1
RECENZIE
la lucrarea Drept penitenciar (note de curs)
autor, conf. univ., dr. Octavian Pop
Iniţiativa elaborării unui cu...
2
RECENZIE
la lucrarea Drept penitenciar (note de curs)
autor, conf. univ., dr. Octavian Pop
Cursul de drept penitenciar, ...
3
Cursul I. Introducere
Apariţia şi dezvoltarea acestor note de curs de drept penitenciar au fost
determinate de transform...
4
Aşadar, în sensul celor susţinute mai sus cu privire la evoluţia concepţiilor
privind domeniul executării pedepselor şi ...
5
Această concepţie mai umană a inspirat legislaţiile penale din ţările
europene, astfel că s-a început îmbunătăţirea regi...
6
Pedeapsa închisorii este un rău pentru că:
1. Persoana privată de libertate este nevoită să accepte indivizi aflaţi sub
...
7
1. Individul găsit vinovat şi responsabil pentru fapta antisocială săvârşită
trebuie supus legii în sensul în care a neg...
8
Cursul al II-lea. Ideile de bază ale tratamentului penitenciar
I. Caracterul punitiv al sentinţei de condamnare
Sentinţa...
9
Impulsionarea tratamentului penitenciar este dependentă de specialişti.
Dar lipsa acestor specialişti, care trebuie să a...
10
3) factorului îngrijire moral-religioasă îi corespunde conceptul: existenţa
conştiinţei morale, care prevede că binele ...
11
Cursul al III-lea. Premisele tratamentului penitenciar
I. Schimbarea mediului social
Reclasarea socială a celor condamn...
12
b) Componenţa factorilor în tratamentul penitenciar
Factorii în tratamentul penitenciar pot fi catalogaţi în trei grupe...
13
Cursul al IV-lea. Strategiile tratamentului penitenciar
I. Munca condamnaţilor
a) Conceptul penal
Individul condamnat l...
14
vieţi normale. Pentru realizarea acestor obiective va trebui să se ţină cont de
normele de muncă contemporane, de tehni...
15
Cursul al V-lea. Scopurile strategiilor tratamentului
penitenciar
I. Pregătirea deţinuţilor pentru liberare
In închisoa...
16
a) oferirea condiţiilor necesare pregătirii in vederea liberării, indiferent de
tipurile şi categoriile din care fac pa...
17
condamnatului la închisoare pe o perioada de timp mai îndelungată, acesta să
fie cât mai des încurajat să coopereze şi ...
18
Un rol fundamental îl are părăsirea închisorilor de către condamnaţii care
urmează anumite cursuri de educaţie generală...
19
Cursul al VI-lea. Cadrul tratamentului penitenciar
I. Mediul construit
Elementele constitutive ale cadrului în care tra...
20
III. Munca personalului angajat al penitenciarului
Personalul unei unităţi penitenciare este divizat în dependenţă de
e...
21
reabilita. În acest sens, este recomandat ca în timpul desfăşurării activităţii într-
un penitenciar, fiecare angajat s...
22
Cursul al VII-lea. Conţinutul tratamentului penitenciar
I. Latura organică a conţinutului tratamentului penitenciar
Teo...
23
Specialiştii cu vocaţie şi foarte bine instruiţi, din interiorul realităţii
mediului penitenciar, sunt cei care trebuie...
24
Cursul al VIII-lea. Tratamentul penitenciar aplicat
condamnaţilor
I. Acordul consiliului Europei privind sensul termenu...
25
3. Să dea imboldul necesar personalului din penitenciar în atitudini care să
evidenţieze calităţi morale şi sociale, ca...
26
Cursul al IX-lea. Eficienţa tratamentului penitenciar
I. Eficienţa preventivă
Închisoarea este văzută de către cei mai ...
27
În al cincilea rând, s-au luat măsuri în ceea ce priveşte condiţiile de
executare a masurilor disciplinare cu izolarea ...
28
condamnaţilor în conformitate cu modificările Codului penal din Moldova, în
penitenciar existând categorii variate de c...
29
Cursul al X-lea. Criminologia tratamentului penitenciar
Criminologia este ştiinţa care studiază starea, dinamica şi cau...
30
În categoria celor cu un comportament “dificil” sunt incluşi cei care nu
respectă şi încalcă în mod repetat regulile de...
31
Concluzionând cele enumerate mai sus, putem spune că adoptarea unei
atitudini ostile faţă de personalul închisorii şi f...
32
Cursul al XI-lea. Eficienţa pedepsei închisorii
I. Ansamblul contradictoriu şi discordant al funcţiei pedepsei
închisor...
33
Pentru cel liberat din închisoare, criza de identitate, de imagine şi de
încredere sunt primordiale referitor la regene...
34
Orice persoană, condamnată la închisoare, este sortită să admită procesul
fiziologic de ratare, proces care nu poate fi...
35
Cursul al XII-lea. Regimul penitenciar
I. Regimul penitenciar-concept de politică execuţional penală
Trebuie făcută dis...
36
Prin regimul penitenciar se poate ca procesul de cunoaştere să nu atingă
personalitatea criminogenă a condamnatului. Cu...
37
cerinţă direct influenţată de intensitatea relaţiei de încredere sau de neîncredere
dintre cel aflat în spatele gratiil...
38
Caracterul orientat şi direcţionat al întregului proces reeducativ este
definit de planul de muncă şi de programul de a...
39
Respectarea unor reguli şi a unor obligaţii specifice caracteristice
regimului de detenţie este esenţială. Tocmai de ac...
40
Cursul al XIII-lea. Regimul executării pedepsei închisorii
I. Regimul disciplinar
În orice instituţie, se pune accent p...
41
Şi într-un penitenciar educaţia şi consilierea moral-religioasă şi instrucţia
în sensul procesului de şcolarizare a con...
42
de suflet, rostite de preotul capelan au o importanţă covârşitoare în formarea
unui caracter religios-moral al condamna...
43
Totodată, şcoala are şi rolul de a diversifica viaţa monotonă ce se
desfăşoară într-o închisoare.
Deşi educaţia condamn...
44
demnitatea umană. Astfel, în cadrul regimului fizic intră atât regimul igienic,
cât şi cel alimentar.15
15
Florian Ivan...
45
Cursul al XIV-lea. Aplicarea măsurilor educative minorilor
care răspund penal
I. Regimul special aplicat delincvenţei j...
46
familiei de o educaţie adevărată, se va pune accent pe educaţie, deoarece rolul
ei este covârşitor în formarea lor pent...
47
Această măsură constă în lăsarea minorului în libertate pe o perioadă de
12 luni, însă sub o supraveghere deosebită. Pe...
48
Această măsură se aplică în cazul în care un minor solicită tratamentul
medical şi un regim special de educaţie, reieşi...
49
Cursul al XV-lea. Regimul executării pedepsei închisorii
I. Regimul “măsurii de constrângere” privind executarea pedeps...
50
este privit sub două aspecte: înlăturarea posibilităţilor a tulburărilor de adaptare
socială şi a cauzelor lor, şi dezv...
51
unui asemenea individ reintegrarea profesională, ci urmele lăsate ca semne ale
dispoziţiei la readaptarea socială atrag...
52
Cursul al XVI-lea. Regimul individualizării pedepsei închisorii
I. Individualizarea – posibil principiu mediator în apl...
53
d) Profilarea penitenciarelor
Penitenciarele pot fi clasificate în raport de durata pedepselor şi
caracteristicilor reg...
54
poate cădea victimă condamnatul liberat şi introducerea unei relaţii de ordine şi
încredere în comportamentul acestuia....
55
libertate este realizabilă şi fără executarea pedepsei în totalitate şi totodată ţine
cont şi de gradul pericolului pub...
56
Prin graţiere se înţelege iertarea de pedeapsă, parţial sau în totalitate, iar
această graţiere poate fi emisă doar de ...
57
Cursul al XVII-lea. Conflictul între diferitele funcţiuni ale pedepsei
închisorii
I. Conceptul
Numărul celor condamnaţi...
58
Totodată, cel eliberat din penitenciar poate înţelege eronat libertatea,
tocmai pentru că închisoarea a produs în fiinţ...
59
O analiză făcută sistemului organizaţional al închisorii demonstrează că
echilibrul instabil pare a se înclina mai mult...
60
Cursul al XVIII-lea. Profesionalizarea personalului din penitenciare
I. Evaluarea conceptului
Gardianul este pus în tre...
