DISCURSUL DESPRE ADEVĂR ŞI CUNOAŞTERE
ÎN DESCOPERIREA EPISTEMOLOGICĂ A DUHULUI SFÂNT
Arhiereu Prof. univ. dr. Irineu Popa
...
dependenţă cu Dumnezeu, relativizarea ei înseamnă chiar o “ normalitate”. Aceasta denotă gradul
major de pervertire al gân...
credinţei, ci s-a şi umplut de Duhul Sfânt, descoperirea i-a iluminat spiritul, iar pe Hristos Îl avea
în el vorbind… “12
...
inimile noastre « Avva, Părinte », după cuvîntul Sf. Pavel. Ar trebui, mai degrabă să se spună
că Sfântul Duh Se şterge, c...
Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează chiar şi adâncurile lui Dumnezeu” ( I. Cor.
2,10 ); creştinii rostesc “ cu...
Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează chiar şi adâncurile lui Dumnezeu” ( I. Cor.
2,10 ); creştinii rostesc “ cu...
of 6

Popa Irineu - Adevar si cunoastere

Popa Irineu - Adevar si cunoastere
Published on: Mar 4, 2016
Published in: Self Improvement      
Source: www.slideshare.net


Transcripts - Popa Irineu - Adevar si cunoastere

  • 1. DISCURSUL DESPRE ADEVĂR ŞI CUNOAŞTERE ÎN DESCOPERIREA EPISTEMOLOGICĂ A DUHULUI SFÂNT Arhiereu Prof. univ. dr. Irineu Popa Sfântul Apostol Pavel nu evită să vorbească despre cunoaştere. Dimpotrivă, el cere aceasta lui Dumnezeu pentru neofiţii săi ( cf. Efes. 1, 17 – 18; 4, 13, 14; Col. 1, 9; 2,2 ). Această “ gnoză” priveşte pe Dumnezeu şi voia Sa cu privire la creaţie. Ca atare, creştinismul nu propovăduieşte un sistem axiologic structurat pe baza unor premize gnoseologice de ordin filozofic – idealist sau materialist – dialectic, ci reprezintă în esenţă planul Divin, plan care nu poate fi supus determinărilor categoriale specifice raţionamentelor silogistice. Scopul vizat prin acest “plan” este starea desăvârşită, în care Hristos “ va fi totul în toate” ( cf. 1. Cor. 15, 28; Efes. 1, 10. ). Însuşi “ acest plan a lui Dumnezeu referitor la lume reprezintă şi el o chenoză a lui. El este o coborâre a lui Dumnezeu la dimensiunile, la posibilităţile şi necesităţile lumii “. Sfântul Apostol Pavel exclamă : “ o, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu ! Cât sunt căile Lui de necercetat şi judecăţile Sale de nepătruns ! “, arătând prin aceasta că singură uimirea ( adesea amintită de Sfinţii Părinţi ca posibilitate de “cunoaştere” a ceea ce este dincolo de orice apofază ) poate întrezări ceva din această înţelepciune divină. Dar nu toţi oamenii ajung la aceasta. Raţiunea, coborâtă din starea ei originară de contemplaţie, a devenit sofistă, a urmărit şi urmăreşte de cele mai multe ori aflarea de “ adevăruri”, dar care nu fac parte din Adevăr, căci insuficienţa şi chiar parţialitatea logico – formală a acestora nu-L indică, nu-L percepe ca sursă a “ tot adevărul”1 . În afara Adevărului, cunoaşterea umană s-a îndreptat asupra “ipotezelor sau teoriilor despre adevăr”, însă acestea , “ fie ele ştiinţifice sau filosofice… pot fi falsificate cum spun specialiştii ştiinţelor cognitive2 . În stare paradisiacă, pentru om garantul adevărului era Dumnezeu însuşi. În realitatea existenţei căzute însă, nemaiexistând comuniunea vie cu Dumnezeu s-a ajuns ca “orice cugetare umană şi orice discurs care o exprimă să poată fi contestată de alţii. Sfântul Grigorie Palama a remarcat aceasta: “ Orice afirmaţie poate fi contrazisă “ ( Discurs 1 contra lui Varlaam ). Totodată, s-a ajuns ca de cele mai multe ori nimic să nu mai aibă caracter veridic în afară de viaţa personală, biologică: “ Sigurul lucru de care suntem siguri fără nici un fel de îndoială este că suntem în viaţă. Tot ceea ce facem, simţim şi gândim, este consecinţa acestei certitudini. De asemenea, în mod logic, adagiul cartezian poate fi inversat: în loc de “gândesc, deci exist “, “ sunt, deci gândesc”3 . Dar, în mod tot mai accentuat, pierzându-se comuniunea cu Duhul Sfânt Care este Duhul vieţii, viaţa