ISABELA LOZINCĂ KINETOTERAPIAÎN AFECŢIUNILE CARDIOVASCULARE
OBIECTIVE COGNITIVE:1. Cunoaşterea noţiunilor aprofundate de anatomie, fiziologie, patologie a aparatului cardio-vascular....
I. TESTAREA LA EFORT A BOLNAVILOR CARDIO-VASCULARI (TE) Clasificarea testelor de efort: 1. Teste cu efort submaxima...
motivele principale ale absenţei, într-un procent semnificativ de cazuri, a modificărilor ST indeosebi lacoronarienii cuno...
Scala descrisă de Borg este deosebit de utilă pentru cel care coordonează antrenamentul fizic albolnavului, deoarece îi pe...
o absenţa creşterii TAS cu cel puţin 10 mmHg/treaptă, în cursul primelor două trepte de efort ...
Este o măsură a severităţii stenozei coronariene şi (în absenţa înlăturării chirugicale a acesteia) NUpoate fi ameliorat p...
sub valorile DAM, care reprezintă limita capacităţii de efort a individului respectiv, inclusiv limitaantrenamentului fizi...
* activităţi care pot produce stres psihologic, care supraîncarcă efortul** activităţi care necesită utilizarea intensă a ...
cu cheltuială de energie de cel mult 2,5 calorii/min sau eforturi intermitente cu o cheltuială de energie d...
II. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ (CI) Definiţie: Cardiopatia ischemică este o boală care afectează...
6.Reabilitarea constă din reluarea de către bolnav, asistat de medic, cadre medii sau kinetoterapeut, amăsurilor de autoîn...
Este vorba despre consumul energetic care, în momentul în care capacitatea de efort atinge 7 METs,este considerat a fi suf...
4. Prevenirea inconvenienţelor unui decubit prelungit. Mijloace:- exerciţii de respiraţie,- exerciţii de mobilizar...
Bolnavii, pentru a-şi menţine condiţia fizică obişnuită şi chiar pentru a o îmbunătăţi, vor desfăşura încontinuare program...
miocardice şi disfuncţia ventriculară stângă. S-a dovedit că programele de recuperare fizică cresc nivelulefortului la car...
Se consideră că bolnavii cu cardiopatie ischemică silenţioasă au un beneficiu net de pe urma efortuluifizic nu numai prin ...
- exerciţii ale membrelor inferioare, în pat.- exerciţii de membre superioare corelate cu mişcările de respiraţie.În faza ...
IX. KINETOTERAPIA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA) Definiţie: HTA se poate considera presiunea sanguină, în clinost...
Definiţie: Hipotensiunea arterială ortostatică (scăderea presiunii sanguine la ridicarea în ortostatism)are ca semne: brad...
Recuperarea valvularilor operaţi Rezultatele postoperatorii demonstrează că, în înlocuirile valvulare aortice, amel...
1. Precizarea programului de antrenament: intensitatea, frecvenţa, durata şi tipul efortului muscular, înfuncţie de partic...
membrelor superioare şi trunchiului; măsuri de protecţie cutanată; masajul în sensul circulaţiei arteriale sauvenoase: (ef...
Mijloace: - mobilizărilor passive analitice a membrelor inferioare, mobilizări pasivo-active analitice,a mambrelor inferio...
XIV. KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIAC Particularităţi ale pacientului cu transplant cardiac:- FC de re...
- încălzirea este făcută progresiv şi lent- efortul maxim în timpul antrenamentului nu va depăşi 60% din capacitatea aerob...
of 26

kinetoterapia-in-afectiunile-cardiovasculare

Published on: Mar 3, 2016
Published in: Health & Medicine      
Source: www.slideshare.net


Transcripts - kinetoterapia-in-afectiunile-cardiovasculare

  • 1. ISABELA LOZINCĂ KINETOTERAPIAÎN AFECŢIUNILE CARDIOVASCULARE
  • 2. OBIECTIVE COGNITIVE:1. Cunoaşterea noţiunilor aprofundate de anatomie, fiziologie, patologie a aparatului cardio-vascular.2. Cunoaşterea protocolului testelor de efort care stau la baza evaluării şi orientării kinetoterapiei afecţiunilorcardiovaculare.3. Cunoaşterea temeinică şi aplicarea metodelor, tehnicilor şi mijloacelor kinetoterapiei, care fac posibilăefectuarea cu succes a programenlor de profilaxie, recuparere, reeducare, în afecţiunile cardio-vasculare.4. Deţinerea unor noţiuni de psihoterapie, absolut obligatorii în abordarea pacientului, în vederea obţineriiunei colaborări benefice. OBIECTIVE EMOŢIONALE:1. Să prezinte capacităţi de selecţie a celor mai eficiente metode de recuperare, ţinând cont de diagnosticulprezent, afecţiunile asociate, de particularităţile pacientului (vârstă, sex etc.), alte cerinţe legate de stadiulbolii sau de gravitate.2. Se va ţine cont de situaţii care pot constitui contraindicaţii ale kinetoterapiei.3. Se va încerca o abordare a pacientului care sa-i trezească acestuia interesul pentru activitatea fizică, învederea obţinerii unei colaborări cât mai eficiente.4. Folosirea metodelor de refacere a capacităţii funcţionale în vederea reintegrării sociale şi profesionale apacientului.5. Menţinerea unei colaborări armonioase şi permenente cu medicul specialist. OBIECTIVE PRACTICE:1. Stabilirea obiectivelor de scurtă şi lungă durată, ţinându-se cont de cerinţele medicului specialist şi înconformitate cu obiectivele propuse de acesta.2. Alegerea metodelor, mijloacelor, mijloacelor cele mai adecvate şi cu cea mai mare eficienţă în vedereascurtării perioadei de spitalizare şi recuperare3. Să aplice şi în unele situaţii să prezinte abilităţi de modificare a programelor alese, în mfuncţie deevaluările intermediare pe care le efectuează, evaluări care indică direcţia de evoluţie a terapiei şi involuţie abolii.4. În stabilirea criteriilor de desfăşurare a şedinţelor de tratament se va ţine cont de rezultatele obţinute latestul de efort, care nu trebuie să lipsească din metodologia de lucru. CONŢINUTI. TESTAREA LA EFORT ÎN AFECŢIUNILE CARDIO-VASCULARE (TE)II. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ (CI)III. RECUPERAREA ÎN INFARCTUL MIOCARDIC ACUT (IMA)IV. KINETOTERAPIA ÎN ANGINA PECTORALĂ STABILĂ DE EFORTV. KINETOTERAPIA POST REVASCULARIZARE MIOCARDICĂVI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR CU DISRITMIIVII. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ SILENŢIOASĂVIII. KINETOTERAPIA ÎN INSUFICIENŢA CARDIACĂIX. KINETOTERAPIA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA)X. KINETOTERAPIA ÎN HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂXI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR VALVULARIXII. KINETOTERAPIA ÎN ARTERIOPATIILE PERIFERICEXIII. KINETOTERAPIA ÎN AFECŢIUNILE VENOASEXIV. KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIACBIBLIOGRAFIE
  • 3. I. TESTAREA LA EFORT A BOLNAVILOR CARDIO-VASCULARI (TE) Clasificarea testelor de efort: 1. Teste cu efort submaximal standardizat, cu intensitate constantă – Testul Master 2. Teste cu efort submaximal, cu intensitate progresivă – pe covor rulant sau cicloergometru Testarea la efort a cardiovascularilor reprezintă o completare a diagnosticului clinic. Este necesarăpentru: • Cunoaşterea severităţii bolii • Monitorizarea evoluţiei sale • Individualizarea programului de antrenament fizic • Monitorizarea efectelor obţinute prin aplicarea diferitelor măsuri terapeutice • Evaluarea toleranţei la efort în cadrul activităţii profesionale Există astăzi numeroase tehnici care permit explorarea funcţională cardiovasculară, de la cele maisimple, accesibile fiecărui medic şi kinetoterapeut şi aplicabile în masă, până la cele mai complicate,practicate în laboratoare specializate, putând să cuprindă un număr mic de bolnavi. Oportunitatea şi alegereaunora sau altora dintre ele înaintea instituirii unui program de antrenament fizic depinde nu numai deposibilităţile laboratorului care le execută, dar mai ales de afecţiunea despre care este vorba, de stadiul ei deevoluţie şi de scopul examinării. Clasica determinare: • a frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale: o în clinostatism o în ortostatism o în timpul executării unui efort fizic o după terminarea lui • înregistrarea electrocardiogramei: o în repaus o în timpul efortuluiasigură o mare parte din cerinţele necesare în vederea instituirii programului de kinetoterapie. În numeroasecazuri însă, este necesar să se recurgă la datele oferite de cercetările din laborator pentru a deduce cel puţinunele aspecte care ar putea fi prezente la bolnavul examinat. Se admite astăzi că testul de efort progresiv, pe cicloergometru, se indică tuturor coronarienilor (maipuţin angina pectorală instabilă şi infarctul miocardic acut în primele zile de evoluţie), inclusiv celor cuinsuficienţă cardiacă congestivă. Scopul testului de efort este: • stabilirea capacităţii de efort (deficitul aerobic funcţional - DAF, clasa NYHA) • stabilirea pragului anginos (deficitul aerobic miocardic - DAM) Limitarea efortului unui coronarian este determinată de imposibilitatea creşterii debitului coronarianpente un anumit nivel denumit prag anginos care este cu atât mai redus cu cât severitatea bolii coronarieneeste mai mare. PROTOCOLUL TESTULUI DE EFORT - CICLOERGOMETRU Durerea. Deşi în depistarea cardiopatiei ischemice, sensibilitatea durerii, chiar tipică, este inferioarăcelei aparţinând subdenivelării ST, la coronarianul cunoscut, durerea de tip anginos are o importanţădeosebită în interpretarea testului de efort. Intensitatea durerii anginoase poate fi diferită în cursul testării şiîn general ea este progresivă. Oprirea testului în momentul apariţiei unei jene precordiale este unul dintre