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
Pop drept penitenciar
of 106

Pop drept penitenciar

Published on: Mar 4, 2016
Source: www.slideshare.net


Transcripts - Pop drept penitenciar

  • 1. 1 RECENZIE la lucrarea Drept penitenciar (note de curs) autor, conf. univ., dr. Octavian Pop Iniţiativa elaborării unui curs de Drept penitenciar a plecat de la nevoia de a oferi studenţilor de la Facultatea de Drept, care studiază această disciplină, dar şi celor care lucrează în penitenciare, o concepţie actualizată, modernă şi unitară despre principiile de organizare a activităţii cu deţinuţii, punând la dispoziţia celor interesaţi un limbaj comun şi un instrument valoros de lucru, care explică şi oferă soluţii adecvate problemelor din închisori. Cursul conf.univ., dr. Octavian Pop de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova, încearcă să prezinte studenţilor şi lucrătorilor din penitenciare o vedere de ansamblu şi să explice în mod concret valoarea şi înţelesul normelor de legislaţie europeană în domeniile ce trebuie aplicate în sistemele penitenciare din fostele ţări comuniste, norme ce au fost acceptate de întreaga lume. Acest curs tratează problematica penitenciară în general, privită din mai multe planuri, sunt enumerate şi o serie de sisteme penitenciare cunoscute de-a lungul procesului evolutiv al închisorii, locul şi rolul penitenciarelor în societate, precum şi principiile generale ale executării pedepsei cu închisoarea şi reforma penală internaţională. Viaţa în închisoare nu poate fi cuprinsă în imagini. Situaţiile şi comportamentele umane sunt complexe şi de aceea acţiunile în acest domeniu trebuie să fie foarte bine cântărite. Acest curs de drept penitenciar încearcă să furnizeze o bază pentru continua îmbunătăţire a practicii în penitenciare, dar şi de cunoaştere a problematicii acestora în gândirea de soluţii şi rezolvarea lor. Prof. univ., dr. GEORGE ANTONIU Directorul Institutului de Ştiinţe Juridice al Academiei Române
  • 2. 2 RECENZIE la lucrarea Drept penitenciar (note de curs) autor, conf. univ., dr. Octavian Pop Cursul de drept penitenciar, al cărui autor este conf.univ., dr. Octavian Pop, de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova, încearcă să dezvolte ample studii de cunoaşterea obiectivelor prioritare ale politicii execuţional-penale a statului moldovenesc, politică în deplin acord cu recomandările internaţionale în materie. Între tratamentul şi regimul penitenciar aplicate deţinuţilor sunt deosebiri esenţiale mai ales că, în ultimul timp, s-a renunţat la ideea că închisoarea poate fi terapeutică pe întreaga perioadă a pedepsei. Se cunoaşte, dar s-a şi demonstrat în baza statisticilor întocmite de criminologi şi sociologi, care studiază fenomenul infracţional, faptul că o mare parte dintre deţinuţii încarceraţi nu pot fi influenţaţi să părăsească câmpul infracţional şi că transformarea lor depinde de dorinţa şi ataşamentul cu care cooperează. Aşa se explică de ce noţiunea de „tratament” este controversată, motiv pentru care principiul coordonator nu mai este tratamentul obligatoriu, ci crearea posibilităţilor unui tratament pentru toţi acei care doresc şi vor să profite de conţinutul lui. În schimb, regimul penitenciar este perceput ca o totalitate de restricţii şi sancţiuni reglementate de lege şi aplicate în spiritul regulamentului, atunci şi acolo unde practica conducerii penitenciarului o impune. Obiectivele oricărui regim penitenciar sunt: încadrarea în programul zilnic al deţinuţilor condamnaţi; participarea la activităţile socio-educative; participarea la muncile productive ordonate la cursurile de calificare şi supunerea la perchiziţii; îndeplinirea obligaţiilor şi restricţiilor specifice vieţii din închisoare; exerciţiul în folosinţa drepturilor şi recompenselor în limitele prescrise de lege; suportarea măsurilor disciplinare aplicate pentru abateri nominalizate în baza legii şi posibilitatea beneficiului liberării condiţionate. Cunoscând faptul că natura funcţiilor de aplicare a legilor pentru apărarea ordinii publice şi că maniera în care se exercită aceste funcţii au o influenţă asupra calităţii vieţii în penitenciar, dar şi asupra societăţii în ansamblu şi ca o consecinţă directă a codului de conduită pentru responsabilii cu aplicarea legilor elaborate de Consiliul Europei, în prezent se pune un accent deosebit pe rolul şi statutul personalului din penitenciare. Studiind amănunţit acest curs de drept penitenciar, ajungem la concluzia că cel mai potrivit lucru în cadrul sistemului trebuie să se bazeze pe un stil de conducere pozitiv, pe încurajarea performanţelor şi spre o abordare totală a îndatoririlor profesionale. La întocmirea notelor de curs necesare procesului de învăţământ pentru studenţii facultăţilor de drept, autorul nu a pornit de la o operă preexistentă anume. Aceasta nici nu există în domeniul dreptului penitenciar. În schimb el a selectat, a cercetat şi a interpretat un număr de lucrări, studii, articole şi traduceri preexistente, semnate de autori şi specialişti în domeniu, dar şi de personalităţi europene în materie penitenciară. conf. univ., dr. VITALIE RUSU, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
  • 3. 3 Cursul I. Introducere Apariţia şi dezvoltarea acestor note de curs de drept penitenciar au fost determinate de transformările sociale şi politice din societate şi ca o concepţie nouă privind scopul şi funcţiile pedepsei privative de libertate în special, şi a tuturor pedepselor sau măsurilor de siguranţă ori a măsurilor educative în general. Atât timp cât pedeapsa privativă de libertate avea drept scop intimidarea, izolarea totală ori eliminarea condamnaţilor, regimul penitenciar şi problemele executării acestora se reduceau doar la asigurarea mesei şi disciplinei riguroase a condamnaţilor. O expresie a unei asemenea concepţii despre pedeapsa cu închisoarea era regimul penitenciar bazat pe izolarea celulară sau pe munca în comun sub regimul tăcerii. Când însă pedepsei privative de libertate şi celorlalte pedepse li s-au fixat, ca urmare a nevoilor sociale, un nou scop şi noi funcţii, anume îndreptarea, reeducarea ori reclamarea condamnaţilor, în legislaţia execuţional penală drept consecinţă, expresia acestei concepţii s-a multiplicat şi s-a dezvoltat continuu. Prin drept penitenciar se înţelege acea subramură de drept ce cuprinde ansamblul normelor de drept prin care se reglementează executarea pedepsei cu închisoarea. Cum această pedeapsă se execută într-un penitenciar, ramura de drept a fost numită drept penitenciar, care însumează normele de drept ce reglementează executarea pedepsei cu închisoarea şi toate sancţiunile de drept penal (măsuri de siguranţă şi măsuri educative) ce implică o restrângere a libertăţii. În ultimele decenii dreptului penitenciar i se dă un sens şi mai larg, anume totalitatea normelor de drept privind executarea pedepselor principale, a pedepselor complementare şi a pedepselor accesorii. Dreptul penitenciar cuprinde totalitatea normelor de drept privind executarea pedepselor (pedepse principale, complementare, accesorii) şi a celorlalte sancţiuni de drept penal (măsuri de siguranţă şi măsuri educative).
  • 4. 4 Aşadar, în sensul celor susţinute mai sus cu privire la evoluţia concepţiilor privind domeniul executării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale, se pune în discuţie însăşi denumirea de drept penitenciar. Noţiunea de sistem penitenciar şi domeniul dreptului penitenciar I. Noţiunea de sistem penitenciar Încă din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii s-au scindat în două clase: bogaţi şi săraci. Antagonismul acestor clase a făcut posibilă apariţia închisorilor. Existenţa acestor locuri a fost determinată de necesitatea sancţionării celor care încălcau normele de conduită stabilite şi, de aceea, întregul proces evolutiv al închisorilor, al diferitelor sisteme penitenciare trebuie privit ca un fenomen social-istoric. În epoca sclavagistă, principalele pedepse erau cele corporale, iar pedeapsa închisorii avea o sferă foarte restrânsă de aplicare. Închisoarea era considerată mai mult o măsura preventivă, iar nu o pedeapsă, lucru prevăzut de dreptul roman. Odată cu trecerea timpului, închisoarea a devenit loc de supliciu al celor care nu se supuneau legilor statului. Astfel, în feudalism privarea de libertate era caracterizată prin torturi şi chinuri groaznice, toate aplicate din ordinul inchiziţiei. În capitalism, starea generală a închisorilor din ţări diferite era lamentabilă. Din cauza condiţiilor ingrate din închisori, unele personalităţi cu idei progresiste din rândurile tinerei burghezii şi-au dat seama de aceste lucruri, astfel încât au început să aducă regimului penitenciar anumite îmbunătăţiri prin diferite măsuri. Creatorul sistemului penitenciar modern este considerat J. Haward, englez de origine. Acesta, în urma unor studii, cercetări şi a propriei experienţe a propus o reformă a închisorilor, pornind de la ideea că cei privaţi de libertate trebuie să fie ţinuţi închişi în locuri igienice şi să li se creeze condiţiile minime pentru a putea fi recuperaţi de societate.
  • 5. 5 Această concepţie mai umană a inspirat legislaţiile penale din ţările europene, astfel că s-a început îmbunătăţirea regimului de detenţie prin instaurarea unor măsuri de “regenerare morală” a celor aflaţi în detenţie şi construirea de închisori care să ofere acestora condiţii cât mai umane. Elementele principale care definesc noţiunea de “sistem penitenciar” sunt cele privind modalitatea de executare a privaţiunii de libertate şi tratamentul aplicat celor aflaţi în spatele gratiilor. Penitenciarele, ca instituţii specializate cu atribuţii privind organizarea şi asigurarea executării pedepsei cu închisoarea şi a măsurilor de executare preventivă, trebuie să aducă o însemnată contribuţie în tratamentul celor condamnaţi şi resocializării lor pentru a deveni elemente utile societăţii. Un rol important în acest sens trebuie acordat respectării drepturilor omului, consemnate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 1 II. Domeniul dreptului penitenciar Dreptul penitenciar are menirea de a stabili regimul de executare a pedepsei închisorii şi totodată mijloacele de utilizare a acestui regim. În cadrul domeniului Dreptului Penitenciar trebuie să stabilim mai întâi semnificaţia termenului “tratament penitenciar”, care desemnează reacţia socială împotriva persoanelor ce comit fapte care vin în contradicţie cu legile societăţii. Importanţa Dreptului Penitenciar constă în faptul că el luptă împotriva infracţionalităţii şi a criminalităţii.2 III. Sensurile social-juridice ale sintagmei pedeapsa închisorii Pedeapsa închisorii se aplică tuturor celor care au săvârşit fapte antisociale şi care sunt condamnate de legile penale. Trebuie specificat faptul că pedeapsa închisorii presupune în primul rând un rău, iar în al doilea rând, – o suferinţă. 1 Octavian Pop. Drept penitenciar. Ed. Mirton, Timişoara, 2001, p. 17-19.
  • 6. 6 Pedeapsa închisorii este un rău pentru că: 1. Persoana privată de libertate este nevoită să accepte indivizi aflaţi sub influenţa răului şi a infracţionalităţii. 2. Persoana privată de libertate este inclusă într-un sistem de relaţii viciate, unde brutalităţile de tot felul şi forţa fizică reprezintă aproape singurul mijloc de a se ajunge la om. 3. Făcând o radiografie în mediul penitenciar, se poate constata faptul că, oamenii penetraţi de rău sunt cei care impun celorlalţi semeni, aflaţi în detenţie, principiile pe care trebuie sa le respecte cu multă stricteţe. 4. Mentalitatea infracţională din mediul penitenciar are consecinţe negative asupra psiho-fizicului individului. 5. Oricât de mult s-a încercat ca mediul penitenciar să fie transformat într- un mijloc de educaţie, acest lucru nu s-a putut realiza. Astfel, de multe ori penitenciarul devine un loc unde cel condamnat dobândeşte mai multe deprinderi caracteristice lumii cu predispoziţii infracţionale. Pedeapsa închisorii este o suferinţă pentru că: 1. Trebuie acceptată necondiţionat supraaglomerarea din camerele de detenţie. 2. Trebuie acceptată atmosfera tensionată din mediul în care persoana este nevoită să-şi petreacă existenţa o perioadă de timp. 3. Apar mustrările de conştiinţă care îl tulbură neîncetat, căci închisoarea rămâne în sufletul celui privat de libertate şi după ce îşi ispăşeşte pedeapsa. 4. Încet, dar sigur personalitatea celui condamnat este diminuată atât de mult încât, de multe ori, este distrusă. b) Caracterul retributiv al pedepsei închisorii: 2 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academia de politică „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 15-20.
  • 7. 7 1. Individul găsit vinovat şi responsabil pentru fapta antisocială săvârşită trebuie supus legii în sensul în care a neglijat conţinutul sancţionator al acesteia. 2. Individul găsit vinovat şi responsabil pentru fapta antisocială săvârşită trebuie să conştientizeze că ideea de justiţie progresează, astfel încât fapta sa nu rămâne nepedepsită. 3. Hotărârea de condamnare reflectată în pedeapsa aplicată după gravitatea faptei şi vinovăţia individului are menirea de a reprima acele fapte care contravin relaţiilor sociale.3 3 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 20-23.
  • 8. 8 Cursul al II-lea. Ideile de bază ale tratamentului penitenciar I. Caracterul punitiv al sentinţei de condamnare Sentinţa de condamnare este o sancţiune penală cu caracter punitiv prin ea însăşi. Pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul penitenciar, pedeapsa închisorii este o problemă personală. Pentru membrii societăţii, interpretările sentinţei de condamnare sunt multiple: – cel condamnat la închisoare este pedepsit pentru că a greşit; – cel condamnat la închisoare este pedepsit ca el să nu mai greşească; – cel condamnat la închisoare este pedepsit pentru că a greşit, dar totodată şi pentru a nu mai săvârşi greşeala. Referitor la caracterul punitiv al pedepsei cu închisoarea trebuie reliefat faptul că executarea pedepsei constă în privarea de libertate. II. Tratamentul penitenciar aplicat în grupuri de condamnaţi Tratamentul penitenciar va fi aplicat tuturor celor condamnaţi în cadrul perioadei de executare a pedepsei cu închisoarea. Un rol deosebit îl are programul de tratament individualizat care, pentru a avea rezultate pozitive, trebuie să satisfacă anumite criterii. Astfel, în elaborarea lui trebuie să se ţină cont de categoriile penale, profesiunea desfăşurată în libertate, durata şi natura pedepsei aplicate, gradul de periculozitate a individului şi starea de recidivă. a) Factorii de tratament In penitenciar, tratamentul aplicat are o susţinere vizibilă, are o suprafaţă de susţinere şi este de natură materială în spatele căruia se situează condamnatul. Factorii de tratament sunt determinaţi şi iau naştere “ad extra” penitenciarului, în procedura de urmărire şi cercetare penală.