însăşi devine obiect al negaţiei4 . Din moment ce ea nu mai reprezintă în conştiinţele pervertite un adevăr care vorbeşte de la sine şi care e în strânsă 1 Părintele Stăniloae relevă faptul că adevărul întreg, plenar nu poate fi conceput în forme parţializate. Parţializarea duce la diminuarea conţinutului “părţii” de adevăr, la falsificarea ei, deoarece a pierdut legătura cu ansamblul: Cine are o cunoştinţă parţială, fără legătură cu ansamblul, nu numai că e lipsit de înţelepciune, dar nici cunoştinţa ce o are despre lucrul parţial respectiv nu e deplină. Cunoaşterea noastră şi înţelepciunea noastră nedeplină nu sunt decât un drum spre cunoaşterea şi înţelepciunea maximă obţinută din deplina unire cu Dumnezeu. Căci numai în Dumnezeu vom cunoaşte toate deplin, în infinita lor cauzalitate şi în legăturile lor cu toate, în Teologia Dogmatică, vol. I, p. 245 2 Constantin Andronikof, în La pensée orthodoxe – Revue de Théologie, n. 6, 1998, p. 5. 3 Ibidem, p.5. 4 Avortul reprezintă forma cea mai evidentă de negare a vieţii, în zilele noastre
  • 2. dependenţă cu Dumnezeu, relativizarea ei înseamnă chiar o “ normalitate”. Aceasta denotă gradul major de pervertire al gândului uman care se împotriveşte Duhului vieţii5 . Nihilismul existenţial profesat din ce în ce mai ardent în zilele noastre, nu face altceva decât să confirme la nivel teoretic şi practic această negaţie. În cadrul acestui nihilism apare ideea unei “spiritualităţi” care postulează valori gnoseologice, dar de care se poate beneficia numai în cadrul unor “iniţieri” sau practici cu pretinsă valoare iniţiatică. În virtutea acestora, adevărul ultim apare ca un idol, o existenţă lipsită de consistenţă grefată pe elemente haotice şi bizare. De aceea, acest “ adevăr” reprezintă mai degrabă “ un soi de nebuloasă deasupra unui vid psihic, o realitate fără conţinut spiritual precis”6 , decât un temei absolut şi vivificator. Această realitate o avea în faţă şi Sf. Apostol Pavel, şi de aceea, toată teologia sa va evidenţia faptul că adevărata spiritualitate se descoperă numai în comuniunea vie cu Dumnezeu ( până la a spune “ Eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine “, Gal. 2, 20 ) care nu poate fi redus la concepte, el fiind Persoană care invită la dialog şi care vrea ca “ toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină “ 7 . Sfântul Macarie cel Mare a remarcat că “ orice efort şi activitate a Părinţilor şi cea a Domnului Însuşi tindea la aceasta: Dumnezeu să fie cunoscut oamenilor”8 . Evagrie spune chiar că “tot ce a fost creat a fost creat pentru a cunoaşte pe Dumnezeu”9 . Dar nu există doar o chemare la recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu, ci în mod deosebit, Sf. Apostol Pavel arată că există şi o chemare mistică 10 a tuturor oamenilor care se referă la cunoaşterea duhovnicească, superioară oricărei cunoaşteri de tip uman. Universalitatea cestei chemări mistice este indubitabilă: “ Nicăieri nu se vede că Apostolul interzice cuiva râvna după desăvârşire, că el s-ar socoti sigur favorizat de cunoaşterea mistică ( cf. II Cor. 12, 2). Dimpotrivă, prin cuvintele: “nu luaţi seama la voi, că Iisus Hristos este în voi” ( II Cor. 13, 5 ) presupune că toţi creştinii pot “cunoaşte “ că Iisus Hristos este în ei “ 11 . Totodată, arată în ce condiţii se poate ajunge la cunoaşterea lui Hristos: “ Să nu fie netrebnici”, să lucreze la “desăvârşirea” lor”. Astfel, singura condiţie a unei cunoaşteri mistice a lui Hristos este desăvârşirea moral – spirituală. “ Celor desăvârşiţi”, Sf. Apostol Pavel le poate descoperi “ înţelepciunea divină”, datorită faptului că au depăşit vremea prunciei duhovniceşti. El le pretinde tuturor să depăşească această pruncie (“ în răutate fiţi prunci, nu în gândire însă” ), să ajungă la “statura bărbatului