  • 4. motivele principale ale absenţei, într-un procent semnificativ de cazuri, a modificărilor ST indeosebi lacoronarienii cunoscuţi. Kattus concepe o scală în patru trepte de evaluare subiectivă a durerii (TABELUL 1): • treapta 1 – durere abia perceptibilă • treapta 2 – durere persistentă • treapta 3 – durere intensă la care bolnavul obişnuieşte să-şi întrerupă activitatea • treapta 4 – durere intolerabilă Se recomandă ca testarea la efort să se întrerupă doar în momentul apariţiei gradului 3 al durerii, multmai frecventă în acest caz fiind şi însoţirea acesteia de modificări ale ECG-ului. Durerea anginoasă neânsoţită de modificări ale segmentului ST nu va determina declararea testului deefort ca fiind pozitiv, însă apariţia ei, şi asemănarea cu durerea pe care pacientul o percepe în timpuldesfăşurării activităţii cotidiene, rămâne un indicator clinic sensibil al pragului anginos, respectiv a activităţiipe care pacientul este capabil de a o desfăşura. Apariţia durerii însoţită se modificări ST la valori joase de efort şi frecvenţă cardiacă, reprezintă unelement de prognostic nefavorabil indicând din punct de vedere clinic revascularizarea miocardică. Oboseala fizică şi epuizarea. Nu este de neglijat, din punct de vedere al stabilirii capacităţii de efortal unui individ, momentul apariţiei simptomelor de epuizare şi oboseală fizică percepute de acesta, indiferentde simptomatologia obiectivă care o acompaniază. Borg concepe o scală ce se referă la perceperea subiectivă a greutăţii efortului (TABELUL 1).Această scală are 20 de trepte, permiţând aprecierea efortului astfel: • treptele 7-8 – efort foarte foarte uşor • treapta 9 – efort foarte uşor • treptele 10-12 - efort destul de uşor • treptele 13-14 – efort oarecum greu • treptele 15-16 – efort greu • treptele 17-18 - efort foarte greu • treptele 19-20 – efort epuizant. Oprirea efortului este realizată spontan de bolnav în momentul în care efortul devine foarte greu, cândde regulă apar şi alte simptome ca dispneea sau durerea anginoasă. TABELUL 1. PARALELĂ ÎNTRE SCALELE BORG ŞI KATTUS după Zdrenghea D., Branea I. (1995) p.64 SCALA BORG SCALA KATTUS Foarte, foarte uşor 7 8 1 Durere abia perceptibilă Foarte uşor 9 Destul de uşor 10 11 12 2 Durere persistentă Oarecum greu 13 14 Greu 15 Durere intensă la care 16 3 bolnavul întrerupe de obicei Foarte greu 17 activitatea 18 Epuizant 19 4 Durere intolerabilă 20
  • 5. Scala descrisă de Borg este deosebit de utilă pentru cel care coordonează antrenamentul fizic albolnavului, deoarece îi permite, în absenţa unor mijloace de urmărire sofisticate (ECG sau determinareaconsumului de O2) să probeze ameliorarea capacităţii de efort a acestuia, simptomele deplasându-se spretreptele inferioare ale scării la o aceeaşi intensitate a efortului. Acest fapt semnifică evoluţie favorabilă, permiţând continuarea antrenamentul. Desigur, evoluţiainversă semnalează posibilitatea apariţiei unei complicaţii, a unei agravări a bolii, determinând reevaluareaclinică medicală a cazului. Tensiunea arterială (TA). Presiunea maximă (sistolică) = presiunea sângelui sub influenţa contracţiilor ventriculare (o măsură(imprecisă) a contractilităţii miocardului). Presiunea minimă (diastolică) = valoarea cea mai mică pe care o atinge presiunea în timpul diastoleişi reprezintă valoarea cea mai constantă. Valorile tensiunii arteriale: • sistolica: o în primii ani: 75 – 90 mm Hg o în copilărie: 90 - 110 mm Hg o la pubertate: 100 – 120 mm Hg o la adulţi: 130 ±15 mm Hg o la vârstnici: 150 mm Hg o la femei în general mai mică cu 5 – 10 mm Hg • diastolica (normal cu 40 – 50 mm Hg mai mică decât sistolica) o copilărie: 50 mm Hg o la pubertate: 60 mm Hg o la adulţi ≈ 80 mm Hg Măsurarea neinvazivă, externă a tensiunii arteriale (TA) este inexactă, dar pentru necesităţile cliniceoferă totuşi date interpretabile şi utile. 1. Tensiunea arterială sistolică (TAS) • normal tensiunea arterială sistolică (TAS) creşte cu 8-10 mmHg/treapta de efort (25W), cu stabilirea valorilor tensionale în ultimul minut al treptei, când se efectuează măsurarea valorii tensiunii arteriale (TA), fără a întrerupe testul de efort. Valorile cele mai mari atinse de TAS depind de nivelul TAS de repaus şi de vârstă, o dată cu vârstacrescând şi numărul de mmHg câştigaţi pe treapta de efort. • la tineri, creşterea medie a tensiunii arteriale sistolice (TAS) în cursul unui efort maxim este de 55 mmHg • la vârstnici sunt atinse valori de 80 mmHg. • valorile normale ale tensiunii arteriale sistolice (TAS) în efort sunt de până la 220 mmHg Depăşirea valorii de 230 mmHg impune oprirea testării. Modificarea TAS este de cea mai mare importanţă. • Creşterea excesivă (scăzând pragul de efort al bolnavului prin creşterea consumului miocardic de O2) se notează la hiperreactivi şi hipertensivi. Tratamentul de scădere a TA poate ameliora (prin scăderea TAS de repaus şi creşterea ei în cursul testului de efort) capacitatea de efort a pacientului. • Creşterea TAS poate fi insuficientă şi la bolnavii aflaţi sub tratament cu doze mari de betablocante, indeosebi neselective. • Pentru o disfuncţie ventriculară stângă (VS) pledează:
  • 6. o absenţa creşterii TAS cu cel puţin 10 mmHg/treaptă, în cursul primelor două trepte de efort o scăderea ulterioară, persistentă (pe parcursul mai multor trepte) cu peste 10 mmHg o imposibilitatea creşterii TAS în cursul testării la valori de peste 130-140 mmHg. Cu cât scăderea TAS este mai precoce şi mai importantă, cu atât ischemia cardiacă este mai severă. 2. Tensiunea arterială diastolică (TAD) Tensiunea arterială diastolică (TAD) este mult mai puţin modificată pe parcursul testului de efort: • rămâne constantă, scade sau creşte cu maximum 10 mmHg faţă de valorile iniţiale Creşterea TAD cu peste 15 mmHg faţă de valorile de repaus se întâlneşte mai ales la hipertensivi darşi la bolnavii cu performanţă VS scăzută în cadrul sindromului de debit cardiac scăzut (în cadrul acestuiaasociindu-se cu creşterea insuficientă sau scăderea TAS). Frecvenţa cardiacă (FC) – măsură (inexactă) a consumului miocardic de O2. Controlul ei ne indicărezerva cronotropă a cordului precum şi alterarea ei treptată cu vârsta. Are o importanţă deosebită atât în momentul opririi efortului cât şi în urmărirea antrenametului fizical coronarianului. Pentru stabilirea FC maximale admise se utilizează formula: • 220-vârsta(în ani) • 215-vârsta(în ani)X0,66 De regulă, la coronarieni, în momentul atingerii pragului anginos, frecvenţa cardiacă (FC) se situeazămult sub frecvenţa maximală teoretică a individului respectiv. Din raportarea procentuală a celor două valorise obţine deficitul cronotrop, care este direct proporţional cu severitatea ischiemiei miocardice. Interpretareanu este valabilă în situaţia bolavilor sub tratament cu digitale sau betablocante. Deficitul cronotropic (%)=(FCMxt-FCMxr/FCMxt)X100 FCMxt=frecvenţa cardiacă maximală teoretică FCMxr=frecvenţa cardiacă maximală realizată Urmărirea FC evită interpretările greşite ale testului de efort astfel: • acesta poate fi considerat pozitiv la orice frecvenţă cardiacă (FC) • dar nu poate fi declarat negativ decât dacă frecvenţa cardiacă (FC), la sfârşitul testării este de cel puţin 85% din frecvenţa cardiacă maximală teoretică (FCMxt) a individului respectiv. În caz contrar este declarat neconcludent. • normal frecvenţa cardiacă (FC) creşte cu 10-20 bătăi /min/treptă de efort, creşterea fiind mai redusă la vârstnici, ca urmare a unei disfuncţii sinusale latente. Creşterea frecvenţei cardiace (FC) peste aceste limite poate semnifica: • lipsa de antrenament • stare hiperkinetică cardiovasculară • insuficienţă ventriculară stângă (IVS) Consumul miocardic de oxigen sau MVO2. Element de importanţă majoră, poate fi calculat indirectdin testul de efort. • TASXFC=DP (dublul produs) sau incorect ITT (indicele tensiune-timp) este direct proporţional cu consumul miocardic de oxigen (MVO2), cu o corelaţie aproximativă de 0,90. Dublul produs (DP) realizat în momentul apariţiei ishemiei miocardice, cu sau fără durere,aproximează pragul anginos sau ischemic, respectiv consumul de oxigen miocardic la care apare ischemiaunuia sau mai multor teritorii miocardice.