  • 9. 9 Impulsionarea tratamentului penitenciar este dependentă de specialişti. Dar lipsa acestor specialişti, care trebuie să aibă o deschidere faţă de preocupările celor condamnaţi la închisoare şi care trebuie să descopere orice detaliu pentru a satisface cerinţele acestora de orice natură în conformitate cu legea, nu face altceva decât ca tratamentul penitenciar să rămână dependent de factorii personali, dar şi de factorii care fac referire la modul de organizare a influenţelor. Factorii tratamentului penitenciar pot fi grupaţi în trei categorii: Din prima categorie fac parte: munca, pregătirea profesională, şcolarizarea, educaţia generală, pregătirea sociala şi îngrijirea religios- morală. Din a doua categorie fac parte: activităţile în conformitate cu timpul liber, exerciţiile fizice, vizitele şi corespondenţa cu cei din exterior şi învoirea din închisoare. Din a treia categorie fac parte: cărţile, revistele, ziarele, mijloacele audio- vizuale (radio, TV), sprijinul pentru munca socială şi tratamentul psihologic, cât şi cel medical. b) Concepte de tratament penitenciar Tratamentul penitenciar poate fi aplicat numai atunci când au fost selectate reacţiile celui condamnat la închisoare, care apar ca rezultat al corelaţiei dintre el şi mediul penitenciar. Conceptele de tratament penitenciar poartă această denumire pentru că ele îşi demonstrează utilitatea în muncă. Relaţii de corespondenţă între factorii şi conceptele tratamentului penitenciar: 1) factorului muncă îi corespunde conceptul: produs muncit, oferă hrană şi un trai decent, dar şi o relaxare necesară; 2) factorului pregătire profesională îi corespunde conceptul: evaluarea personalităţii unei persoane în funcţie de calificarea profesională dobândită.
  • 10. 10 3) factorului îngrijire moral-religioasă îi corespunde conceptul: existenţa conştiinţei morale, care prevede că binele să fie înfăptuit, iar răul evitat etc. III. Forme concrete de aplicare a tratamentului penitenciar Este cunoscut faptul că scopul pedepsei închisorii este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, însă acest scop nu poate fi realizat doar prin intermediul tratamentului penitenciar. Pentru a avea certitudinea eficacităţii pedepsei închisorii, este important să conştientizăm şi să ştim să transpunem în practică tratamentul penitenciar, a cărui aplicare corectă poate avea rolul de a încuraja formarea unei atitudini adecvate faţă de normele societăţii, care se poate obţine prin crearea unor regimuri de închisori adecvate şi prin repartizarea deţinuţilor în cele mai potrivite regimuri. Prin termenul regim adecvat trebuie să înţelegem acea formă concretă de aplicare a tratamentului penitenciar, cu menţiunea că trebuie să se ţină cont de anumite criterii: separarea deţinuţilor pe secţii şi camere de detenţie, după categorii penale, după natura infracţiunilor săvârşite, după durata pedepselor, starea de recidivă, periculozitatea socială şi publică, după vârstă şi sexe.4 4 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 25-37.
  • 11. 11 Cursul al III-lea. Premisele tratamentului penitenciar I. Schimbarea mediului social Reclasarea socială a celor condamnaţi la închisoare este influenţată negativ de o serie de factori care acţionează asupra atitudinii şi modului lor de comportare. Aceşti factori îi determină să adopte o anumită poziţie faţă de persoanele cu care intră în noile raporturi şi faţă de societate în general. Din punct de vedere psihologic, s-a demonstrat că schimbarea mediului de viaţă sau mediului social al unei persoane are influenţe asupra persoanei în cauză, astfel încât apar acele “reacţii de adaptare” la noul mediu. Viaţa de penitenciar are conotaţiile ei specifice, astfel încât, impactul deţinutului cu o astfel de viaţă, îi provoacă reacţii puternice, mai ales cu privire la psihicul său. Omul este o fiinţă care se adaptează social mediului în care îşi desfăşoară viaţa, prin exerciţiu şi învăţare el formându-şi un anumit comportament în acest sens. Închisoarea este un mediu social aparte, care are propriile sale reguli nescrise, de aceea cel condamnat la închisoare este nevoit sa se adapteze acestui mediu social, căci este conştient că a fost introdus intr-o lume bizară. II. Factorii de mediu in tratamentul penitenciar a) Conţinuturi de sens în analiza mediilor Realitatea vieţii cotidiene este cea care ne îndeamnă să tragem o concluzie generală: viaţa noastră există şi se desfăşoară în egală măsura, în interiorul acestui fenomen social şi mediului cu diverse conţinuturi de sens. S-a ajuns la concluzia că există două feluri de medii: protectoare şi neprotectoare. 1. Dintre mediile protectoare fac parte: familia, şcoala şi locul de muncă. Deşi organizarea lor este diferită, ele se aseamănă prin împrejurări care ajută la dezvoltarea individualităţilor. 2. Din categoria mediilor neprotectoare, care influenţează negativ dezvoltarea socială a individului, fac parte relaţiile care au valoare negativă.
  • 12. 12 b) Componenţa factorilor în tratamentul penitenciar Factorii în tratamentul penitenciar pot fi catalogaţi în trei grupe: fizici, sociali şi morali. 1. Din categoria factorilor fizici în tratamentul penitenciar fac parte şi condiţiile materiale: cazarea, hrana, îmbrăcămintea, asistenţa psiho-medicală etc. 2. Din categoria factorilor sociali în tratamentul penitenciar fac parte prevederile ordinelor, instrucţiunilor, actelor normative si dispoziţiilor. 3. Din categoria factorilor morali în tratamentul penitenciar fac parte activităţile desfăşurate într-o închisoare: condiţiile şi regimul de muncă, activităţile moral-religioase, socio-educative etc. Concluzionând cele afirmate anterior, putem spune că mediul penitenciar în care se aplică un anumit tratament, trebuie să fie un mediu protector.5 5 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 40-44.
  • 13. 13 Cursul al IV-lea. Strategiile tratamentului penitenciar I. Munca condamnaţilor a) Conceptul penal Individul condamnat la pedeapsa închisorii din cauza unor fapte antisociale pedepsite de legile statului, nu are dreptul să lenevească, astfel încât munca prestată de cei condamnaţi la închisoare face parte din modul lor de viaţă, pe care sunt nevoiţi să o desfăşoare în această situaţie. Pentru că cei condamnaţi la închisoare sunt obligaţi să muncească, nu trebuie să tragem concluzia eronată că societatea loveşte prin aceste măsuri în libertatea individului. Dimpotrivă ! Rolul muncii la care cel închis este obligat este acela de a-l transforma pe cel supus pedepsei închisorii. b) Conceptul social În închisoare, munca prestată de cei condamnaţi trebuie corelată cu pregătirea pentru viaţa în societate din exteriorul închisorii. Dacă la început munca era privită doar ca o pedeapsă eficientă, la care cel închis era supus, ulterior ea a fost privită ca un element pozitiv în cadrul mediului penitenciar. Pentru ca munca celor condamnaţi să fie eficientă, trebuie respectate anumite condiţii. În primul rând, este necesar să se educe o atitudine pozitivă faţă de muncă şi, în al doilea rând, este indispensabilă pentru deţinuţi pregătirea şi realizarea muncii prin obişnuinţă şi totodată, prin aprecierea calităţii muncii şi oferirea recompenselor celor care o prestează aşa cum se cuvine. II. Munca condamnaţilor în contextul regulilor europene pentru penitenciare În aceste reguli este stipulat ca deţinuţilor care au o condamnare definitivă să li se ceară să lucreze, dar trebuie să se ţină cont de starea lor fizică si mentală. Se va urmări organizarea şi utilizarea metodelor muncii în închisoare, astfel încât acestea să fie cât mai asemănătoare cu cele existente în cadrul comunităţii pentru a-l instrui pe cel privat de libertate pentru condiţiile unei
  • 14. 14 vieţi normale. Pentru realizarea acestor obiective va trebui să se ţină cont de normele de muncă contemporane, de tehnicile şi organizarea funcţionarii în cadrul sistemelor moderne de conducere şi a proceselor de producţie. Munca deţinuţilor va fi asigurată de administraţia închisorii: – pe baza propriilor, ateliere şi ferme; – în cooperare cu întreprinzătorii particulari „ad intra” şi „ad extra” închisorii. În conformitate cu Regulile europene pentru penitenciare, li se va acorda condamnaţilor cel puţin o zi liberă pe săptămână, la care orice om are dreptul. a) Conceptul etic Importanţa muncii pentru cei închişi este decisivă. Pe lângă faptul că ea întreţine sănătatea trupului, munca oferă şi o stare de ameliorare a vieţii sale în timpul detenţiei, care îi poate da condamnatului o stare de împlinire, îl poate ajuta să îndepărteze gândurile sumbre şi nu în ultimul rând, poate să se transforme într-o obişnuinţă, pe care să o practice în libertate, pentru a câştiga în mod cinstit banii de care are nevoie pentru a-şi asigura viaţa de zi cu zi. Munca în închisoare are un întreit rol: pentru cel aflat în detenţie, pentru penitenciarul respectiv şi nu în ultimul rând, pentru societate. III. Munca socio-educativă în sensul îndreptării şi reclasării condamnaţilor Influenţa muncii educative a unui grup de deţinuţi operează cu trei elemente de bază: idei, planificare, personal. Aceste trei elemente de bază au rolul de a face munca socio-educativă purtătoarea unor valori superioare, cu o corespondenţă între normă şi comportare.6 6 Ion Oancea. Drept Execuţional penal. Ed. All, Bucureşti, 1996, p. 81-88.