desăvârşit”. În sensul acesta, viaţa creştină este o tensiune permanentă spre desăvârşire. Cunoaşterea mistică este condiţionată în esenţă de două elemente: a) Hristofania – descoperirea lui Hristos cel Răstignit ( cf. I Cor. 1,23 ) şi Înviat ( cf. I Cor. 15, 8 ) prin îmbrăcarea întru El la Botez şi creşterea prin virtuţi la o viaţă tot mai conformă cu a Sa, pentru a putea spune : “ Am văzut pe Iisus Hristos, Domnul nostru “ (cf. I Cor. 9,1 ) şi b) iluminarea lăuntrică prin Duhul Sfânt ( cf. Gal. 1,16: “ Dumnezeu a binevoit să descopere pe fiul său în mine “. Sf. Ioan Hrisostom spune referitor la acest text că “ Nu numai prin cuvinte a auzit cele ale 5 Sinuciderea înseamnă negarea oricărui adevăr, chiar al aceluia reprezentat de existenţa individuală – care este de natură cât se poate de fizică, evidentă - şi afundarea în neadevărul propriu unei existenţe demonice . 6 C. Andronikof, rev. cit.; p. 7 7 I Tim. 2, 4 8 Experienţe mistice 9 Experienţe mistice 10 N. Mladin: Ascetica şi mistica paulină, Deisis, 1996, p. 215 11 ibid., p. 215- 216
  • 3. credinţei, ci s-a şi umplut de Duhul Sfânt, descoperirea i-a iluminat spiritul, iar pe Hristos Îl avea în el vorbind… “12 . Duhul Sfânt face vădită prezenţa lui Hristos în credincioşi, confirmă starea lor de înfiere ( Yiothesia ): “ Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu “ ( Romani 8,14 ), iar “ Cei ce nu sunt purtaţi de Duhul lui Dumnezeu umblă întru întuneric şi nu cunosc nici unde merg, nici în ce porunci se poticnesc“13 . Delicateţe şi lumina Dumnezeiască a Sf. Duh nu pot sălăşlui însă într-o minte nepurificată de gânduri rele, căci “Dumnezeu este minte nepătimitoare, mai presus de toată mintea şi de toată nepătimirea; lumină şi izvor al luminii celei bune; înţelepciune, cuvânt şi cunoştinţă şi dătător de înţelepciune de cuvânt şi de cunoştinţă. Drept aceea, în cei cărora li s-au dat acestea, pe temeiul curăţiei şi în care sunt văzute îmbelşugat, se păzeşte neştirbit şi chipul Lui. De aceea, aceştia sunt fii lui Dumnezeu, călăuziţi de Duhul Sfânt”14 . În taina Mirungerii primim arvuna Duhului ca certificare a faptului că suntem creştini, adică după chipul lui Hristos: “Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, - scrie Sf. Pavel corintenilor – întru Hristos şi Cel ce ne-a uns pe noi Dumnezeu este Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” ( II. Cor. 1,21 )15 Astfel am primit capacitatea să avem şi noi “ cerurile deschise, sau tainele vieţii viitoare, nesfârşite, superioare legilor naturii, într-o descoperire ce ni se actualizează treptat, de care ne vom împărtăşi deplin în viaţa viitoare “ şi “ putem prooroci toţi venirea deplină a acelei vieţi, putem tălmăci toţi experienţa arvunii ei, aşa cum au proorocit apostolii la Cincizecime”16 . Prin faptul că cel botezat e uns apoi cu Sfântul Mir la toate organele principale ale corpului se arată că este pus în legătură cu lumea şi prin ea cu Dumnezeu. Prin simţurile sale, omul “primeşte cele ale lumii, dar vede şi pe Dumnezeu prin lume şi exercită acţiunea lui asupra lumii din această vedere a lui Dumnezeu, pentru a o face mai conformă cu voia Lui“17 . Prin păcatul primilor oameni, gândirea umană şi facultatea contemplativă a cesteia a fost coborâtă din planul Divin în cel inferior al naturii, însă prin Sf. Taină a Mirungerii suntem introduşi din nou în spaţiul celest, raţiunea este integrată virtual în circuitul slavei lui Dumnezeu. Sf. Chiril din Ierusalim scria: “Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om o purta pretutindeni şi ca să priviţi cu faţa descoperită slava Domnului” ( cf. II Cor. 3,18 )18 . Ca efect direct al iconomiei in lume a Fiului lui Dumnezeu, se poate afirma că ” Duhul Adevărului care de la Tatăl purcede şi care călăuzeşte la tot adevărul” , invăţându-ne “ toate “, aduce