  • 7. Este o măsură a severităţii stenozei coronariene şi (în absenţa înlăturării chirugicale a acesteia) NUpoate fi ameliorat prin alte mijloace, medicamentoase sau fizice, fiind posibilă doar creşterea efortului pecare coronarianul îl poate realiza pentru un anumit DP. • valorile normale (TABELUL 2) ale DP sau ITT sunt în jur de 33.000 • în angorul stabil de efort, pragul anginos se situează în jurul valorii de 20-22.000 • sub 14-15.000 angorul este considerat invalidant, bolnavul având indicaţie de revascularizare miocardică. TABELUL 2. VALORILE DE REFERINŢĂ PENTRU ITT TEORETIC după Zdrenghea D., Branea I. (1995) p.66 Încărcătură GRUPE DE VÂRSTĂ 18-39 de ani 40-49 de ani 50-60 de ani 40-60 de ani Varianta 1 Varianta 2 Varianta 1 Varianta 2 Repaus 10.034 8.400 8.500 50 Watts 15.010 9.675 10.176 15.900 75 Watts 21.726 18.200 15.151 18.370 19.050 100 Watts 20.723 20.100 21.216 24.603 22.000 125 Watts 22.185 24.200 22.022 24.473 26.600 150 Watts 25.245 28.00 24.124 23.829 18.900 175 Watts 26.080 26.070 200Watts 27.880 ITT teoretic = (364-vârsta(ani))X100 Pentru precizarea limitei până la care poate fi solicitat bolnavul în programul de antrenament fizicsunt folosite: • Frecvenţa cardiacă (FC) • Tensiunea arterială (TA) • Dublul produs (DP) produsul dintre tensiunea sistolică şi frecvenţa cardiacă (TASxFC) Ca o indicaţie generală se consideră că pentru bolnavii cardiovasculari, chiar şi pentru cei cu ocapacitate bună de adaptare la efort şi fără semne de intoleranţă la testare, nu se permite în în timpulantrenamentului fizic depăşirea: • FC de 130-140/min • valorilor TAS de maximum 180-200 mmHg • DP de 20.000-22.000 Evaluarea mai exactă a severităţii ischemiei miocardice se obţine comparând indicele tensiune-timprealizat (ITTr) cu indicele tensiune-timp teoretic (ITTt) al individului respectiv, obţinându-se deficitulaerobic miocardic (DAM) DAM=[(ITTt-ITTr)/ITTt]x100 Valorile DAM obţinute: • între 0-20% - considerate nule sau mici • între 20-40% - uşoare-moderate • între 40-60% - moderate-severe • peste 70% - severe (necesară cardiologia intervenţională sau chirurgia coronariană) Pentru determinarea a cât din reducerea capacităţii de efort a bolnavului se datorează cardiopatieiischemice şi cât altor cauze, se compară deficitul aerobic miocardic (DAM) cu deficitul aerobic funcţional(DAF). Diferenţa dintre DAM şi DAF (primul fiind întotdeauna inferior ultimului) ne arată care estecapacitatea de efort care poate fi câştigată prin antrenament fizic, deoarece valorile DAF nu vor fi niciodată
  • 8. sub valorile DAM, care reprezintă limita capacităţii de efort a individului respectiv, inclusiv limitaantrenamentului fizic. Deficitul aerobic funcţional (DAF): • între 0-25% - considerat minim (valori notate inclusivla individul sănătos sedentar) • între 25-30% - uşor • între 50-75% - important • peste 75% - considerat sever Capacitatea de efort se exprimă prin numărul de watts pe care bolnavul reuşeşte să-i efectueze latestul de efort, număr de watts care corespund (inexact) consumului de oxigen al organismului (VO 2) înefortul maxim, respectiv capacitatea funcţională a acestuia. Consumul de O2 se calculează pornind de la nivelul efortului realizat, iar pentru cicloergometru, şi dela greutatea corporală a individului respectiv. Se ştie că un anumit nivel de efort necesită un anumit consumde oxigen pe unitatea de timp, consum de oxigen identic atât pentru individul sănătos cât şi pentru bolnavulcoronarian (TABELUL 3). TABELUL 3. CERINŢELE APROXIMATIVE ENERGETICE ALE UNOR ACTIVITĂŢI CARE NECESITĂ EFORT FIZIC (reproducere după W. Haskell) CATEGORIA TIPUL ACTIVITĂŢII EFORTULUI Autoângrijire, Activităţi Activităţi recreative Antrenament fizic activităţi profesionale gospodăreşti, casnice FOARTE UŞOR spălat, îmbrăcat, stat la birou, stat în golf, biliard, tir cu mers (3 km/oră) pe 3 METs bărbierit, lucru la picioare (portar, arcul, pescuit (static) teren plat, pedalat pe 10 ml O2/kg/min birou, scris, cusut, frizer etc), condus cicloergometru (cu 4 kcal/min gătit, condus maşina*, operator încărcare uşoară), maşina*, tricotat etc. maşini de calculat gimnastică ritmică uşoară UŞOR spălat ferestre, ceruit aranjare în rafturi a dans, golf, călărit, mers (4-6 km/oră) pe 3-5 METs uşor parchet, plivit, obiectelor uşoare**, volei, mers pe teren plat, ciclism 11-18 ml greblat frunze, cărat tâmplărie uşoară**, bicicletă, tenis (10-12 km/oră), O2/kg/min greutăţi (6-12 kg) sudură, reparaţii auto, (dublu), badminton gimnastică ritmică 4-6 kcal/min ansamblări piese uşoară MODERAT săpat uşor în grădină, tâmplărie, săpat în tenis (simplu), mers (7,5-8 km/oră) 5-7 METs urcare lentă a grădină, lopătat badminton pe teren plat, ciclism 18-25 ml scărilor, tăiat lemne, gunoiul, lucru cu (competiţie), schi (15-16 km/oră), înot O2/kg/min cărat greutăţi (15-30 unelte pneumatice (coborâre), baschet, (bras) 6-8 kcal/min kg), fotbal (amatori), patinaj, călărie GREU aceleaşi activităţi dar săpat şanţuri**, săpat canotaj**, urcat pe alergare (8 km/oră), 7-9 METs la intensităţi şi durate şi aruncat cu munte, handbal înot (craul), 23-32 ml mai mari lopata**, muncă la (intensitatea gimnastică O2/kg/min un cuptor practicării conferind acrobatică, ciclism 8-10 kcal/min caracterul de moderat (18-19 km/oră), lucru sau greu al efortului) la aparate statice de vâslit FOARTE GREU cărat greutăţi pe muncă forestieră**, baschet (competiţie), alergare (10 km/oră şi peste 9 METs scară**, cărat muncă fizică grea** schi fond etc. peste), ciclism (20 32 ml O2/kg/min greutăţi peste 40 km/oră şi peste sau 10 kcal/min kg**, lopătat zopada, pe pante), sărituri cu lopătat în ritm de coarda 10x/min, aproximativ câte 10 kg.
  • 9. * activităţi care pot produce stres psihologic, care supraîncarcă efortul** activităţi care necesită utilizarea intensă a braţelor, reprezentând un efort suplimentar pentru cord Raportând cantitatea de O2 consumată la numărul de kilograme al individului se obţine cantitatea deO2 consumată/kg/min (TABELUL 4) exprimat în ml O2 sau METs 1 METs corespunde unui consum de O2 de 3,5-4 ml O2/kg/min sau 1,2 cal/min, reprezentândenergianecesară acoperirii nevoilor organismului în condiţii bazale, de repaus. TABELUL 4. CALCULAREA ESTIMATIVĂ A VO2 ÎN CAZUL EFORTULUI PRESTAT LA CICLOERGOMETRU după Zdrenghea D., Branea I. (1995) p.68 kg OXIGEN CONSUMAT (ml/kg/min) 40 15 22,5 30 37,5 45 52,5 60 67,5 82,5 97,5 50 12 18 24 30 36 42 48 54 66 78 60 10 15 20 25 30 35 40 45 55 65 70 8,5 13 17 21,5 25,5 30 34,5 38,5 47 55,5 80 7,5 11 15 19 22,5 26 30 34 41 49 90 6,5 10 13,3 16,7 20 23,3 26,7 30 36,7 43,3 100 6 9 12 15 18 21 24 27 33 39 110 5,5 8 11 13 16,5 19 22 24,5 30 35,5 120 5 7,5 10 12,5 15 17,5 20 22,5 27,5 32,5 Kgm/min 150 300 450 600 750 900 1050 120 150 1800 0 0 watts 25 50 75 100 125 150 175 200 250 300 Total O2/min (kgXO2) 600 900 1200 1500 1800 2100 2400 270 330 3900 0 0 Kcal/min 3 4,5 6 7,5 9 10,5 12 13,5 16,5 19,5 Capacitatea de efort sau gradul de economie a activităţii cordului se apreciază pe baza lucruluimecanic pe care musculatura scheletică îl poate executa la o anumită frecvenţă cardiacă. • la sportivi se foloseşte determinarea capacităţii de travaliu la FC de 170/min • persoanele sănătoase pot executa cu FC de 150/min, eforturi de următoarele intensităţi: o între 40-49 de ani: 125W cu consum de O2 de 1660 ml/min (39 ml/min/kgcorp) o între 50-59 de ani. 112,5W cu consum de O2 de 1580 ml/min (36 ml/min/kgcorp) • la bolnavii cardiovasculari se foloseşte testul de travaliu la FC de 150/min şi mai ales cea de 130/min o la cei cu sechele de infarct miocardic, intensitatea efortului va fi:  între 40-49 de ani: 102W (81% faţă de sănătoşi) cu consum de O 2 de 1507 ml/min (33 ml/min/kgcorp)  între 50-59 de ani. 88W (78% faţă de sănătoşi) cu consum de O2 de 1250 ml/min (30 ml/min/kgcorp) Cel mai potrivit pentru bolnavii cardiovasculari este testul de travaliu la FC de 130/min solicitând unefort mai puţin intens. Persoanele sănătoase pot executa în această situaţie eforturi de 90-110W După clasificarea funcţională elaborată de Societatea de Cardiologie din New York (New York HeartAssociation – NYHA) bolnavii cu afecţiuni cardiace se clasifică în următoarele patru grupe (luându-se înconsiderare şi numărul de METs realizaţi şi diferenţa DAF-DAM%): • NYHA I ≥ 7 METs; DAF-DAM=10%: cardiaci fără limitarea capacităţii obişnuite de efort. Ei pot executa fără disconfort eforturi prelungite cu consum de energie până la 5 calorii/min sau eforturi intermitente cu o cheltuială de energie până la 6,6 calorii/min • NYHA II – 5-7 METs; DAF-DAM=17%: cardiaci cu limitarea uşoară a capacităţii de efort, care prezintă simptome patologice la eforturi moderate, putând să execute eforturi prelungite
  • 10. cu cheltuială de energie de cel mult 2,5 calorii/min sau eforturi intermitente cu o cheltuială de energie de până la 4 calorii/min. • NYHA III – 3-5 METs; DAF-DAM=25%: cardiaci cu limitarea mare a capacităţii de efort, care suferă chiar şi la micile eforturi ale vieţii curente. Ei pot executa doar eforturi cu cheltuială de energie de 2 calorii/min sau eforturi scurte cu cheltuială de energie de 2,7 calorii/min. • NYHA VI ≤ 2 METs; DAF-DAM=31%: cardiaci care nu pot executa nici cele mai mici eforturi fără disconfort. Din punct de vedere al programelor de kinetoterapie, includerea într-o clasă NYHA are avantajul uneiaprecieri globale, pe grupe de bolnavi, a programelor de recuperare care pot fi aplicate, a intensităţii şiduratei acestora. Din punct de vedere al aprecierii exacte a capacităţii de efort, includerea într-o clasă NYHA esterelativ inexactă, în fiecare clasă putând fi incluşi indivizi cu capacitate de efort semnificativ diferită, lucruimportant mai ales din punct de vedere a aprecierii capacităţii de muncă a bolnavilor respectivi, dar şi alcapacităţii de efort care poate fi câştigată în urma antrenamentului fizic. Se recomandă ca pentru fiecare bolnav să se raporteze consumul de oxigen (VO 2) realizat înmlO2/kgcorp/min la VO2 teoretic calculat după formulele: • Activi: 50,6-(0,17xvârsta(ani)) (ml/kg/min) • Moderat activi: 45,8-(0,17xvârsta(ani)) (ml/kg/min) • Sedentari: 43,2-(0,17xvârsta(ani)) (ml/kg/min) Consumul de oxigen al organismului (VO2) realizat se raportează procentual la consumul de oxigenmaximal al organismului (VO2 Mx) teoretic obţinându-se deficitul aerobic funcţional (DAF).