  • 15. 15 Cursul al V-lea. Scopurile strategiilor tratamentului penitenciar I. Pregătirea deţinuţilor pentru liberare In închisoare, toate strategiile care vor fi aplicate deţinuţilor trebuie să urmărească pregătirea acestora pentru liberarea lor. Deseori a fost probat faptul pregătirii celor privaţi de libertate pentru ziua în care vor putea inspira din nou aerul libertăţii. Această pregătire urmăreşte reabilitarea celor condamnaţi şi este benefică atât acestor oameni aflaţi în detenţie, cât şi societăţii. Se ştie că cei condamnaţi la închisoare au probleme şi necesităţi diferite, fiecare cu particularităţile sale. Aceşti condamnaţi au nevoie de asistenţă socială, de un sfat şi de o pregătire necesară în vederea reabilitării lor. De aceea eforturile tratamentului penitenciar tind să se direcţioneze spre trei obiective principale: – cultivarea deprinderii de a munci; – dobândirea unei vieţi adecvate şi a unor îndeletniciri prin educare socială şi pregătire profesională; – asistenţă de specialitate şi îndrumare expresă. Nu trebuie uitat faptul că, cei condamnaţi la închisoare sunt în continuare membri ai societăţii, motiv pentru care au nevoie de un tratament penitenciar adecvat pentru a-i ajuta sa-şi găsească locul pe care fiecare individ îl are în societate. Un rol covârşitor în cadrul tratamentului penitenciar îl are promovarea reintegrării profesionale a celor privaţi de libertate, fără de care nu există nici o şansă de a evita recidivismul. II. Principii de bază în vederea reintegrării profesionale Principiile de bază, care urmăresc pregătirea condamnaţilor în vederea liberării, sunt multiple:
  • 16. 16 a) oferirea condiţiilor necesare pregătirii in vederea liberării, indiferent de tipurile şi categoriile din care fac parte condamnaţii; b) odată cu primirea condamnatului în închisoare, va începe cât mai repede posibil pregătirea lui pentru liberare; c) în programul de tratament al condamnaţilor, o parte importantă trebuie să fie ocupată de pregătirea aranjamentelor în vederea liberării; d) această pregătire a aranjamentelor pentru liberare trebuie să se deruleze atât cât condamnatul rămâne în închisoare; e) nu trebuie omisă cooperarea şi ajutorul organizaţiilor şi persoanelor experimentate ce lucrează în domenii variate, care sunt indispensabile în pregătirea aranjamentelor pentru liberare. III. Tratamentul de pre-liberare Acest tratament nu constituie ceva special în comparaţie cu celelalte aranjamente în vederea liberării condamnaţilor. El trebuie înţeles ca un regim relaxant, care se administrează în timpul ultimei perioade a executării pedepsei. Tratamentul de pre-liberare are un rol deosebit, deoarece în această perioadă cel condamnat primeşte asistenţa şi sfaturile de care are nevoie în vederea liberării. În cadrul acestui tratament se utilizează şi anumite măsuri care au rolul de pregătire a condamnaţilor pentru liberarea viitoare: a) transferul de la un regim de pre-liberare într-o instituţie deschisă sau semi- deschisă; b) munca liberă, efectuată în exteriorul închisorii, fără supraveghere; c) sfaturile necesare cu privire la problemele personale, sociale şi financiare; d) suma de bani necesară condamnatului după liberare, dacă acesta nu posedă o sumă proprie de bani, suficientă primei perioade după liberarea sa. IV. Închisoarea pe termen lung În viaţa condamnaţilor la închisoare pe termen lung un rol important îl are programul de tratament şi permanenta sa revizuire. Este esenţial ca în cazul
  • 17. 17 condamnatului la închisoare pe o perioada de timp mai îndelungată, acesta să fie cât mai des încurajat să coopereze şi să dea exemplu de responsabilitate pentru viitorul său. Fără nici o îndoială, trebuie admis că cei condamnaţi pe termen lung au nevoie de un program special, bine pus la punct de către conducerea penitenciarului, care să-i ajute să-şi folosească în mod util timpul îndelungat pe care sunt nevoiţi să-l petreacă aici. Aplicat aşa cum se cuvine, acest program are menirea de a-i pregăti pe aceşti condamnaţi pentru liberare. Din punct de vedere psihologic şi psihiatric, s-a constatat că, după o perioadă de aproximativ 5 ani de detenţie, la unii condamnaţi poate să apară „psihosindromul funcţional”. De aceea în cazul celor cu pedepse mari se cere un regim intensiv în perioada de pre-liberare, care sa-i ajute după anii îndelungaţi de detenţie. V. Închisoarea pe termen scurt Specialiştii în domeniul Dreptului Penitenciar au ajuns la concluzia că trebuie evitată pe cât mai mult posibil pronunţarea pedepsei închisorii pe termen scurt, deoarece este insuficientă din punct de vedere educaţional. Punctele vulnerabile ale închisorii pe termen scurt trebuie analizate pe de o parte, prin prisma faptului că perioada de timp petrecută câteva luni în închisoare nu-i suficientă pentru a începe strategiile tratamentului, iar pe de altă parte, prin prisma faptului că aceasta perioadă scurtă de închisoare poate fi fatală cu privire la destrămarea familiei celui în cauză, pierderea locului de muncă şi ştirbirea reputaţiei în faţa semenilor săi. VI. Părăsirea închisorii Această etapă are o semnificaţie specială în cadrul tratamentului penitenciar. Condamnatului, permiţându-i-se să părăsească închisoarea pentru o perioadă de timp scurtă, cu scopul de a-şi vizita familia atunci când împrejurările deosebite o cer, i se uşurează modul în care e nevoit să-şi execute perioada detenţiei.
  • 18. 18 Un rol fundamental îl are părăsirea închisorilor de către condamnaţii care urmează anumite cursuri de educaţie generală sau profesională, căci acestora li se oferă şansa de a se integra în viaţa comunităţii. VII. Reabilitarea socială Omul este o fiinţă care există în cadrul unei comunităţi, fiind o fiinţă socială, dar şi o personalitate individuală. Cu timpul, fiecare individ este dator să dobândească cunoştinţele necesare în vederea însuşirii unei meserii pentru a fi de folos societăţii în care trăieşte. Totodată, fiecare om, datorită individualităţii sale, fiind înzestrat cu libertate, poate lua decizii, îşi poate asuma anumite responsabilităţi faţă de cerinţele sociale. Din perspectiva acestor lucruri, tratamentul penitenciar are rolul de a-l ajuta pe condamnat să accepte atitudini sociale noi, adevăratele valori sociale şi să se reintegreze în societatea care are nevoie de el. Scopurile strategiilor tratamentului penitenciar rămân fără valoare, dacă societatea rămâne insensibilă şi nu-i acordă condamnatului liberat şansa de care are nevoie pentru a se reintegra în viaţa socială.7 7 Ion Oancea. Drept Execuţional penal. Ed. All, Bucureşti, 1996, p. 207-216.
  • 19. 19 Cursul al VI-lea. Cadrul tratamentului penitenciar I. Mediul construit Elementele constitutive ale cadrului în care tratamentul penitenciar poate fi aplicat sunt: clădirile, personalul şi regulamentul de ordine interioară. a) Clădirile Specialiştii au ajuns la concluzia aproape unanimă că, pentru eficacitatea tratamentului penitenciar sunt preferabile imobilele cu un efectiv redus de condamnaţi, până la 200, organizat într-un sistem pavilionar. Totodată, s-a emis părerea că imobilele unităţii penitenciar să fie ridicate în cadrul unei aglomeraţii umane, pentru a se evita cât mai mult sentimentul marginalizării de societate al celor condamnaţi la închisoare. b) Personalul S-a stabilit deja că în eficacitatea tratamentului penitenciar clădirile au importanţa lor şi personalul angajat al unei închisori are rolul lui bine stabilit. Ca în orice meserie, şi personalul angajat al închisorii trebuie să fie înzestrat cu acea vocaţie educativă, care este primordială în stabilirea relaţiilor cu cei condamnaţi. Totodată este necesar ca personalul să fie bine pregătit şi instruit pentru a face faţă cerinţelor diversificate ale celor condamnaţi şi pentru a rezolva problemele acestora care apar pe toată perioada detenţiei. II. Regulamentul de ordine interioară Pentru ca tratamentul penitenciar să fie bine aplicat, este nevoie de un regulament de ordine interioară care trebuie să fie complex, bine formulat, fără rigidităţi şi, în acelaşi timp, să nu îngăduie nici un fel de abatere de la el. În primul rând, acest regulament trebuie să urmărească respectarea disciplinei în ceea ce priveşte relaţiile dintre indivizi, care trebuie să fie bazate pe respect reciproc, să impună o ţinută exterioară, respectarea curăţeniei încăperilor şi a igienei personale. Scopul regulamentului de ordine interioară este acela de a menţine un anumit ritm de viaţă al condamnaţilor.
  • 20. 20 III. Munca personalului angajat al penitenciarului Personalul unei unităţi penitenciare este divizat în dependenţă de executarea sarcinii de muncă. Astfel, unii au rolul de a asigura securitatea penitenciarului respectiv, iar alţii au menirea de a-i ajuta pe condamnaţi să conştientizeze că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat se vor întoarce în societate. Este cunoscut faptul că un penitenciar este totdeauna un focar în care violenţa şi tensiunea este gata oricând să ia naştere. Avându-se în vedere aceste realităţi, ce pot avea consecinţe negative atât asupra condamnaţilor, dar şi asupra personalului, este necesar ca personalul să fie bine instruit şi echipat corespunzător pentru a diminua sau chiar a anihila aceste situaţii. De aceea, pentru ca personalul angajat să fie gata oricând să pună în practică regulamentul de ordine interioară, se cere o selecţionare a acestuia, făcută cu multă atenţie şi rigurozitate. a) Critica organizării de tip militar Fiind o instituţie, într-un penitenciar există funcţii de conducere şi funcţii de execuţie stabilite ierarhic, sub conducerea unui director. Legislaţia şi directivele trebuie transpuse în obiective, iar aceste obiective sunt comunicate personalului închisorii. Când aceste obiective sunt executate de către personalul închisorii, se poate spune despre personalul respectiv că a executat cel mai bun serviciu. b) Relaţia de ajutor Cadrul problemei Este esenţial ca personalul unui penitenciar să conştientizeze că nici o altă suferinţă nu mai trebuie adăugată condamnaţilor, căci închisoarea reprezintă prin ea însăşi o pedeapsă. Relaţia propriu-zisă Personalul dintr-un penitenciar trebuie să-i vadă pe condamnaţi ca pe nişte oameni care au greşit şi care au nevoie de ajutor pentru a se putea
  • 21. 21 reabilita. În acest sens, este recomandat ca în timpul desfăşurării activităţii într- un penitenciar, fiecare angajat să încerce să devină o persoană apropiată pentru oricare dintre cei aflaţi în spatele gratiilor şi să îl trateze ca pe un om care necesită ajutor. Tratamentul personalului dintr-un penitenciar asupra deţinuţilor are un efect considerabil în ceea ce priveşte comportamentul şi raporturile dintre personal şi condamnaţi. c) Relaţia cu comunitatea Se ştie că cei din exterior au o părere negativă despre ceea ce înseamnă închisoare. Această părere este alimentată, în primul rând, de faptul că nu sunt cunoscute suficient realităţile din interiorul unui penitenciar, iar în al doilea rând, aceste realităţi de multe ori sunt deformate şi transmise eronat. Pentru cunoaşterea lor, este nevoie de informare în sensul aducerii la cunoştinţă a celor din afară, despre ce se întâmplă într-un penitenciar. De aceea o informare de acest fel trebuie: – să aducă la cunoştinţa opiniei publice serviciile dificile pe care personalul penitenciarului trebuie să le îndeplinească ; – să relateze despre felul în care sunt trataţi cei aflaţi în detenţie; – să prezinte detalii despre programul zilnic al celor aflaţi în spatele gratiilor.8 8 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 66-71.