totodată o revelare profundă în chiar interiorul fiinţelor omeneşti. După cum subliniază Vladimir Lossky “harul nu mai este ca în Vechiul Testament, un efect produs în suflet prin voinţa dumnezeiască, activând ca o cauză exterioară persoanei; acum este viaţa dumnezeiască ce se deschide în noi în Sfântul Duh “ şi explică modul în care se produce această deschidere“ : “El Se identifică in chip tainic cu persoanele umane rămânând totuşi de neîmpărtăşit; El Se substituie, aşa zicând, nouă înşine – căci El este Cel Care strigă în 12 Comentar la Galateni , p. 31, citat la ibidem, p. 16, nota 14 13 Sf. Simeon Noul Teolog, Filocalia, vol. VI, pag. 90. 14 Nichita Stithatul, Filocalia, vol. VI, pag. 303 15 De asemenea şi Sf. Ioan Evanghelistul zice: “ Iar Voi, ungere aveţi de la Cel – Sfânt, şi pe toate le ştiţi” ( I. Ioan .2, 20 ), relevă mai pregnant semnificaţia noetică a ungerii cu Sfântul Duh. 16 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică, vol. III, p. 70 – 71 17 ibidem, p. 76 18 ibidem, p. 76
  • 4. inimile noastre « Avva, Părinte », după cuvîntul Sf. Pavel. Ar trebui, mai degrabă să se spună că Sfântul Duh Se şterge, ca Persoană, în faţa persoanelor create, pe care le ajută să îşi însuşească harul. În El voinţa lui Dumnezeu nu mai este exterioară : El ne dăruieşte Harul pe dinăuntru, arătându-Se chiar în persoana noastră, atâta vreme cât voinţa noastră omenească rămâne în acord cu voinţa dumnezeiască şi conlucrează cu ea, dobândind harul, facându-se al nostru… Sfântul Duh este “ungerea împărătească aşezată peste Hristos şi peste toţi creştinii chemaţi să domnească împreună cu El în veacul ce va să vie … “19 . Fără baza aceasta, care se pune odată cu primirea ”ungerii Duhului” (şi care ne deschide orizonturile nemărginirii divine) , omul nu ar putea accede la cunoaşterea duhovnicească. “Se poate preciza că Duhul Se imprimă prin acceasta în mintea omului sau îi deschide orizonturile nelimitate ale luminii şi ale binelui ca acesta să cunoască şi să cugete numai cele bune, ca să lupte împotriva gândurilor rele care îl îngustează şi ca să pătrundă cu uşurinţă în tainele nesfârşite ale cunoaşterii şi iubirii lui Dumnezeu“20 . Sf.Vasile cel Mare aduce o mărturie clară privitoare la descoperirea epistemologică a Duhului Sfânt : “Drumul cunoaşterii lui Dumnezeu porneşte de la Duhul Cel Unul, (trece ) prin Fiul Cel Unul ( şi ajunge) la Tatăl Cel Unul”21 . Prin însuşi actul creării sale, omul a fost aşezat într-o intimitate tainică cu Sfântul Duh; cartea Genezei aminteşte ”suflarea de viaţă” ( ruah Elohim ) pe care a primit-o trupul de lut al lui Adam şi datorită căreia a devenit fiinţă vie (prin lucrarea “Domnului de viaţă făcător” -Duhul Sfânt”. Păcatul a şters această intimitate dar aceasta nu înseamnă că omul nu a mai avut parte de o anumită legătură cu persoana Sfântului Duh. Acesta a continuat să grăiască prin intermediul profeţilor (vase ale Duhului ). Hristos comunică Apostolilor această intimitate, recreând duhovniceşte firea umană. Dacă înomenirea sa în istorie a avut loc “de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria “, acest fapt relevă că firea umană a fost reaşezată obiectiv în intimitate cu Duhul Sfânt. Pentru însuşirea subiectivă a acesteia , însă, de către toţi oamenii, Hristos spune Apostolilor: luaţi Duh Sfânt… tot printr-un act similar celui de la creaţie“ a suflat asupra lor şi le-a zis… ( Ioan 20, 22 ). Persoana Sfântului Duh este cea care ne deschide intrarea în împărăţia cerurilor cum zice Mântuitorul . “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. Ea ne descoperă ce avem trebuinţă să ştim pentru a fi bine plăcuţi lui Dumnezeu , zice Sf. Ioan Evanghelistul. “Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate” ( Ioan 14,26 ), ne sfinţeşte căci El este Duhul Sfinţeniei ( Rom. 1,4 ); ne revarsă iubirea dumnezeiască, “iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul cel Sfânt ce ni s-a dat“ -( Romani 5,5). Duhul Domnului care reînsufleţeşte trupurile noastre (cum spune Sf. Apostol Pavel)“ iar dacă Duhul Celui ce L-a inviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi Cel ce L-a înviat pe Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre prin Duhul Său care locuieşte în voi” – ( Romani 8,11. El ne descoperă înfierea, căci “Duhul înfierii L-aţi primit, prin care strigăm Avva ,Părinte ! “ – ( Romani 8,15 ), şi se roagă înăuntrul nostru, cu noi, învăţându-ne cum să ne rugăm (“ Duhul îi vine slăbiciunii noastre într-ajutor; că nu ştim să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul însuşi mijloceşte pentru noi cu suspine de negrăit“ – (Romani 8,26 ) ; Tainele Divine nu le putem descoperi singuri “Nouă însă ni le-a dezvăluit Dumnezeu prin 19 Vl. Lossky, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, t.r., pr, Vasile Răducă, Ed. Anastasia, f.a.,p.197, 203. 20 Pr.Prof.D.Stăniloae, Dogmatica, vol. III, p.76 21 In tratatul Despre Sfantul Duh. Corespondenţa (Epistole), trad.rom. Prof. Dr. C. Cornitescu şi pr. Prof. T. Bodogae, PSB XII, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1998, pag.62.
  • 5. Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează chiar şi adâncurile lui Dumnezeu” ( I. Cor. 2,10 ); creştinii rostesc “ cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt” ( I. Cor. 2,13 ); trupul nostru devine “ templul lui Dumnezeu” datorită Duhului Sfânt “nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi ? “ zice marele Pavel ( I. Cor. 3,10; cf. 6,19 ); “ iar cel ce se lipeşte de Domnul este un Duh cu El “ ( 6,17 ); “ nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus ! Decât întru Duhul Sfânt (12,3 ); “ pentru că Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea vouă duh de înţelepciune şi descoperire spre cunoaşterea Lui “ ( Efes. 1,17 ); “ că prin El şi unii şi alţii întru Duh avem calea deschisă spre Tatăl”. Deci, sunt numeroase texte care arată importanţa Sfântului Duh înrâurirea epistemologică” pe care o are El asupra subiectului uman. Consecvent cu deschiderea acestuia faţă de energiile harului dumnezeiesc se produce şi o iluminare graduală şi dinamică a sa astfel încât se înalţă la o viziune holistică asupra creaţiei înseşi, asupra menirii sale în lume, iar pe Dumnezeu Îl descoperă ca sursa naturală a oricărui bine, care A creat totul din Iubire şi-L cheamă la comuniunea eternă cu sine
  • 6. Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează chiar şi adâncurile lui Dumnezeu” ( I. Cor. 2,10 ); creştinii rostesc “ cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt” ( I. Cor. 2,13 ); trupul nostru devine “ templul lui Dumnezeu” datorită Duhului Sfânt “nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi ? “ zice marele Pavel ( I. Cor. 3,10; cf. 6,19 ); “ iar cel ce se lipeşte de Domnul este un Duh cu El “ ( 6,17 ); “ nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus ! Decât întru Duhul Sfânt (12,3 ); “ pentru că Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea vouă duh de înţelepciune şi descoperire spre cunoaşterea Lui “ ( Efes. 1,17 ); “ că prin El şi unii şi alţii întru Duh avem calea deschisă spre Tatăl”. Deci, sunt numeroase texte care arată importanţa Sfântului Duh înrâurirea epistemologică” pe care o are El asupra subiectului uman. Consecvent cu deschiderea acestuia faţă de energiile harului dumnezeiesc se produce şi o iluminare graduală şi dinamică a sa astfel încât se înalţă la o viziune holistică asupra creaţiei înseşi, asupra menirii sale în lume, iar pe Dumnezeu Îl descoperă ca sursa naturală a oricărui bine, care A creat totul din Iubire şi-L cheamă la comuniunea eternă cu sine

Related Documents