  • 11. II. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ (CI) Definiţie: Cardiopatia ischemică este o boală care afectează arterele ce hrănesc inima - arterele coronare - careîşi micşorează calibrul, având drept consecinţă scăderea cantităţii de sânge ce irigă muşchiul inimii -miocardul - pus astfel, în imposibilitatea de a-şi satisface necesarul de oxigen, acizi graşi, glucoză.Fenomenul de reducere a fluxului de sânge prin arterele coronare a fost numit în limbaj medical cu termenulde ischemie. Modificările cardiace produse de ischemie sunt desemnate de termenul cardiopatie. Ischemia seexprimă clinic prin durere la nivelul pieptului, zona precordială, durere ce îmbracă mai multe caracteristici -angina pectorală .Obiective:1. educarea bolnavului în vederea respectării unui regim alimentar care să tindă la normalizarea greutăţiicorporale,2. diminuarea prin autoeducare a efectelor nocive ale stresurilor din viaţa curentă,3. intensificarea dozată a schimburilor metabolice,4. intensificarea activităţii sistemului de transport a O2 în vederea solicitării dozate a cordului,5. mărirea forţei şi rezistenţei grupelor musculare ale membrelor şi trunchiului,6. îmbunătăţirea coordonării în executarea diferitelor acte motrice. Mijloace: - mers, bicicletă de cameră sau de exterior, alergare, urcat pe scări, elemente din sport fărăcaracter competitiv. III. RECUPERAREA ÎN INFARCTUL MIOCARDIC ACUT (IMA) Definiţie: Infarctul micardic acut (IMA) reprezintă evoluţia gravă a cardiopatiei ischemice. Această evoluţiepoate fi schimbată favorabil de o serie de factori ce ţin de pacient sau doctor. Este o necroză miocardicăprodusă prin scăderea severă a fluxului coronarian într-o regiune miocardică (suprafaţa să fie de minin 1–2cm² pentru a putea fi identificată cu un IMA). Este un sindrom clinic, ECG şi biologic caracterizat prinscăderea bruscă a fluxului sanguin miocardic cu necroză miocardică consecutivă. Fără semne clinice şi ECGobligatorii, dar cu dovezi enzimatice prezente. Faza I de recuperare (intrespitalicească) Faza I a infarctului miocardic debutează în unitatea de terapie coronariană intensivă, coronarianăintermediară şi se termină la nivelul sapoanelor obişnuite de spital. Treapta I începe deja la câteva ore de la internarea bolnavului, în momentul în care durerea toracică adispărut, bolnavul este stabilizat hemodinamic şi fără tulburări severe de ritm. Înaintea mobilizării trebuie săne asigurăm de fiecare dată că frecvenţa cardiacă de repaus nu depăşeşte 120 bătăi/ minut (de preferat sub100 bătăi/ minut) şi că tensiunea arterială sistolică depăşeşte 90 mmHg. Obiective:1. Să se asigure bolnavului capacitatea de autoîngrijire2. Obţinerea independenţei în sensul deplasării, în spital şi înafara acestuia, fără ajutor din partea altorpersoane.3. Limitarea efectelor generale ale decubitului.4. Combaterea repercursiunilor psihologice ale imobilizării.5. Pregătirea funcţională a aparatului cardiovascular pentru trecerea la următoarea etapă.
  • 12. 6.Reabilitarea constă din reluarea de către bolnav, asistat de medic, cadre medii sau kinetoterapeut, amăsurilor de autoîngrijire, a unor eforturi mici, a ortostatismului şi a mersului inclusiv pe scări. Costulenergetic al etalei este redus, iniţial 1 – 2 METs, ulterior 2 – 4 METs. Mijloace: - mobilizări pasive; mobilizări active analitice ale membrelor; mers; ADL-uri; exerciţii destretching Perioada de trecere dintre faza I şi faza a-II-a de recuperare (aproximativ 1-2 săptămâni) Obiective:1. conservarea rezultatelor şi nivelul de efort atins în timpul fazei intraspitaliceşti a recuperării2. instruirea familiei cu privire la atitudinea ce trebuie adoptată faţă de bolnav3. instruirea bolnavului în vederea monitorizării efortului prin FC, intensitatea efortului (Scala Borg)4.obţinerea efectelor psihice benefice5. instruirea privind reluarea activităţii sexuale Mijloace: - exerciţiile fizice pe care bolnavul le-a efectuat în spital, de 2 ori/ zi, 10-20 minute;prestaţii casnice, gospodăreşti: aspirat, călcat, activităţi de bucătărie, spălat cu maşina; mersulnesupravegheat Faza a II-a de recuperare Perioada de convalescenţă începe după 3 – 6 săptămâni de la debutul infarctului şi corespundecapacităţii bolnavului de a urca un etaj fără semne de intoleranţă la efort. Ea durează 8 – 10 săptămâni,interval după care, dacă evoluţia este favorabilă, bolnavul îşi poate relua activitatea profesională. Aceastăperioadă este cea mai importantă în recuperarea fizică, deoarece urmăreşte să redea bolnavului maximulposibil din capacitatea sa fizică, compatibilă cu starea funcţională a cordului. Obiective:1. reducerea travaliului cardiac pentru un nivel dat de efort, prin ameliorarea utilizării periferice a O2;2. creşterea capacităţii de efort maximal (VO2Mx) prin aceeaşi ameliorare a utilizării periferice a O2;3. ameliorarea performanţei cardiace maxime apreciate prin debitul cardiac maximal (opţională);4. dezvoltarea circulaţiei coronariene colaterale;5. obţinerea unor efecte psihologice favorabile, care aă contribuie la recâştigarea încrederii în sine, alungarea6. îngrijorării şi anxietăţii legate de reluarea activităţii profesionale şi de rezolvarea problemelor complexeale vieţii. Mijloace: - exerciţii izometrice; exerciţii de rezistenţă care angajează grupe musculare mari:alergarea pe loc, urcat pe scăriţă, bicicleta ergometrică sau de exterior; jocuri recreative; exerciţii analiticelibere; contracţii intermediare; plimbări; activităţi zilnice curente. Faza a III-a de recuperare (faza de întreţinere) Denumită şi faza de menţinere a recuperării fizice, are ca scop menţinerea şi eventual ameliorareacondiţiei fizice şi a parametrilor funcţionali caracteristici obţinuţi în faza a II-a. Se desfăşoară în paralel cuterapia medicamentoasă cronică şi măsurile de profilaxie secundară a cardiopatiei ischemice, concurândîmpreună cu acestea la încetinirea progresiunii arterosclerozei sau la regresiunea acesteia. Faza a III-aurmează imediat fazei a II-a a recuperării, începând de regulă la 8 – 12 săptămâni de la debutul IMA. Acestmoment este caracterizat sau definit prin mai mulţi parametri.
  • 13. Este vorba despre consumul energetic care, în momentul în care capacitatea de efort atinge 7 METs,este considerat a fi suficient de mare pentru a asigura bolnavului după un accident coronarian acut sau dupăby pass aorto-coronarian, o viaţă activă, inclusiv relizarea activităţii profesionale Obiective:1. Menţinerea, şi chiar, creşterea capacităţii de efort maximă în raport cu severitatea afectării2. Reorientarea profesională în raport cu capacitatea maximă de efort câştigată. Mijloace: - mobilizări active; exerciţii de rezistenţă la cicloergometru; elemente din jocuri sportive- jocuri sportive dar fără caracter competiţional IV. KINETOTERAPIA ÎN ANGINA PECTORALĂ STABILĂ DE EFORT Definiţie: Angina pectorală: tulburare de irigare a miocardului; are ca semne: durerea retrosternală sau înregiunea precordială care iradiază înspre gât, umeri şi în lungul membrului superior stâng. Această durereapare îndeosebi în timpul unui efort fizic sau intelectual scăzut. În linii principale, recuperarea bolnavilor cuangină pectorală de efort este asemănătoare fazei a II-a şi ulterior fazei a III-a de recuperare a IMA. O deosebire este notată înaintea recuperării fizice propriu-zise, fiind adusă de evaluareaprerecuperatorie a bolnavului, evaluare făcută prin test maximal limitat de simptome. Acesta poate fi un testclasic, cuplat numai cu electrocardiografia sau poate fi cuplat cu echocardiografia, cu scintigrafia miocardicăsau angiohrafia nucleară. Obiective:1. Reducerea cât mai mare din diferenţa procentuală dintre DAM şi DAF, în sensul ideal al suprapuneriiacestora, prin reducerea DAF până la valoarea DAM.2. În cazul bolnavilor cu DAM sever, nu se urmăreşte decât menţinerea capacităţii de efort existente. Mijloace: - adaptarea antrenamentului fizic la nivelul capacităţii funcţionale a pacienţilor se faceidentic cu adaptarea post IMA; gimnastica igienică zilnică, care constă din complexe de exerciţii fizice subforma mişcărilor de trunchi şi membre, de intensitate mică şi medie, a exerciţiilor de respiraţie şi de tonifierea abdomenului. Aceste exerciţii se pot executa din decubit, şezând sau stând; ritmul lor va fi lent şi coordonatcu respiraţia; antrenamentul de rezistenţă; masajul toracelui, în special al regiunii precordiale; activităţi deagrement, plimbări. V. KINETOTERAPIA POST REVASCULARIZARE MIOCARDICĂ Recuperare post by – pass aorto-coronarian. Faza I Starea post by-pass aortocoronarian este caracterizată prin prezenţa unor depresii importante acentrilor respiratori prin analgezie profundă, de perturbarea termoreglării prin hipotermie indusă de circulaţiaextracorporală, de creşterea travaliului cardiac (cererea de O2 este dublată sau chiar triplată) şi deinstabilitatea hemodinamică (infarct perioperator, tahicardie, aritmie, puseu hipertensiv, sângerare,tamponadă, sindrom de decubit scăzut) ce duce la hipoxemie. În această etapă, kinetoterapia amplă şi profundă, completată de eforturile depuse, asigură eliminareasecreţiilor acumulate. Mobilizarea sistematică a membrelor inferioare şi superioare, completează şedinţa dekinetoterapie. Obiective:1. Prezentarea şi efectuarea preoperator a câtorva principii fundamentale ale kinetoterapiei2. Prevenirea microatelectaziilor3. Mobilizarea şi eliminarea eventualelor secreţii din arborele bronşic.