  • 22. 22 Cursul al VII-lea. Conţinutul tratamentului penitenciar I. Latura organică a conţinutului tratamentului penitenciar Teoria mediului penitenciar, evoluţionistă şi unilineară, este cea care poate explica conţinutul tratamentului penitenciar. De remarcat faptul că, limitele conţinutului devin identice cu: – procesul de asimilare a trăsăturilor esenţiale, precum şi a celor neesenţiale; – procesul de evoluţie paralelă a trăsăturilor esenţiale cât şi a celor neesenţiale. Conţinutul tratamentului penitenciar pare a se întemeia mai mult pe ideea de echilibru în practica penitenciară, decât pe o simplă speculaţie teoretică, datorită faptului că structura generală de organizare penitenciară este într-o continuă schimbare: – totalitatea presupoziţiilor despre organizarea şi coordonarea muncii de penitenciar; – totalitatea presupoziţiilor privind impunerea intereselor penitenciarului în raport invers proporţional cu interesele celor aflaţi în spatele gratiilor; – totalitatea presupoziţiilor cu privire la relaţiile dintre condamnaţi şi totodată, dintre personalul angajat al penitenciarului şi cei aflaţi în detenţie; – totalitatea presupoziţiilor care încalcă orice act, conduită sau manifestare prevăzută în dispoziţiile Legii pentru executarea pedepselor. II. Stimuli permanenţi în tratamentul penitenciar Metodele colective folosite în cadrul tratamentului penitenciar sunt: discuţia în grup şi psihoterapia de grup. Totodată trebuie să se ţină cont de cele două criterii, în cadrul aplicării oricăror stimuli în tratamentul penitenciar: – criteriul legal; – criteriul personal.
  • 23. 23 Specialiştii cu vocaţie şi foarte bine instruiţi, din interiorul realităţii mediului penitenciar, sunt cei care trebuie să transmită mesajul socio-educativ, dar, în acest sens trebuie să se parcurgă două etape: – umanizarea legislaţiei execuţional penală; – trecerea de la sistemul închis sau izolat la sistemul de tip deschis, însă numai pentru anumite categorii de infractori. Atâta timp cât preocupările criminologiei se vor axa în mod organizat pe studiul personalităţii criminogene a condamnatului, procesul de transformare va fi accelerat. Acest studiu al personalităţii criminogene a condamnatului are ca scop diferenţierea cât mai riguroasă a celor aflaţi în detenţie, în funcţie de anumite criterii: – condamnaţii care trebuie să fie întemniţaţi în închisori cu un regim exigent de stricteţe, datorită unor motive speciale de pază; – condamnaţii care pot fi supuşi unui tratament în mediul liber sau în semilibertate, datorită infracţiunii comise care are un grad redus de pericol social; – condamnaţii cărora li se impune un tratament temporar redus, datorită însuşirilor şi caracteristicilor personale; – condamnaţii care nu au nevoie de nici un tratament pentru că, fapta comisă a avut un caracter accidental.9 9 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 72-73.
  • 24. 24 Cursul al VIII-lea. Tratamentul penitenciar aplicat condamnaţilor I. Acordul consiliului Europei privind sensul termenului de tratament Datorită faptului că noţiunea de tratament este controversată uneori, Consiliul Europei a ajuns la un acord general cu privire la termenul „tratament”, ce poate fi extinsă în sensul larg , incluzând astfel toate măsurile necesare menţinerii sau redobândirii sănătăţii fizice şi mentale a celor aflaţi în detenţie. Intre cel privat de libertate şi specialistul în tratament penitenciar se realizează o dimensiune a socialului, la nivelul „eu”. Din ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor şi din Regulile europene pentru penitenciare, rezultă combaterea ataşamentului excesiv faţă de tratamentul aplicat celor condamnaţi la închisoare. II. Reguli care conţin principii directoare în tratamentul penitenciar Impunerea dialogului şi a comunicării metodologiilor în sensul unei acţiuni concentrate sunt indispensabil legate de îmbunătăţirea şi perfecţionarea tratamentului penitenciar, atât în prezent cât şi în viitor. Activitatea propriu-zisă în cadrul tratamentului penitenciar trebuie orientată spre efectele infracţiunii, iar nu spre factorii care au generat infracţiunea. Umanizarea regimului de detenţie, îmbinată cu umanizarea celui aflat în spatele gratiilor, poate reduce sau diminua din intensitatea dramelor care au loc într-o închisoare. Obiective: 1. Să se stabilească un număr minim de norme care sa cuprindă toate aspectele administrării unei închisori. 2. Să servească drept stimul administraţiei penitenciare pentru a-şi dezvolta o politică, o gestiune şi o practică, toate bazate pe principiile echităţii şi eficienţei în faţa normelor şi drepturilor legale.
  • 25. 25 3. Să dea imboldul necesar personalului din penitenciar în atitudini care să evidenţieze calităţi morale şi sociale, care au un rol deosebit în efectuarea muncii lor. 4. Să asigure criterii de bază realiste, pe temeiul cărora administraţia penitenciară să poată realiza performanţa unor judecăţi acceptate şi o măsură a progresului. a) Principii de bază în tratamentul penitenciar Regulile europene pentru penitenciare trebuie privite şi aplicate în concordanţă cu alte cinci reguli de bază: Regula nr. 1 evidenţiază faptul că privarea de libertate va fi efectuată în condiţiile materiale şi morale, punându-se accentul pe respectul obligatoriu ce se datorează demnităţii umane. Regula nr. 2 prevede că tratamentul penitenciar să fie aplicat fără nici o abatere, astfel încât nu se va face nici o diferenţă referitoare la rasă, religie, limbă, stare socială, culoare politică etc. Regula nr. 3 stipulează că tratamentul penitenciar, aplicat persoanelor aflate în custodie, să fie în aşa fel, încât să le menţină atât sănătatea, cât şi respectul de sine, dezvoltându-se totodată şi simţul responsabilităţii în actele pe care le întreprind. Regula nr. 4 cere efectuarea unor inspecţii de către inspectori experimentaţi şi calificaţi, din partea instituţiilor şi serviciilor penale. Regula nr. 5 prevede asigurarea protecţiei drepturilor individuale ale celor aflaţi în detenţie, prin intermediul unei examinări efectuate în conformitate cu Legea de executare a pedepselor de către o autoritate juridică sau de către un alt organ autorizat.10 10 Florian Ivan. Criminologie şi ştiinţa penitenciară, Ed. Presa Universitară Română, Timişoara, 2002, p. 243- 251.
  • 26. 26 Cursul al IX-lea. Eficienţa tratamentului penitenciar I. Eficienţa preventivă Închisoarea este văzută de către cei mai mulţi oameni sub două aspecte distincte: ca pedeapsă şi ca o formă de îndreptare. Unii o văd însă, sub ambele aspecte. Cât este de eficient tratamentul penitenciar, vom vedea pe parcursul celor pe care le vom prezenta ulterior. Experienţa demonstrează în modul cel mai concludent că practica executării pedepsei cu închisoarea atât în Republica Moldova, cât şi în celelalte ţări prezintă pericolul specializării celor aflaţi în spatele gratiilor, datorită contactului pe care îl au în perioada detenţiei cu alţi infractori pe baza comunicării dintre deţinuţi pe tema tehnicilor infracţionale. Din cauza acestor stări de fapt s-au luat numeroase măsuri cu privire la umanizarea executării pedepsei închisorii. Astfel, în primul rând, în limitele legii, s-a încercat o deschidere spre exterior, urmărindu-se astfel umanizarea vieţii din închisoare şi a tratamentului la care cei închişi sunt supuşi. În al doilea rând, s-au asigurat condamnaţilor toate drepturile cuvenite, în ceea ce priveşte asistenţa medicală şi cea moral-religioasă, hrana, echipamentul, vizitele, etc. Asigurarea acestor drepturi a fost posibilă datorită faptului că s-a acordat o atenţie deosebită legislaţiei cu privire la aplicarea regimului penitenciar. În al treilea rând, s-au luat măsuri cu privire la consistenţa hranei oferindu-li-se condamnaţilor numărul minim zilnic de calorii şi, totodată, s-au luat măsuri privind condiţiile de igienă în care se prepară hrana. În al patrulea rând, în conformitate cu prevederile drepturilor omului, li s- a conferit celor privaţi de libertate posibilitatea de a se adresa prin diferite metode organelor de stat sau instituţiilor guvernamentale ori neguvernamentale, fără nici o restricţie.
  • 27. 27 În al cincilea rând, s-au luat măsuri în ceea ce priveşte condiţiile de executare a masurilor disciplinare cu izolarea severă. În acest sens, cei închişi vor executa această măsură disciplinară în camere amenajate, asemănătoare cu cele destinate pentru cazarea normală. În al şaselea rând, luându-se în vedere şi necesităţile moral-religioase ale omului, s-au oferit celor aflaţi în detenţie posibilităţi de a beneficia de asistenţă şi consiliere religioasă, cât şi posibilităţi necesare practicării activităţilor sportive. II. Eficienţa recuperativă Eficienţa recuperativă poate fi realizată, dacă prevederile legii privind executarea pedepselor este aplicată fără nici o abatere. In acest sens, administraţia penitenciarelor a pus accentul în măsura permisă de condiţiile financiare si materiale, pe realizarea individualizării executării pedepsei închisorii, prin asigurarea separaţiunii condamnaţilor în baza criteriilor prevăzute de lege. Este cunoscut faptul că, fenomenul infracţionalităţii în Republica Moldova a cunoscut în ultimii ani cote alarmante, motiv pentru care sistemul penitenciar din Republica Moldova este depăşit în ceea ce priveşte capacitatea de cazare. Ca urmare, anumite norme, cum ar fi cea sanitară şi nu numai, nu pot fi respectate. Spre deosebire de sistemul penitenciar european, în cadrul sistemului penitenciar moldovenesc este necesară separarea condamnaţilor în ceea ce priveşte derularea activităţilor zilnice. Astfel, separaţiunea se va face după preceptele stabilite de lege, ţinându-se cont de: sex, durata pedepsei, gravitatea faptei, vârstă etc. Dacă în cadrul sistemului penitenciar european anumite activităţi zilnice se derulează în comun, la ele participând toţi condamnaţii (femei-bărbaţi), cu pedeapsă mare sau mică, în cadrul sistemului penitenciar moldovenesc este necesar şi indicat să se menţină în continuare principiul separaţiunii
  • 28. 28 condamnaţilor în conformitate cu modificările Codului penal din Moldova, în penitenciar existând categorii variate de condamnaţi. Totodată, pentru eficienta recuperativă se va ţine cont şi de realizarea separaţiunii celor închişi şi după gradul de pericol social pe care aceştia îl prezintă, iar pentru prevenirea bolilor contagioase este necesară repartizarea condamnaţilor care suferă de astfel de boli, în infirmerii sau camere separate.11 11 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 84-86.
  • 29. 29 Cursul al X-lea. Criminologia tratamentului penitenciar Criminologia este ştiinţa care studiază starea, dinamica şi cauzele criminalităţii. Din cauza lipsei de reacţii din partea criminologilor faţă de cunoaşterea şi experimentarea tratamentului penitenciar, se poate ajunge la o stare negativă a unor situaţii. De aceea includerea criminologiei în studiul tratamentului penitenciar are o valoare deosebită, căci ar putea crea un raport de unitate interpretativ cu privire la cunoaşterea şi combaterea fenomenului infracţional. I. Forţe centripete în tratamentul penitenciar O definiţie clasică a comportamentului spune că, prin el trebuie să înţelegem o reacţie globală efectuată de organismul uman într-o împrejurare dată. Plecând de la această definiţie, putem clasifica comportamentul în două categorii: – vizibil, adică deschis şi transparent; – ascuns sau închis, care necesită înţelegerea lui printr-o descifrare dificilă. De asemenea, comportamentele pot fi subîmpărţite în: – comportamente relativ stabile; – comportamente unice sau ocazionale. Este cunoscut faptul că personalul angajat al penitenciarului întâlneşte condamnaţi care creează diverse probleme majore, pe o perioadă determinată de timp sau în mod permanent, în timpul executării pedepsei cu închisoarea. De aceea este necesar să cunoaştem care este noţiunea de comportament deviant, evidenţiat la condamnaţii consideraţi periculoşi şi dificili. Din categoria celor privaţi de libertate, care au un comportament „periculos”, fac parte cei care au intenţii de evadare, de atac asupra personalului, care se ocupă cu supravegherea şi paza şi, totodată, cei care ies în evidenţă prin manifestările de violenţă şi de nerespectare a programului ce se desfăşoară zilnic.