  • 14. 4. Prevenirea inconvenienţelor unui decubit prelungit. Mijloace:- exerciţii de respiraţie,- exerciţii de mobilizare uşoară a toracelui şi membrelor superioare şi inferioare- exerciţii la bicicleta ergometrică- activităţi casnice curente, grădinărit Metodologia de recuperare intraspitalicească Preoperator: - informaţii generale privind intervenţia chirurgicală, kinetoterapie respiratorie. Postoperator:ziua 1 – detubarea, mobilizarea membrelor inferioare şi a centurii scapulare:ziua 2 – kinetoterapie respiratorie, aşezat la marginea patului, în fotoliu, mers prin cameră;ziua 3 – mers pe culoar, însoţit;ziua 4 – mers neînsoţit;ziua 5 – începerea exerciţiilor fizice;ziua 6 – urcarea unui palier de trepte sau exerciţii compensatorii; antrenament pe bicicletă;ziua 7 – urcarea unui etaj;ziua 8 – 10 – TE precoce, dacă sunt întrunite condiţiile;ziua 11 – 14 – pregătire pentru externare.REGULĂ: ritmul fiecărei faze postoperatorii este modulat în funcţie de starea pacientului. Concluzii practice ale fazei IPacientul cu boala coronatiană are o capacitate de efort scăzută datorită sedentarismului vieţii anterioare,recomandărilor de reducere a efortului fizic şi a faptului că pacientul consideră activitatea fizică factoruldeclanşant al suferinţelor sale. Perioada de spitalizare trebuie să modifice această atitudine greşită faţă deefortul fizic, redând încrederea în forţele proprii. Răspunsurile vagi, liberalizarea activităţii fizice permise,contribuie, de asemenea, la nesiguranţa pacientului, acesta fiind de obicei prea prudent, întârziind reinserţiaîntr-o viaţă normală, ori excesiv de exigent şi astfel rapid descurajabil.TE este, în acest context, pilonul esenţial al evaluării condiţiei fizice a pacientului. Testul trebuie efectuat lamai puţin de o lună după intervenţia chirurgicală, fiind absolut necesar admiterii pacientului în faza a II-a derecuperare. Faza a II-a Pacienţii efectuează după externarea din clinica de chirurgie cardiacă o peroiadă de antrenament cudurata de 3 – 4 săptămâni. Această perioadă de tranziţie le permite revenirea la autonomia efectuăriiexerciţiilor fizice. Mijloace:- gimnastica respiratorie,- exerciţii fizice uşoare (iniţial supervizate de kinetoterapeut),- plimbări, iniţial scurte (10 – 20 de minute) repetate de 2 – 3 ori/ zi.- exerciţii de relaxare Faza a III-a Cuprinde totalitatea măsurilor ce au drept scop menţinerea de lungă durată a beneficiilor obţinute înfaza precedentă. Pacientul are în această fază o capacitate aerobă suficientă pentru desfăşurarea unei vieţinormale, atât profesional cât şi social.
  • 15. Bolnavii, pentru a-şi menţine condiţia fizică obişnuită şi chiar pentru a o îmbunătăţi, vor desfăşura încontinuare programe de antrenament, verificate periodic de kinetoterapeut. Jocurile sportive sunt indicate, evitându-se însă cele ce impun eforturi intense sau au un ritm foarterapid, nepermiţând o bună adapare cardio-vasculară (jodo, lupte, fotbal. Baschet, rugby). În faza a III-a este indicat mersul zilnic 30 – 60 de minute, cu o viteză medie de 5 km/h. Jogginguleste indicat dar trebuie efectuat progresiv, iniţial alternând cu perioade de mers, viteza de alergare făcându-seîn funcţie de controlul respirator (capacitatea de a menţine o conversaţie şi răspunsul cardiac FC). Recuperarea post angioplastie coronariană (PTCA) Angioplastia coronariană percutană este o procedură intervenţională. PTCA se aplică în cea mai mareparte bolnavilor care au indicaţie de revascularizare miocardică, inclusiv prin by-pass aortocoronarian dar lacare condiţiile locale coronariene, numărul stenozelor şi localizarea lor, permit aplicarea proceduriiintervenţionale. Indicaţii metodice:1. Recuperarea bolnavilor după PTCA începe prin supunerea acestora la un TE maximal limitat de simptome,efectuat la 2 – 5 zile după aplicarea procedurii intervenţionale. În urma acestui test bolnavii vor fi împărţiţi îndouă categorii: bolnavii cu TE pozitiv (cu sau fără angor) cu prag anginos ridicat şi bolnavii cu TE negativ,asimptomatici. În cazul acestor categorii, există două subgrupe, prima referindu-se la bolnavii decondiţionaţi fizic, cuun deficit aerobic funcţional semnificativ crescut faţă de deficitul aerobic miocardic. A doua subgrupă este abolnavilor cu diferenţe minime între DAM şi DAF. Această subgrupă este mai rar întâlnită, având în vederecă majoritatea covârşitoare a bolnavilor supuşi angioplastiei transluminale au traversat o lungă perioadă încare efortul fizic depus a fost redus. Bolnavii care aparţin subgrupelor cu decondiţionare fizică importantă sunt cei care vor fi supuşi înprimul rând recuperării fizice cu o durată de 6 – 12 săptămâni, identică cu cea aplicată la angina pectoralăstabilă de efort sau cu cea din faza a II-a de recuperare IMA. Se va ţine cont, în fiecare caz, de capacitatea deefort iniţială, care va condiţiona şi va determina nivelul iniţial de efort şi capacitatea de efort finală, propusăşi atinsă prin antrenament. Această recuperare se va desfăşura într-o primă perioadă de 1 – 2 săptămâniintraspitalicesc, îndeosebi pentru bolnavii cu angor restant (dar cu prag anginos ridicat).2. După traversarea celor 6 – 12 săptămâni de antrenament fizic propriu-zis, bolnavii vor fi trecuţi în faza aIII-a de recuperare.3. În situaţia rară a bolnavilor asimptomatici şi bine condiţionaţi fizic, ei pot şi trebuie să fie incluşi de laînceput în faza a III-a de menţinere a recuperării, fiind de dori însă ca, cel puţin pentru o perioadă de câtevasăptămâni, aceasta să se desfăşoare în cadrul instituţionalizat, putând fi apoi continuată nesupravegheat.4. În toate situaţiile, bolnavul va reveni la 3 – 6 luni şi ulterior anual în serviciul cardiologic de specialitatepentru efectuarea TE care să probeze persistenţa rezultatelor angioplastiei sau să arate restenozarea. VI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR CU DISRITMII Un procent semnificativ al subiecţilor cu cardiopatie ischemică şi indicaţie de includere în programede recuperare fizică prezintă şi tulburări de ritm supraventriculare sau, îndeosebi, ventriculare. Acest procent crescut al bolnavilor ci IMA şi extrasistole ventriculare obligă, din raţiuni practice,economice şi financiare, ca aceşti bolnavi să depună un efort fizic semnificativ în timpul activităţii cotidiene,indiferent dacă este vorba de subiecţi ce desfăşoară activitate profesională sau de pensionari (de vârstă sau deboală). Studiile efectuate după un accident coronarian acut sau la bolnavi cu alte forme de C.I., au dovedit căseveritatea tulburărilor de ritm, potenţialul letal, este direct proporţional cu doi factori: severitatea ischemiei
  • 16. miocardice şi disfuncţia ventriculară stângă. S-a dovedit că programele de recuperare fizică cresc nivelulefortului la care apare ischemia miocardică severă sau disfuncţia ventriculară stângă clinic manifestă.Antrenamentul fizic este benefic, Obiective:1. reducerea incidenţei tulburărilor ventriculare de ritm în cursul efortului moderat2. creşterea efortului maxim la care pot apare tulburări de ritm cu potenţial letal3. creşterea capacităţii de efort prestate fără simptăme4. verificarea absenţei tulburărilor de ritm (plus auscultaţie, monitorizare EKG intermitentă dar periodică şiTE)5. ameliorarea ischemiei miocardice de efort, respectiv întârzierea apariţiei subdenivelării ST şi scădereaamplitudinii acesteia, reducându-se astfel şansa apariţiei tulburărilor ventriculare de ritm în efort. Mijloace:- modalitatea de antrenament este identică cu cea din faza a II-a de recuperare IMA, cu un ritm dedesfăşurare obişnuit, zilnic, intraspitalicesc. VII. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ SILENŢIOASĂ Ischemia miocardică silenţioasă se referă la 3 categorii de subiecţi:I. bolnavi cu infarct miocardic în antecedente, care în prezent sunt asimptomaticiII. bolnavi cu angină pectorală, la care episoadele de ischemie dureroasă alternează cu episoade de ischemie(depistată EKG sau prin alte metode) neacompaniată de durereIII. bolnavi total asimptomatici (clinic sănătoşi), la care, prin diverse metode şi mijloace de diagnostic, sedepistează ischemie miocardică sau stenoze coronariene severe. Primele două categorii de subiecţi au indicaţia de a fi incluşi în programe de reabilitare fizică, înfuncţie de indicaţiile de recuperare ale formei de manifestare a ei: IMA sau angina pectorală stabilă de efort.Prezenţa ischemiei silenţioase, depistată la subiecţi de cele mai multe ori prin EKG ambulatorie, nu modificăprogramele de recuperare fizică la care sunt supuşi aceşti subiecţi. Din contră, apariţia acestor episoadesilenţioase măreşte indicaţia de recuperare fizică. În ceea ce priveşte cea de-a treia categorie, respectiv subiecţii total asimptomatici, se vor lua înconsiderare aceleaşi criterii de severitate ca şi în cazul ischemiei simptomatice, nivelul efortului la care apare,severitatea, acompanierea sau nu a ischemiei de fenomene de IVS sau tulburări de ritm.Fără îndoială însă, bolnavul cu ischemie silenţioasă este lipsit de un preţios semnal de alarmă în cursulactivităţii cotidiene (inclusiv depunerea de efort fizic), şi anume acela al apariţiei durerii, care obligăbolnavul la oprirea efortului. Intrarea în programele de recuperare fizică va fi precedată un test de stress, de obicei REMx limitat desimptome. În urma acestuia se vor delimita aceleaşi trei categorii de subiecţi ca şi în cazul anginei pectoralede efort. Metodologia practică este şi ea superpozabilă cu cea din angina pectorală de efort stabilă, fiindîndeosebi vorba de recuperarea ambulatorie. Spre deosebire de bolnavii cu angină pectorală, nivelul efortului care poate fi prestat poate fi maimare iar durata recuperării propriu-zise, mai scurtă. Având în vedere că bolnavii sunt, de cele mai multe ori „bolnavi” care se simt sănătoşi, se va puneaccentul, de la început pe adăugarea la antrenamentul propriu-zis, a unor activităţi recreative, care să atragăbolnavul şi să crească aderenţa la tratament. De asemenea, antrenamentul propriu-zis va fi variat, evitându-semonotonia. În momentul atingerii capacităţii maxime de efort sau a capacităţii de efort dorite, fără ischemie,se va trece în faza de menţinere, în care accentul va fi pus pe activitatea de drumeţie şi jocuri colective.
  • 17. Se consideră că bolnavii cu cardiopatie ischemică silenţioasă au un beneficiu net de pe urma efortuluifizic nu numai prin creşterea pragului de efort la care apare ischemia miocardică, ci şi prin reducereanumărului episoadelor de ischemie silenţioasă pe parcursul activităţii cotidiene. VIII. KINETOTERAPIA ÎN INSUFICIENŢA CARDIACĂ Definiţie: Insuficienţa cardiacă reprezintă dezechilibrul care apare între nevoile de sânge oxigenat ale organelorşi ţesuturilor şi eficienţa cordului de a-l furniza, precum şi imposibilitatea cordului de a face faţăhemodinamic, volumului de sânge venos care se întoarce la inimă.Se dezvoltă progresiv, necesitând uneori ani, timp în care inima îşi micşorează treptat funcţia de pompă,lucrând astfel mai puţin eficient.În forma acută domină tulburările proceselor biochimice de producere a energiei de contzracţie fărămodificarea proprietăţilor contractile ale miocardului. În forma cronică, procesele biochimice sunt normale, însă puterea de contracţie a cordului estescăzută, kinetoterapia având scopul uşurării muncii miocardului. Tratamentul insuficienţei cardiace este profilactic (urmărindu-se combaterea infecţiilor reumatice,pulmonare, tratamentul hipertensiunii şi al aterosclerozei); curativ (măsuri igienico-dietetice, repaus înpoziţiile aşezat sau semiaşezat, în funcţie de dispnee), regim alimentar hiposodat sau desodat, cu cantitatea delichid strict limitată, bogat în vitamina C şi complex B. Obiective:1. ameliorarea şi augmentarea mecanismelor periferice de adaprate la efort,2. creşterea extracţiei arterio-venoase a O2,3. ameliorare avasodilataţiei arteriale4. creşterea capacităţii de efort prin:eliberarea, în cursul efortului fizic, a unui factor relaxant din endoteliul vascular, care contracarează efectulvasoconstrictor simpatic, determinând vasodilataţia şi creşterea debitului muscular;prin intrarea întârziată în funcţiune a mecanismelor centrale de adaptare la efort, creşterea presiunii încapilarul pulmonar va fi întârziată şi va apare la niveluri mai mari ale efortului;creşterea tardivă a nivelului sangvin al lactatului.5. împiedicarea decondiţionării fizice a bolnavului peste limita impusă de suferinţa cardiacă,6. creşterea capacităţii de efort, chiar într-o mică măsură Mijloace:- antrenament de rezistenţă: mersul pe jos, jogging-ul,- exerciţii izometrice În faza acută: Obiective:1. evitarea stazei venoase în extremităţi2. preîntâmpinarea formării de flebotromboze de la care pornesc frecvent emboliile la cardiaci.3. evitarea edemului pulmonar, solidarizarea diafragmuluio şi a peretelui abdominal în mecanismul general alrespiraţiei. Mijloace:- poziţii de repaus în pat sub formă de decubit, cu capul ridicat peste nivelul extremităţilor (decubit dorsal,decubit cu capul ridicat, decubit sprijinit şi aşezat) - hipertensiune periferică, determinând o uşurare a munciiventricolului stâng.
  • 18. - exerciţii ale membrelor inferioare, în pat.- exerciţii de membre superioare corelate cu mişcările de respiraţie.În faza cronică: - mijloacele kinetoterapiei se aplică diferenţiat în stadiul compensat şi în cel decompensat. Stadiul compensat: se instituie un regim activ, în care scopul principal este reducerea capacităţiifuncţionale a miocardului Mijloace:- exerciţii de încălzire: programul conţine 4 – 8 exerciţii simple de trunchi şi membre, legate de mişcările derespiraţie, executate succesiv din decubit, aşezat şi stând;- masajul membrelor superioare şi inferioare;- exerciţii analitice cu efect circulator sub forma mişcărilor de membre superioare şi inferioare, executate subformă de pendulare şi balansare, alternativ cu circumducţii şi flexii;- exerciţii de respiraţie legate de mişcările membrelor superioare, inferioare şi ale trunchiului, exerciţii derespiraţie diafragmatică;- exerciţii de abdomen în special izotonice dar executate lent;- exerciţii cu obiecte portative uşoare;- exerciţii aplicative sub formă de mers ritmic sau alte variante.- terapie ocupaţională sub formă de activităţi potrivite preferinţelor şi sexuluipracticarea unor sporturi fără urmărirea realizării performanţelor. Se recomandă în faza tratamentului final:ciclism de agrement, mers pe schiuri, vâslit şi unle jocuri sportive. Stadiul decompensat – se instituie un regim pasiv – relativ sau semiactiv, Obiective:1. uşurarea şi ajutorarea muncii miocadrului,2. prevenirea stazelor venoase periferice, a flebotrombozelor şi a cordului pulmonar acut şi cronic,3. îmbunătăţirea ventilaţiei pulmonare prin restabilirea activităţii giafragmului şi a musculaturii toracice. Mijloace:- poziţii de repaus cu accent pe odihnă: decubit dorsal cu capul ridicat, decubit lateral drept, aşezat rezemat,aşezat, şi decubit dorsal cu membrele inferioare puţin peste nivelul orizontal.- exerciţii de membre inferioare efectuate în pat sub formă pasivo-activă cu amplitudine redusă şi fărăîncordare musculară,- exerciţii de respiraţie active uşoare,- exerciţii de respiraţie diafragmatică din decubit sprijinit şi aşezat sprijinit,- exerciţii de relaxare a trunchiului şi membrelor inferioare,- masajul extremităţilor,- masajul spatelui în special al toracelui, în care predomină manevrele cu caracter relaxant (efleuraj, fricţiuni,vibraţii). Problema cea mai importantă ce trebuie luată în considerare este ridicarea poziţiei joase adiafragmului pentru combaterea emfizemului cronic, pentru a scădea sau micşora cantitatea aerului rezidualşi de rezervă, contribuind astfel la scăderea alcalozei şi a acidozei pulmonare. Pentru acesta se utilizeazăexerciţii de
  • 19. IX. KINETOTERAPIA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA) Definiţie: HTA se poate considera presiunea sanguină, în clinostatism, ca având valoarea sistolicăpeste 140 mmHg şi cea diastolică peste 90 mmHg. Ca simptome caracteristice se considră: cefalee sub formaunei presiuni în regiunea occipitală; ameţeli, vâjîieli în urechi, senzaţii nedefinite în regiunea precordială. Înperioadele iniţiale HTA poate fi asimtomatică. Obiective:1. echilibrarea sistemului nervos şi influenţarea pozitivă a centrilor vasomotori;2. favorizarea vasodilataţiei periferice şi a decongestionării unor segmente ale corpului;3. atingerea şi menţinerea unei greutăţi corporale optime;4. prevenirea fenomenelor de ateroscleroză;5. obţinerea vasodilataţiei locale şi scăderea rezistenţei periferice;6. relaxare musculară şi neuro-psihică; Mijloace:- exerciţii de membre inferioare din decubit cu capul ridicat,- exerciţii de trunchi sub formă de circumducţii,- exerciţii de respiraţie cu accent pe expiraţie- exerciţii de membre superioare pentru derivarea circulaţiei toracice.- exerciţii de mobilizare analitică a tuturor segmentelor- contracţii musculare analitice izometrice sau „intermediare”- exerciţii de relaxare: balansări ale membrelor, scuturări de membre executate de pacient sau scuturăripasive executate de către kinetoterapeut, răsucirile de trunchi sau unele poziţii cu răsucirea trunchiului- exerciţii de relaxare neuro-psihică - metoda autotraining-ului a lui Schultz şi a lui Edmund Jacobson,metoda Schultz, gimnastică colectivă relaxantă recomandată de E. Gindler şi N Stoltze, metoda I. Parow,metoda A. Macagno- antrenamentul de rezistenţă: mersul, alergarea (jogging), urcatul scărilor şi pantelor, bicicleta ergometricăsau covorul rulant, înotul în piscină în apă caldă (termală sau mezotermală), sportul terapeutic. X. KINETOTERAPIA ÎN HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ Definiţie: Hipotensiunea arterială este starea în care presiunea sistolică este în permanenţă sub 100mm Hg iar cea diastolică sub 60 mm Hg, fiind de două feluri: forma esenţială şi ortostatică. Hipotensiuneaarterială esenţială (constituţională) este frecvent întâlnită la tipul constituţional astenic. Semne: tahicardie,leucopenie, hipoglicemie. Mijloace:- fizioterapie (hidroterapie stimulantă)- masaj general,- exerciţii libere (active, analitice şi sintetice),- exerciţii cu obiecte uşoare portative,- exerciţii aplicative,- exerciţii de respiraţie şi de abdomen,- plimbări de durată mai lungă (60 – 90 min.),- turism, înot, schi.