  • 30. 30 În categoria celor cu un comportament “dificil” sunt incluşi cei care nu respectă şi încalcă în mod repetat regulile de ordine interioară şi nu se încadrează în viaţa şi disciplina grupului din care fac parte. Cu toate aceste nesupuneri, această categorie nu pune probleme majore în ceea ce priveşte siguranţa personalului. II. Mediul penitenciar provocator de comportamente deviante Mediul penitenciar este propice pentru a da naştere unor comportamente deviante pe care cei condamnaţi şi le însuşesc. De aceea, pentru ameliorarea situaţiilor grave, pricinuite de comportamentele deviante, este esenţial ca educatorul să cunoască cât mai bine fazele procesului educaţional caracteristic mediului total ostil muncii de reeducare şi reclasare socială a celor aflaţi în spatele gratiilor. In prima fază a întemniţării, apar fenomene de agitaţie psihică, anxietate, lipsă de apetit faţă de alimentaţia primită etc., toate acestea incluzându-se în simptomele psihologiei întemniţării. În faza a doua, cel întemniţat începe să simtă profund impactul cu închisoarea, datorită limitării majore a spaţiului de mişcare şi organizare a timpului, ceea ce duce la o tendinţă de apărare a propriului teritoriu. În a treia fază, cel condamnat simte o frustrare din cauza organizării timpului impus de regulamentul de ordine interioară. De aceea, timpul petrecut în închisoare se caracterizează prin monotonie, ce poate duce la mărirea agresivităţii condamnatului. În faza a patra, prin renunţarea la anumite obiecte de uz personal, prevăzută de ordinea interioară, se accentuează sentimentul de frustrare. În faza a cincia, contactul cu subcultura carcerală îşi face simţite efectele. Datorită mediului în care este nevoit să-şi petreacă perioada de detenţie, cel condamnat îşi formează despre propria persoană o viziune nouă şi totodată este nevoit să-şi alcătuiască o “strategie de supravieţuire”, care să-l ajute să facă faţă greutăţilor şi tuturor situaţiilor cu care nu s-a confruntat în libertate.
  • 31. 31 Concluzionând cele enumerate mai sus, putem spune că adoptarea unei atitudini ostile faţă de personalul închisorii şi faţă de lumea “ad extra” este determinată de mediul penitenciar.12 12 Florian Ivan. Criminologie şi ştiinţă penitenciară. Ed. Presa Universitară Română, Timişoara, 2002, p. 211.
  • 32. 32 Cursul al XI-lea. Eficienţa pedepsei închisorii I. Ansamblul contradictoriu şi discordant al funcţiei pedepsei închisorii a) Perspectiva unor opţiuni Mulţi văd prin pedeapsa cu închisoarea singura posibilitate prin care statul poate delimita fenomenul infracţional. Dar nu trebuie omis faptul că, pedeapsa închisorii are şi un rol negativ asupra celor care sunt nevoiţi să-şi ispăşească pedeapsa în spatele gratiilor, deoarece suferinţa este amprenta care se imprimă în fiinţa acestor oameni. Această suferinţă este pricinuită de privarea de libertate, lipsa unor drepturi civile şi nu numai, îndepărtarea pentru o perioadă limitată de timp de cei dragi etc. b)Privarea teoriei de obiectul pedepsei închisorii 1. Pe linie de conţinut De multe ori pedeapsa cu închisoarea nu a dat rezultatele scontate cu privire la reeducarea condamnaţilor şi a prevenirii unor infracţiuni noi. 2. Pe linie de formă Datorită faptului că nu se va putea şti care este esenţa duratei sale în timp, pedeapsa închisorii va continua să rămână ineficientă. Din această cauză pedeapsa cu închisoarea poate accentua pentru unii condamnaţi: tulburările mintale, de percepţie, gândirea rigidă şi o viziune eronată asupra realităţii prin prisma infracţionalităţii. 3. Pe linia practicii din închisori Suma efectelor şi a consecinţelor provocate de mediul penitenciar asupra celui aflat în detenţie sunt cele care alcătuiesc realitatea pedepsei închisorii. Normele care par a avea o marjă mai mare de reuşită, sunt cele pe care cei închişi le aplică după liberarea lor. Tratarea cu indiferenţă a societăţii, în ceea ce priveşte reintegrarea lor profesională, îi va determina pe aceştia să recidiveze. 4. Factorii de influenţă
  • 33. 33 Pentru cel liberat din închisoare, criza de identitate, de imagine şi de încredere sunt primordiale referitor la regenerarea unor atitudini ostile faţă de cei din jur. Totodată acţiunile poliţiei şi ale personalului de supraveghere şi de pază trebuie dublate ca forţă, pentru a avea eficienţa dorită pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor. c) Închisoarea – un consens tacit de tensiuni virtuale 1. Supraaglomerarea şi condiţiile de trai Supraaglomerarea din sistemul penitenciar are consecinţe nefaste asupra deţinuţilor. Este cunoscut faptul că numărul mare al infracţiunilor comise în Republica Moldova a făcut să crească numărul celor închişi, astfel că, raportat la capacitatea de cazare, numărul celor aflaţi în detenţie este mult mai mare decât numărul de locuri. Din această cauză s-a ajuns ca într-un pat să stea doi deţinuţi, ceea ce diminuează condiţiile de viaţă ale condamnaţilor. Supraaglomerarea a avut consecinţe negative şi în ceea ce priveşte condiţiile sanitare şi medicale. Comitetul pentru prevenirea terorii şi a tratamentelor inumane a ajuns la concluzia că în închisori condamnaţii sunt supuşi unui tratament inuman, tocmai datorită condiţiilor ingrate. 2. Violenţa în penitenciare Este foarte cunoscut faptul că aproape în toate penitenciarele există o anumită violenţă exercitată de cei închişi, unii asupra altora, violenţă, care nu poate fi tăgăduită. De asemenea, în închisori, automutilările sunt întâlnite în mod frecvent, deşi existenţa acestor situaţii nu este analizată profund de către personalul ce-şi desfăşoară activitatea într-un penitenciar. Şi perversiunile sexuale, şi violenţa pentru satisfacerea acestor dorinţe sunt fapte reale care se petrec într-o închisoare, asupra cărora trebuie să se reflecteze cu mai multă atenţie. 3. Ratarea în închisoare
  • 34. 34 Orice persoană, condamnată la închisoare, este sortită să admită procesul fiziologic de ratare, proces care nu poate fi îndepărtat, în celula închisorii, în atmosfera aceea tensionată şi în contact cu tot felul de indivizi blamaţi de societate. Aici personalitatea condamnaţilor se metamorfozează şi se remodelează. 4. Reintegrarea profesională Deşi din punct de vedere teoretic reintegrarea profesională a condamnaţilor liberaţi din închisoare se poate realiza uşor, totuşi din punct de vedere practic ea este foarte dificilă. O astfel de reintegrare este un proces complex, care se derulează în timp şi care necesită un element integrator şi unul reintegrat, adică condamnatul liberat din închisoare. Între aceste elemente esenţiale este indispensabilă interacţiunea, iar rezultatul acesteia înseamnă angajarea fostului condamnat din punct de vedere pozitiv, dar şi respingerea într-un mod delicat a cererii de angajare din punct de vedere negativ.13 13 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 97-101.
  • 35. 35 Cursul al XII-lea. Regimul penitenciar I. Regimul penitenciar-concept de politică execuţional penală Trebuie făcută distincţia între tratamentul penitenciar şi regimul penitenciar. Prin regim penitenciar trebuie să înţelegem un sistem de organizare şi conducere a vieţii condamnaţilor la pedeapsa închisorii. După ce persoanele private de libertate sunt condamnate definitiv şi trimise în închisoare, acestea sunt nevoite sa suporte o serie de metode şi modalităţi specifice pentru a se putea realiza procesul de reeducare. Regimul penitenciar este latura cea mai activă a sistemului penitenciar, motiv pentru care el urmăreşte fiinţa fiecărui condamnat într-un spaţiu limitat şi care suportă rigorile legale. Intre mediul penitenciar şi aplicarea regimului penitenciar este o relaţie ce nu poate fi divizată. Demnitatea unora dintre cei aflaţi în spatele gratiilor poate avea de suferit dacă regimul penitenciar nu ţine cont de trei momente esenţiale, pentru înţelegerea vieţii celor condamnaţi, şi anume: Regimul penitenciar este produsul unui proces tehnic de constrângere a celor ce au încălcat legea penală cu vinovăţie. Mecanismul regimului penitenciar este întreţinut şi prin anumite compromisuri dintre ordinul legii care trebuie să afişeze satisfacţia executării şi ordinea impusă de cei aflaţi în detenţie. Factorii variabili şi de mediu. II. Cerinţele regimului penitenciar a) Cunoaşterea personalităţii criminogene a condamnatului O asemenea cunoaştere are în cadrul regimului penitenciar un caracter direct, iar în mâna gardienilor este un atu puternic. Cunoaşterea este singurul mijloc eficient de identificare a periculozităţilor sociale şi publice ale celui aflat în detenţie.