  • 20. Definiţie: Hipotensiunea arterială ortostatică (scăderea presiunii sanguine la ridicarea în ortostatism)are ca semne: bradicardie, leucopenie, hipoglicemie şi lipotimie la schimbarea poziţiei corpului, mai alesdimineaţa la ridicarea din pat sau la statul prelungit în picioare. Mijloace:- gimnastică vasculară,- gimnastică abdominală,-mobilizări active ale membrelor inferioare, efectuate din decubit şi aşezat,- masajul general şi al membrelor inferioare, forma stimulantă. XI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR VALVULARI Valvulopatiile realizează un real impact medico-social, pe de o parte prin limitarea funcţională indusăde insuficienţa cardiacă generată de viciul valvular ± angorul asociat iar pe de altă parte, prin direcţiileevolutive ale bolii: sincope, aritmii grave, embolii periferice, accidente survenite în cursul tratamentuluianticoagulant. Recuperarea valvularilor neoperaţi În recuperarea bolnavilor valvulari pentru selecţionarea cazurilor ce pot beneficia de rezultatele unuiprogram de antrenament fizic, se recurge la un test de efort deliberat submaximal, definit ca un criteriulimitativ al probei: 80% din FCMxt, TAS de 200 mmHg. Determinarea unor parametri metabolici în cursul efortului fizic ca şi urmărirea evoluţiei indicatorilorcardio-respiratori, ne permit concluzii cu privire nu numai la răsunetul funcţional al valvulopatiei, ci şiaprecieri în ce priveşte o posibilă ameliorare a capacităţii cardiovasculare prin antrenament. Obiective:1. recuperarea valvularului poate antrena corecţia unei condiţii fizice precare, ea însăşi capabilă să amplificedispneea, prin deficitul de utilizare periferică a oxigenului. Prin ameliorarea condiţiilor efortului muscular înperiferie, se poate spera la o economie de travaliu cardiac şi deci la restrângerea tahicardiei de efort.2. prin antrenamentul fizic pe termen scurt se urmăreşte menţinerea unei bune ventilaţii şi, prin aceasta,conservarea funcţiei pulmonare.3. ameliorarea capacităţii vitale şi a VEMS – ului.4. determinrea capacităţii fizice a bolnavului valvular şi / sau precizarea programului de intoleranţăfuncţională, determinate prin TE.5. evitarea efectelor nocive ale sedentarismului, în ceea ce priveşte decondiţionarea aparatului cardio-vascular şi locomotor;6. îmbunătăţirea activităţii motrice, aşa încât ea să se desfăşoare într-un mod economic, fără contracţiimusculare inutile, excesive, fără a impune cordului un efort prea mare;7. realizarea unei activităţi economice a cordului, circulaţiei periferice şi metabolismului muscular, pentru aputea executa eforturile fizice cu o solicitare cât mai mică a cordului.8. dezvoltarea mobilităţii articulare, a forţei musculare segmentare şi a coordonării motrice. Mijloace: - kinetoterapia respiratorie; exerciţii fizice globale, exerciţii analitice a tuturor segmenelorcorpului; elemente din diferite sporturi şi jocuri sportive; masaj; tehnici de relaxare; antrenamentul derezistenţă realizat prin efort prelungit sau „cu intervale”, pe bicicleta ergometrică, alergare sau elemente dinsporturi.
  • 21. Recuperarea valvularilor operaţi Rezultatele postoperatorii demonstrează că, în înlocuirile valvulare aortice, ameliorareahemodinamică şi regresia volumului cardiac sunt precoce, în primele săptămâni şi mai bune în stenoză decâtîn insuficienţa aortică. În schimb, în cazul protezelor mitrale, ameliorarea este mai lentă: scăderea presiunii pulmonare(scăderea rezistenţelor) şi a presiunii capilare (adaptarea VS) poate să se prelungească aproximativ 2 ani iarregresia volumului ventricular stâng este mai puţin netă.Prognosticul vital este mai nefavorabil în cazul înlocuirilor valvulare în poziţie mitrală, comparativ cuprotezarea aortică. Desigur că şi alte complicaţii, independent de sediul protezei, pot compromite actulchirurgical de reconstrucţie valvulară: grefa bacteriană, dezinserţii parţiale ale protezei, factorul miocardic. Înansamblu se poate afirma că prognosticul rămâne rezervat pe plan miocardic. Urmărirea cardiologicăperiodică şi explorarea funcţională – ecografie şi TE – vor permite adaptarea cardiovasculară gradată la efortşi vor demasca, precoce, o eventuală deteriorare a funcţiei miocardice, ce reclamă o promptă intervenţieterapeutică. Pregătirea preoperatorie. Obiective:1. Elementul „recuperator” esenţial în această etapă îl reprezintă kinetoterapia respiratorie,2. sigurarea nu numai a unui drenaj bronşic eficient ci şi „învăţarea” respiraţiei diafragmatice,3. corectarea respiraţiei prin exerciţii respiratorii,4. furnizarea de informaţii generale privind intervenţia chirurgicală şi modalităţile de recuperarepostoperatorie. Mijloace: - gimnastică respiratorie, Postoperator. Obiective:1. asigurarea unei ventilaţii corecte2. prevenirea complicaţiilor decubitului3. readaptarea progresivă la efort4. obţinerea rapidă a autonomiei funcţionale Mijloace: - exerciţiile fizice de mobilizare a centurilor şi a membrelor, exerciţii pentru mobilizareamusculaturii respiratorii. Faza I – intraspitalicească Obiective:1. profilaxia complicaţiilor de decubit2. asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii. Mijloace: - mobilizare pasivă a membrelor inferioare; mobilizare activă a membrelor inferioare;exerciţii respiratorii; mobilizări active ale centurilor; mers. Faza a II – a – convalescenţa Faza a II-a marchează trecerea de la perioada acută postoperatorie la revenirea la viaţa socio-profesională. Obiective:
  • 22. 1. Precizarea programului de antrenament: intensitatea, frecvenţa, durata şi tipul efortului muscular, înfuncţie de particularităţile evolutive şi modalităţile de repaus la recuperarea inişială, în perioada anterioară.2. Măsurile de profilaxie şi tratament (atenţie la riscul carditei reumatice evolutive).3. Deprinderea, pe cât posibil, a tehnicilor de relaxare. Mijloace: - exerciţii respiratorii; exerciţii fizice globale; mobilizări analitice; antrenament derezistenţă: cicloergometru. Faza a III – a sau de întreţinereâ Această etapă va fi utilă valvularului operat ce urmează a-şi relua activitatea profesională. El trebuiesă depăşească momentul activităţilor fizice minime, atunci cînd starea hemodinamică o permite. Intensitatea programului de antrenament ales va trebui să evite o tahicardie marcată sau o ejecţiesistolică importantă. De aceea, se apreciază că o frecvenţă cardiacă de antrenament de 50 – 70% din FC,calculată potrivit răspunsului la testul de efort, este optimă. Exerciţiile fizice nu diferă de cele prevăzute în programul de recuperare al coronarianului. Pornind dela o pregătire fizică globală se va continua cu gimnastica respiratorie şi se va insista asupra grupelormusculare ce urmează a fi preferenţial solicitate prin profesie. XII. KINETOTERAPIA ÎN ARTERIOPATIILE PERIFERICE Ateroscleroza oblizerantă reprezintă 90% din arteriopatiile periferice. Trunchiurile arteriale cele maifrecvent interesate sunt aorta abdominală, iliacă, femurală şi poplitee. Ateroscleroza obliterantă a membrelorinferioare se caracterizează prin leziuni aterosclerotice difuze în peretele trunchiurilor arteriale mari şimijlocii. Leziunile stenozante sau obstructive cu repercursiuni hemodinamice sunt segmentare. Acest fapteste de bun augur augur deoarece permite circulaţiei colaterale să devieze curentul sanguin şi să satisfacă,într-o măsură mai mare sau mai mică necesităţile de irigare în teritoriile situate distal faţă de segmentularterial stenozat. De obicei, stenozarea sau obstruarea unei artere periferice produce simptome ischemice subiectivenumai în timpul efortului fizic. În repaus, debitul circulator în teritoriul muscular eferent este satisfăcător.Atunci când stenoza interesează 85 – 95% din lumenul vasului, apare scăderea fluxului sanguin şi a presiuniiarteriale. În timpul contracţiei musculare, se întâmplă ca tensiunea muşchiului să depăşească presiunea deperfuzie şi atunci fluxul sanguin este complet blocat. De obicei durerea apare după o anumită cantitate deefort şi dispare la repaus. Obiective:1. Prelungirea considerabilă a duratei efortului până la producerea claudicaţiei,2. dezvoltarea circulaţiei colaterale în teritoriile cu circulaţie deficitară,3. Creşterea presiunii de perfuzie în timpul exerciţiilor fizice,4. Mărirea dozată a hipoxiei în musculatura ischemiată,5. Îmbunătăţirea economiei actului motor,6. ameliorarea hematozei şi facilitarea întoarcerii venoase;7. prevenirea agresiunilor cutanate, mecanice, fenomenele de maceraţie şi infecţile de la nivelul piciorului8. creşterea fluxului sanguine în musculature schetică;9. corijarea tulburărilor de mers10. ameliorarea oxigenării locale Mijloace: - contracţii musculare de intensitate şi durată corespunzătoare; mobilizări active; exerciţiimusculare globale; exerciţiile cu rezistenţă dozată (gantere, halteer, extensor, mingi medicinale) ale