  • 36. 36 Prin regimul penitenciar se poate ca procesul de cunoaştere să nu atingă personalitatea criminogenă a condamnatului. Cu toate acestea, datoria unităţii penitenciarului este aceea de a-şi perfecţiona tehnic mijloacele de cunoaştere. Un echilibru aproape ideal, întemeiat pe un inventar de obiective operaţionale în munca socio-educativă şi adecvat structurii regimului penitenciar se poate sprijini pe următoarele criterii de orientare: – pentru perioada de carantină; – pentru etapa de închisoare propiru-zisă; – pentru etapa de pregătire în vederea liberării. Pentru perioada de carantină, enumerăm: – însuşirea regulilor de ordine interioară; – adaptarea la activităţile de grup; – aplicarea normelor de regim; – înţelegerea scopului detenţiei. Pentru etapa de închisoare propriu-zisă, enumerăm: – direcţionarea grupurilor de condamnaţi în sens reeducativ prin contracararea disfuncţiilor şi influenţelor nocive; – educarea spiritului gospodăresc faţă de bunurile din dotarea penitenciarului; – cultivarea sentimentului de dreptate socială; – învăţarea regulilor de igienă individuală şi colectivă etc. Pentru etapa de pregătire în vederea liberării enumerăm: – însuşirea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor şi ale modului de valorificare a acestora; – elaborarea unor proiecte acceptabile de viaţă şi care să ajute la reintegrarea socio-profesională etc. b) Diferenţierea mijloacelor folosite în procesul de recuperare socială Trebuie remarcat faptul că, diferenţierea acestor mijloace , cât şi raţiunea lor au un caracter social, iar nu unul economic. Procesul în sine reprezintă o
  • 37. 37 cerinţă direct influenţată de intensitatea relaţiei de încredere sau de neîncredere dintre cel aflat în spatele gratiilor şi educator. Programele cu activităţi socio-educative şi culturale ce se desfăşoară într- un penitenciar au anumite constante şi se reflectă asupra grupurilor de condamnaţi, divizaţi pe categorii de infracţiuni sub raportul gravităţii lor. c) Asigurarea condiţiilor materiale Ca mod operativ de punere în aplicare a regimului penitenciar şi ca o ramură importantă a acestuia, prin serviciile şi activităţile lui de specialitate, asigurarea condiţiilor materiale ajută pe cei aflaţi în spatele gratiilor să facă faţă momentelor grele caracteristice vieţii de penitenciar, dar totodată susţine şi formarea unor atitudini pozitive faţă de ordinea de drept, de muncă şi de regulile de convieţuire socială. III. Mijloacele regimului penitenciar a) Munca condamnaţilor condiţionează saltul de la infracţionalitate la convieţuirea socială În orice colectivitate munca este o necesitate, pentru că doar de roadele muncii depinde existenţa celor din colectivitatea respectivă. Aşa cum în orice societate bunăstarea celor care formează societatea respectivă depinde de roadele muncii acestora, tot aşa şi în mediul penitenciar, necesităţile ad-intra cer ca toţi cei care sunt privaţi de libertate şi apţi de muncă să efectueze o activitate în folosul tuturor. Este cunoscut şi faptul că mulţi se află în penitenciar datorită comodităţii de a-şi procura cele existente traiului de zi cu zi prin metode infracţionale, eschivându-se de la munca cu care fiecare este dator pentru bunăstarea sa şi a societăţii în care trăieşte. Tocmai de aceea munca desfăşurată într-un penitenciar are şi un scop educativ, deoarece pregăteşte integrarea socio-profesională a celor aflaţi în detenţie. Pentru ca munca efectuată într-un penitenciar să aibă rezultate pozitive, este necesară crearea condiţiilor de muncă pentru cei condamnaţi. b) Activităţi socio-educative
  • 38. 38 Caracterul orientat şi direcţionat al întregului proces reeducativ este definit de planul de muncă şi de programul de activităţi socio-educative. În cadrul desfăşurării acestor activităţi se urmăreşte realizarea dialogului dintre cel aflat în spatele gratiilor şi educator pentru desprinderea concluziilor de interes comun. c) Aplicarea măsurilor disciplinare În penitenciar, cei privaţi de libertate nu se supun totdeauna regulamentului de ordine interioară, astfel că este nevoie de anumite măsuri severe al căror rol este acela de a restaura ordinea şi disciplina. Fără aceste măsuri, lucrurile pot devia, astfel încât situaţia riscă să scape de sub control . Aplicarea măsurilor disciplinare este indispensabilă, deoarece numai aşa condamnaţii pot conştientiza că fiecare este dator să se supună regulilor de ordine interioară, fără a exista vreo excepţie. IV. Elementele regimului penitenciar a) Executarea pedepsei închisorii în penitenciar Executarea pedepsei închisorii trebuie să se facă în locuri de detenţie numite penitenciare, lucru stipulat în legea cu privire la executarea pedepselor. În penitenciar, cei privaţi de libertate sunt sortiţi să-si accepte mustrările de conştiinţă si să trăiască acele lupte lăuntrice datorate remuşcărilor şi regretelor. Penitenciarul este locul în care cei condamnaţi sunt izolaţi de societate. Această izolare poate avea un impact negativ puternic, care are ca urmare accentuarea anumitor particularităţi ale vieţii infracţionale. Viaţa din penitenciar are repercursiuni nu doar asupra fizicului celui condamnat, ci şi asupra sufletului său. Omul este o fiinţă dinamică, adică este alcătuită din două elemente: trup şi suflet, de aceea din punct de vedere spiritual, cel condamnat trebuie sa fie puternic pentru a nu lăsa ca cele mai nobile sentimente ale sufletului să se ofilească într-un asemenea mediu infectat de tot felul de vicii. b) Respectarea unor reguli şi obligaţii specifice
  • 39. 39 Respectarea unor reguli şi a unor obligaţii specifice caracteristice regimului de detenţie este esenţială. Tocmai de aceea cel aflat în spatele gratiilor are obligaţia să respecte programul zilnic prevăzut de regulamentul de ordine interioară şi să îl accepte în mod necondiţionat. Respectarea acestor reguli şi obligaţii poate determina formarea unor deprinderi pozitive. c) Restrângerea exercitării unor drepturi şi acordarea de drepturi specifice Suprimarea anumitor drepturi cetăţeneşti şi restrângerea altora sunt alte efecte nedorite pentru condamnaţi, care reies din pedeapsa închisorii. Prin dispoziţiile unor legi sau prin hotărâri judecătoreşti unor deţinuţi le sunt suprimate unele drepturi, şi anume: – dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; – dreptul de a ocupa o funcţie, implicând exerciţiul aurorităţii de stat; – drepturile pământeşti; – dreptul de a fi tutore. Pedeapsa închisorii prevede şi anumite îngrădiri: – îngrădirea dreptului la remunerarea completă a muncii şi la recompensare; – îngrădirea unor drepturi în domeniul asigurărilor sociale şi concedii; – îngrădirea dreptului de a-şi alege singur munca; – îngrădirea unor drepturi specifice, privind cazare, igiena, hrana.14 14 Octavian Pop. Drept penitenciar. Ed. Mirton, Timişoara, 2001, p. 169-194.
  • 40. 40 Cursul al XIII-lea. Regimul executării pedepsei închisorii I. Regimul disciplinar În orice instituţie, se pune accent pe disciplină. Într-un penitenciar regimul disciplinar este un fapt dinamic, care presupune o anumită posibilitate de mişcare. Acest regim disciplinar este impus tuturor celor aflaţi în detenţie, fără nici o excepţie. Cu toate acestea, el este acceptat cu greu de condamnaţi, dar scopul lui este de a controla permanent buna desfăşurare a relaţiilor individuale. Este demonstrat faptul că lipsa disciplinei este identică cu lipsa ordinei. Cu atât mai mult, această sintagmă poate fi urmărită într-un penitenciar, căci nerespectarea regimului disciplinar poate duce la haos. Regimul penitenciar nu este identic cu regimul disciplinar. Tocmai de aceea trebuie să ţinem cont de faptul că, dacă încadrăm procesul pedepsei închisorii sub aspectul eficienţei, este nevoie să urmărim evoluţia în timp a regimului disciplinar, iar nu pe cea a tratamentului penitenciar. Pentru impunerea unui regim disciplinar este esenţial să avem reprezentarea clară a principiilor generale în acest domeniu: ordinea, curăţenia, tratamentul legal, alimentaţia etc. Măsurile disciplinare care sunt stabilite anterior în lege nu sunt altceva decât consecinţe ale nerespectării regimului penitenciar. Rolul esenţial al regimului disciplinar este menţinerea controlului şi a ordinii în penitenciar. II. Regimul moral şi intelectual În viaţa fiecărui om, educaţia şi consilierea moral-religioasă, precum şi instrucţia în sensul procesului de şcolarizare au un rol fundamental. Fără o educaţie moral-religioasă omul nu-şi poate însuşi anumite precepte esenţiale vieţii sale cotidiene, iar fără procesul de şcolarizare nu poate desprinde lucrurile esenţiale în relaţiile sale inter-umane: scrisul, cititul, socotitul etc.
  • 41. 41 Şi într-un penitenciar educaţia şi consilierea moral-religioasă şi instrucţia în sensul procesului de şcolarizare a condamnaţilor fără cunoaştere de carte sunt fundamentale. Pentru recuperarea condamnaţilor, educaţia moral-religioasă este eficientă, deoarece noţiunile moral-religioase sensibilizează sufletul condamnatului, îi luminează mintea pe care viciile de tot felul i-au întunecat-o şi îi întăresc fiinţa în clipele grele ale perioadei de detenţie. Conştiinţa multor condamnaţi, din cauza păcatelor pe care le-au săvârşit, a devenit una adormită. De aceea, prin educaţia şi consilierea moral-religioasă se urmăreşte trezirea conştiinţei deţinuţilor pentru a putea pune în balanţă binele şi răul. Educaţia şi consilierea moral-religioasă are rolul de a trezi din somnul păcatului conştiinţele adormite ale condamnaţilor şi a le dirija către ceea ce este bine şi plăcut lui Dumnezeu şi aproapelui. Într-un penitenciar, educaţia şi consilierea moral-religioasă este satisfăcută de către preotul capelan al unităţii respective, dar numai asupra acelor care sunt adepţii acestei confesiuni şi care doresc acest lucru. III. Religia în penitenciar În cadrul penitenciarelor, religia are un rol esenţial în viaţa deţinuţilor. Un dicton latin spune că religia este modul de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Plecând de la acest dicton, putem afirma că menirea fiecărui om este aceea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, care este izvorul vieţii. Dar pentru a ajunge la această cunoaştere, avem nevoie sa fim călăuziţi. Aşa cum şcolarii sunt ajutaţi de dascălii lor să cunoască tainele cititului, scrisului şi ale socotitului, tot aşa şi noi suntem ajutaţi de către preoţi să-l cunoaştem pe Dumnezeu. Preoţii capelani care activează în sistemul penitenciar sunt cei care îi ajută pe cei condamnaţi să rămână în relaţia de comuniune cu Dumnezeu. Paginile Sf. Scripturi sunt pline de exemple şi cuvinte duhovniceşti, care îi pot sensibiliza pe cei aflaţi în detenţie. Cuvintele Sf. Scripturi şi sfaturile ziditoare
  • 42. 42 de suflet, rostite de preotul capelan au o importanţă covârşitoare în formarea unui caracter religios-moral al condamnatului. De aceea exemplul preotului, ce slujeşte într-un penitenciar, poate constitui pentru cei aflaţi în detenţie un model vrednic de urmat, preotul devine un prieten devotat şi un motiv în plus pentru a renunţa la trecutul presărat cu tot felul de fărădelegi şi de a începe o nouă viaţă. IV. Religiozitatea condamnaţilor Religiozitatea condamnaţilor poate fi influenţată de personalitatea preotului capelan. Ca slujitor ce face legătura între om şi Dumnezeu, preotul de penitenciar trebuie să fie şi un bun psiholog, să se apropie cu dragoste de cei condamnaţi, să-i povăţuiască cu bunătate şi să le sădească în suflete nădejdea şi credinţa că Dumnezeu îi iubeşte ca un părinte atotbun şi nu i-a uitat. V. Educaţia condamnaţilor Educaţia condamnaţilor este un proces complex şi necesită multă răbdare din partea celor care vor să realizeze acest lucru. Cel care îşi asumă responsabilitatea cu privire la educaţia celor aflaţi în spatele gratiilor, trebuie să aibă tărie de caracter şi o mare forţă de angajare în activitatea didactică specifică penitenciarului, deoarece cursanţii care stau înaintea catedrei pentru a primi noţiunile necesare sunt nevoiţi să se supună restricţiilor legii în grade diferite de privare a libertăţii. Nu se poate aprecia cât de departe poate merge acţiunea educativă derulată în faţa celor aflaţi în detenţie, însă trebuie să se ţină cont de faptul că cei condamnaţi la pedeapsa închisorii trebuie organizaţi într-un proces educativ eficient. Educaţia făcută în penitenciar trebuie să ţină cont de priorităţile celui condamnat pe care le va avea după eliberare: refacerea relaţiilor familiale, obţinerea unui loc de muncă, integrarea în societate etc. Educaţia condamnaţilor are rolul ei bine stabilit, deoarece îi ajută pe cei privaţi de libertate să acumuleze un bagaj minim de cunoştinţe pe care le pot aplica după liberare, în viaţa de zi cu zi.