  • 23. membrelor superioare şi trunchiului; măsuri de protecţie cutanată; masajul în sensul circulaţiei arteriale sauvenoase: (efleurajul superficial reflex, presiuni alunecătoare profunde, petrisaj); contracţiile “analitice de tipintermediar” ; gimnastica respiratorie – comportă mişcări abdominale şi diafragmatice; gimnastica de posturăBurger; posturare pe patul oscilant 2 – 5 min.; termoterapia; mecanoterapia; hidroterapia la 30ºC; mersul;bicicleta ergometrică, jocul cu mingea etc. Arteriopatiile membrelor superioare Obstrucţiile arteriale ale membrelor superioare, de obicei asociate cu cele ale membrelor inferioare şicele coronariene, apar la subiecţii cu boli metabolice (dislipidemie). Reeducarea are la bază aceleaşi principiişi face apel la aceleaşi tehnici. Se va face antrenament prin activităţi de ergoterapie la 2/3 din capacitateadeterminată (cicloergometru de braţe). Sunt utile exerciţiile de ridicare / coborâre a braţelor, contracţii alediferitelor grupe nusculare prin tehnici clasice de kinetoterapie (ex: gantere). Arteriopatiile distale Includ arteriopatia diabetică şi boala Bürger. Arteriopatiile diabetice interesează în mod special patulvascular distal (microangiopatie) dar pot atinge în egală măsură trunchiurile mari (macroangiopatie).Utilizarea de proteze plantare (logette, incluzii din spumă de latex) poate preveni sau trata unele complicaţii.Atingerea distală limitează considerabil eficacitatea tratamentului la mers, mai ales în caz de leziune asociatăa marilor trunchiuri. Aceleaşi remarci sunt valabile şi pentru boala Bürger, unde circulaţia de întoarcere esteîn plus împiedicată printr-o atingere venoasă. XIII. KINETOTERAPIA ÎN AFECŢIUNILE VENOASE Obiective:1. reducerea stazei venoase şi a consecinţelor sale2. ameliorarea circulaţiei de întoarcere, ameliorarea schimburilor gazoase la nivel pulmonar3. prevenirea şi tratamentul insuficienţei venoase cronice şi a sindromului posttrombotic4. stimularea circulaţiei de întoarcere prin punerea în funcţie a pompelor musculare. Mijloace: - masajul membrelor inferioare, evitând traiectele venoase, în sens centripet; mobilizareapasivă a membrelor inferioare şi ridicarea acestora deasupra planului, mobilizările active sunt însă de preferatiniţial, gimnastica respiratori, gimnastica de postură, masaj uşor cu scop hiperemiant, mersul, stimulărigalvanice, compresiuni pneumatice externe intermitente, în ritm de 5 secunde pe contracţie, cu aparatulangiomat. Tromboflebitele Definiţie: Prin tromboflebită se înţelege stânjenirea circulaţiei prin vene determinată de inflamarea pereteluivenos. Semne: - durere pe traiectul venei, accentuată în punct fix şi la palparea venei; - venă varicoasă cu eritem inflamator pe traiect, vizibil pe piele, edem şi căldură locală. Obiective:1. aplicarea măsurilor profilactice în scopul activării circulaţiei periferice2. prevenirea edemului3. activarea circulaţiei venoase4. tonifierea musculaturii extremităţilor inferioare
  • 24. Mijloace: - mobilizărilor passive analitice a membrelor inferioare, mobilizări pasivo-active analitice,a mambrelor inferioare, poziţionarea membrului inferior în plan procliv, mobilizări active ale membrelorinferioare, exerciţii respiratori, masaj cu scop hiperemiant la nivelul circulaţiei superficiale a extremităţiibolnave, mers În convalescenţă:- masaj uşor, progresiv, iniţial superficial apoi profund sub formă de glisări cu presiune şi periaj de activare astazei şi edemului veno-limfatic;- contracţii statice şi mobilizări pasive ca în stadiul anterior, mobilizări active cu rezistenţă în decubit dorsalşi ventral sau în poziţia aşezat, pentru extensia gambei pe coapsă, prin aplicarea de greutăţi;- exerciţii respiratorii;- aplicarea bandajului elastic, instituindu-se mersul ca mijloc terapeutic de stimulare a circulaţiei deîntoarcere, prin punerea în funcţiune a pompelor musculare. Insuficienţa venoasă cronică Definiţie: Rezultat al obstruării venoase şi al distrugerii valvelor. În cazul în care aceastăinsuficienţă venoasă cronică se manifestă prin edeme, se folosesc următoarele mijloace ale kinetoterapiei:- repaus la pat cu membrele inferioare ridicate în sprijin pe un suport mai sus decât restul corpului de 2 – 3ori pe zi. Această poziţie trebuie să fie obligatorie în timpul nopţii;- masajul membrului inferior, manevre cu caracter circulator, executate blând deasupra regiunii bolnavepentru a uşura circulaţia de întoarcere. Membrul care se masează se va menţine în poziţie declivă.- se evită ortostatismul, fără mişcare o perioadă lungă de timp;- aplicarea de feşe elastice sau ciorapi elastici dimineaţa, care se menţin toată ziua;- practicarea înotului. În cazul în care insuficienţa venoasă cronică nu se manifestă prin edeme, se folosesc următoarelemijloace:- exerciţii active ale membrelor inferioare din poziţii în care acestea se găsesc peste nivelul trunchiului, în aşafel încât să favorizeze circulaţia de întoarcere (decuvit, patruredie, aşezat sprijinit);contracţii şi relaxări ritmice ale grupelor musculare mari la nivelul membrelor inferioare;- masajul membrelor inferioare – manevre cu efect circulator. Varicele Definiţie: Varicele sau ectazia venoasă constă din dilatarea venelor determinată de insuficienţavalvulelor venoase. Semne: desen venos accentuat; oboseală sau dureri difuze în membre; crampe musculare,în special nocturne. Obiective:1. depistarea precoce a dilataţiilor,2. limitarea ortostatismului,3. instituirea unui regim de repaus cu membrele inferioare deasupra planului orizontal,4. favorizarea circulaţiei de întoarcere, Mijloace: - exerciţii de gimnastică vasculară (gimnastica Bürger), mobilizarea analitică a membrelorinferioare, mobilizări active ale membrelor inferioare din poziţii peste nivelul orizontalei, masaj
  • 25. XIV. KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIAC Particularităţi ale pacientului cu transplant cardiac:- FC de repaus la cordul denervat este, în general, mai crescută decât la cordul sănătos;- FC se adaptează mai lent la efort, ea nu mai reflectă la fel de fidel intensitatea efortului fizic iar revenirea la- FC de repaus este mai lentă (până la 20 de minute),- la sfârşitul efortului maximal, transplantul are o FC inferioară celei maximale teoretice;- instalarea metabolismului anaerob este mai precoce;- randamentul ventilator este scăzut;- rejetul moderat impune reducerea intensităţii antrenamentului iar rejetul sever implică oprireaantrenamentului. FAZA I A. Preoperator. Obiective:- furnizarea de informaţii privind intervenţia chirurgicală- reducerea anxietăţii. B. Postoperator: După intervenţie, pacientul este internat în secţia de terapie intensivă, pentru o perioadă de câtevazile, în funcţie de evoluţia parametrilor hemodinamici. Pacienţii cu transplant cardiac au o hemodinamicăintens perturbată, cu creşterea rezistenţelor vasculare sistemice şi pulmonare, prezintă deseori insuficienţărenală, ficat de stază, ascită şi deseori caşexie.Semnele de insuficienţă cardiacă nu sunt rare în primele zile postoperator. După transplantul cardiac poatesurveni o insuficienţă respiratorie majoră, în cadrul unui edem pulmonar, ducând la hipoxie şi necesitateaventilaţiei asistate. Un rejet precoce sau o infecţie pulmonară pot prelungi şederea în terapia intensivă. Obiective:1. limitarea la maxim a efectelor nefaste unui decubit prelungit2. realizarea unei toalete bronşice satisfăcătoare3. începerea treptată a antrenamentului fizic Mijloace: - mobilizări pasive, mobilizări active, exerciţii de respiraţie, tusea eficientă, bicicletaergometrică, mers prin salon, pe coridor Indicaţii metodice:- durata antrenamentului va fi de 12 – 18 minute, cu încărcarea de 15 – 30 W (monitorizarea EKG).- şedinţele următoare, tot de intensitate scăzută, vor fi din ce în ce mai prelungite- programul de recuperare se va adopta în funcţie de particularităţilor fiecărui pacient.- înainte de externare, pacientului i se va efectua un bilanţ funcţional cardiorespirator printr-un test de efortlimitat de simptome, măsurând parametrii respiratori şi metabolici. FAZA II. Obiective:1. ameliorarea capacităţii aerobe2. adaptarea mai bună a debitului sanguin muscular la cererea muşchilor activi3. revenirea la o capacitate vasodilatatoare arteriolară normală,4. limitarea atrofiei musculare şi a demineralizării osoase,5. creşterea capacităţii de efort,6. a capacităţii aerobe,7. scăderea tensiunii arteriale diastolice şi a frecvenţei cardiace la acelaşi prag de efort. Mijloace: - exerciţii izotonice, exerciţii cu greutăţi mici, mersul pe jos, jogging-ul Indicaţii metodice:- sunt indicate trei şedinţe pe săptămână, pe o perioadă mult mai lungă faţă de ceilalţi cardiaci operaţi (40 –60 şedinţe).
  • 26. - încălzirea este făcută progresiv şi lent- efortul maxim în timpul antrenamentului nu va depăşi 60% din capacitatea aerobă maximală, cu alternareaintensităţii crescute şi scăzute a exerciţiilor.- în perioada de revenire efortul va fi de 30-40% din consumul de oxigen maximal.- tratamentul imunosupresor cu ciclosporină duce deseori la creşterea TA şi necesită utilizarea unuimedicament antihipertensiv. BIBLIOGRAFIE 1. Branea I., Mancaş S. – „Exerciţiile fizice şi rolul lor în proramul complex de recuperare al bolnavilor coronarieni”, Timişoara Medicală, 1989, XXXIV, 4 2. Branea I., Stanciu L., Mancaş S., Berinde I. – „Valoarea testului de efort submaximal precoce în programul de recuperare al bolnavilor cu infarct miocardic”, Timişoara Medicală, 1989, XXIV,2 3. Dennis A. – „Rehabilitation of patients with coronary artery disease” In: Braunwald E Heart Disease, W. B. Saunders Company Fourth Ed., 1992 4. Gherasim L., Bruckner I. – „Cardiopatia ischemică nedureroasă” În: Păun R., „Tratat de medicină internă – Bolile cardio-vasculare”, vol.III, Ed. Medicală, Bucureşti, 1992 5. Goble A.J., Hare D.L., Macdonald P.S., ş.a. – „Effect of early programmes after transmural myocardial infarction”, Br. Heart J., 1995, 65 6. Marcu V. – „Bazele teoretice ale exerciţiilor fizice în kinetoterapie”, Ed. Universităţii Oradea, 1995 7. Mogoş V. – „Infarctul miocardic şi efortul fizic”, Ed. Militară, Bucureşti, 1990 8. Negoescu I., Negoescu Cheregi I. – „Recuperarea medicală complexă a bolnavului locomotor- hipertensiv, Oradea, Ed. Treira, 1889 9. Vlaicu R., Olinic N. – „Reabilitarea precoce în infarctul miocardic acut”, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1983 10. Zdrenghea D., ş.a – „Testul de efort unic ajustat în depistarea cardiopatiei ischemice”, Timişoara Medicală, 1990 11. Zdrenghea D. – „Evoluţia şi tratamentul cardiopatiei ischemice silenţioase”, Practica Med. Int., 1991 12. Zdrenghea D., Branea I. – „Recuperarea bolnavilor cardio-vasculari, Ed. Clusium, 1995

Related Documents