  • 43. 43 Totodată, şcoala are şi rolul de a diversifica viaţa monotonă ce se desfăşoară într-o închisoare. Deşi educaţia condamnaţilor nu este perfectă, nu poate fi realizată în întregime şi nu este îndeplinită conform aşteptărilor, ea joacă un rol esenţial. VI. Regimul fizic al condamnaţilor a) Susţinerea teoretică în domeniu Pentru cel privat de libertate, drepturile omului riscă să fie încălcate. Astfel, principiu esenţial pentru apărarea drepturilor omului condamnat la închisoare este deschiderea. Îngrijirea condamnatului este sarcina pe care statul şi-o asumă în momentul în care o persoană este privată de libertate, iar prima sarcină este menţinerea sănătăţii acelei persoane. Un alt drept al celui aflat în detenţie prevede bunele condiţii de viaţă pe care acesta trebuie să le aibă în închisoare. Dreptul la demnitatea umană este accentuat de toate documentele principale, referitoare la drepturile omului: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 10 din Convenţia Internaţională pentru Drepturile civile şi politice etc. Avându-se în vedere aceste lucruri, trebuie să se ţină cont de faptul că toate condiţiile de viaţă specifice unei închisori au o influenţă psiho-somatică asupra celor condamnaţi. b) Susţinerea practică în domeniu Rolul pedepsei închisorii este acela de a-l reeduca pe cel condamnat. De aceea pentru că pedeapsa închisorii urmăreşte menţinerea sănătăţii celui aflat în detenţie, se va ţine cont ca regimul fizic să fie în conformitate cu scopul pedepsei şi cu funcţiile acesteia. Ca o consecinţă a scopului şi funcţiilor pedepsei închisorii, trebuie să reţinem că ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să calce în picioare
  • 44. 44 demnitatea umană. Astfel, în cadrul regimului fizic intră atât regimul igienic, cât şi cel alimentar.15 15 Florian Ivan. Criminologie şi ştiinţa penitenciară. Ed. Presa Universitară Română, Timişoara, 2002, p. 252- 275.
  • 45. 45 Cursul al XIV-lea. Aplicarea măsurilor educative minorilor care răspund penal I. Regimul special aplicat delincvenţei juvenile a) Concept Justiţia pentru minori face parte integrantă din procesul de dezvoltare naţională a fiecărei ţări; în cadrul general al justiţiei pentru toţi tinerii, aceasta contribuie la protejarea tinerilor şi la menţinerea păcii şi a ordinii în societate. b) Cauze Sănătatea fizică şi morală stau la baza programului şi bunăstării naţiunilor civilizate. Acestea sunt şi cauzele primordiale pentru care s-a acordat o atenţie deosebită protecţiei copiilor. Tocmai pentru că s-a pus problema protecţiei copiilor, s-a obţinut prin diverse modalităţi prevenirea infracţionalităţii. Datorită caracterului oscilant şi influenţelor negative care se abat asupra lor, mulţi minori cad în mrejele fenomenului infracţionalităţii. Cercetându-se problema infracţionalităţii juvenile, s-a constatat că ea diferă de infracţionalitatea celor adulţi, motiv pentru care se cere un alt tratament şi un alt regim decât cel aplicat adulţilor, de aceea s-a ajuns la crearea unui sistem penitenciar special pentru minori. c) Principii generale Societatea cuprinde nu doar minorii care, prin faptele lor contrare legilor civile au devenit infractori, ci şi pe cei care, din diferite motive pot fi corupţi cu uşurinţă ori sunt pe cale de a ajunge infractori. În toate aceste cazuri, măsurile luate urmăresc salvarea minorului de pericolul infracţionalităţii. Măsura cea mai eficientă în aceste cazuri este educaţia. Se ştie că educaţia este eficientă în anii copilăriei şi ai adolescenţei, când caracterul poate fi modelat. Tocmai pentru că minorii ajunşi infractori nu au avut parte în cadrul
  • 46. 46 familiei de o educaţie adevărată, se va pune accent pe educaţie, deoarece rolul ei este covârşitor în formarea lor pentru societate. Astfel, în cadrul procesului educaţional, se va acorda o grijă specială principiului individualizării, pentru a se pune în evidenţă interesul pentru dezvoltarea viitoare a fiecărui minor. d) Principii fundamentale Experienţa demonstrează că executarea pedepsei închisorii de către minori şi de către tineri nu este un fenomen controlabil. Din acest punct de vedere un prim aspect este contaminarea criminală, al cărui conţinut se poate regăsi atât în rolul de acceptare a realităţii închisorii, cât şi în funcţia de contaminare carcerabilă. Principiile fundamentale sunt: 1. Să se cunoască proprietăţile şi avantajele componenţei interne din perspectiva moralităţii minorului infractor, supus reeducării. 2. Reeducarea nu vine exclusiv din afară. 3. Regimul penitenciar aplicat trebuie sa beneficieze de studii interdisciplinare cu privire la “nucleul personalităţii criminale”. 4. Trebuie folosite studii interdisciplinare, privind capacitatea infracţională a minorilor şi a tinerilor infractori. 5. Trebuie puse la dispoziţia regimului penitenciar “tabele de predicţie” pentru fiecare minor şi tânăr selectat pentru studii de caz, completate de către specialişti. II. Regimul măsurilor educative aplicate minorilor infractori a) Regimul mustrării Mustrarea constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite şi în sfătuirea acestuia pentru a se purta în aşa fel incât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se atenţia şi asupra pericolului luării unei măsuri mai aspre în eventualitatea unei recidive. b) Regimul „libertăţii supravegheate”
  • 47. 47 Această măsură constă în lăsarea minorului în libertate pe o perioadă de 12 luni, însă sub o supraveghere deosebită. Persoanele si instituţiile care pot garanta supravegherea minorilor sunt: – grupul constituit din părinţi, înfietori şi tutori; – grupul persoanelor de încredere şi a instituţiilor legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Îndatoririle principale pe care trebuie să le respecte persoana sau instituţia căreia i s-a încredinţat minorul respectiv sunt: – veghea asupra minorului făcută îndeaproape; – înştiinţarea imediată a instanţei de judecată în cazul unei comportări neadecvate a minorului. În ceea ce priveşte prima îndatorire, trebuie reţinut faptul că e necesară deosebirea de rigoare între supravegherea făcută îndeaproape şi cea obişnuită, deoarece minorul supravegheat nu este unul oarecare, ci unul infractor. Cât priveşte a doua îndatorire, trebuie să reţinem că, în ceea ce priveşte obiectul înştiinţării, aceasta consta în anumite fapte, pe care legea le prevede în mod expres şi limitativ, iar acestea sunt: – sustragerea de la supraveghere şi – purtările rele. c) Regimul “internării într-un centru (colonie) de reeducare” Fără asigurarea şi instrucţia şcolară corespunzătoare vârstei minorului, internarea într-un centru de reeducare nu şi-ar avea efectul scontat. Măsura internării într-un centru (colonie) de reeducare se ia pe timp nedeterminat, expresie ce are un caracter relativ. Acţiunea de reeducare în curs de desfăşurare nu trebuie întreruptă prin ajungerea la majorat a făptuitorului, ci prin prisma celor dintâi rezultate obţinute în această acţiune. d) Regimul “internării într-un institut medical educativ”
  • 48. 48 Această măsură se aplică în cazul în care un minor solicită tratamentul medical şi un regim special de educaţie, reieşind din starea sa fizică sau psihică. Institutul medical-educativ este destinat să îndeplinească faţă de minorul ce a săvârşit o infracţiune o îndoită funcţie: una cu caracter medical şi alta cu caracter pedagogic şi educativ. e) Regimul măsurilor de siguranţă În cazul anumitor persoane, care prezintă pentru societate un pericol real, dar care nu pot fi pedepsite (bolnavi mintal), legea dă dreptul să se ia anumite măsuri de siguranţă împotriva acestor persoane pentru binele celorlalţi. Aceste măsuri stringente se iau doar atunci când starea de pericol a respectivului individ s-a exteriorizat prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală.16 16 Ion Oancea. Drept execuţional penal. Ed. All, Bucureşti, 1996, p. 237-257.
  • 49. 49 Cursul al XV-lea. Regimul executării pedepsei închisorii I. Regimul “măsurii de constrângere” privind executarea pedepsei Privarea de libertate rămâne a fi o sancţiune indispensabilă în sistemele juridice penale. Între caracteristicile esenţiale termenului “măsură de constrângere” enumerăm: – regimul măsurii de constrângere, care e însoţit de sentimentul de frică şi de teama de necunoscut, odată cu stabilirea răspunderii în faţa organelor de urmărire penală; – acest regim persistă de-a lungul duratei pedepsei ; – acest regim este impus de lege şi perceput de personalul specializat şi de condamnaţi prin acte de gândire; – acest regim este incorporat în limbajul restrictiv al Legii de executare a pedepselor etc. II. Regimul “mijlocului de reeducare” privind executarea pedepsei închisorii Obiectele reeducării tipice, cuprinse în domeniul de valori, sunt strâns împletite cu conceptul privind ordinea de drept. Munca de reeducare nu modifică în nici un fel sistemul de referinţă al persoanei care execută pedeapsa închisorii. De asemenea, trebuie să ţinem cont de faptul că menţinerea şi întărirea modelelor de comportare şi de convieţuire socială a foştilor condamnaţi nu poate fi puse pe seama muncii de reeducare, ci pe relaţia comportamentelor sociale care admit ori elimină din aria lor comportamentele deviate. III. Aplicarea regimului penitenciar a) Criterii Normele Legii de executare a pedepselor prin regimul penitenciar sunt cele care orientează şi supun comportamentul condamnaţilor în penitenciare. Analiza sistematică a regimului penitenciar construieşte scopul regimului care
  • 50. 50 este privit sub două aspecte: înlăturarea posibilităţilor a tulburărilor de adaptare socială şi a cauzelor lor, şi dezvoltarea capacităţii de adaptare socială. Regimul penitenciar, aplicat celor aflaţi în detenţie, este un fapt obiectiv şi real, coordonat prin lege şi prin regulamentul de aplicare. b) Indicatori Aceşti indicatori se grupează în: 1) indicatori ce caracterizează schimbarea conduitei condamnaţilor şi 2) indicatori care privesc aprecierea. Prima grupă se subdivide în indicatori ce se folosesc în timpul executării pedepsei închisorii. Dintre indicatorii folosiţi în timpul executării pedepsei închisorii enumerăm: – însuşirea normelor de igienă individuală şi de îngrijire a sănătăţii; – folosirea avantajului fiecărei posibilităţi de a influenţa menţinerea disciplinei în penitenciar; – folosirea oricărei situaţii de a-şi stimula latura reflexivă a existenţei lui ca om. Dintre indicatorii folosiţi după punerea în libertate a condamnatului, enumerăm: – evitarea mediilor ingrate şi căutarea unui loc de muncă; – încercarea de a nu duce o viaţă trândavă; – înlăturarea principiilor de organizare şi activitate a condamnaţilor ca mecanisme de apărare şi existenţă socială. Mai există şi indicatorii care privesc aprecierea directă şi practică a eficienţei pedepsei închisorii. Datorită condiţiilor de trai şi a altor factori, fenomenul infracţionalităţii s- a extins în întreaga societate. Tot mai mulţi indivizi săvârşesc fapte contrare legilor civile astfel că, autorităţile competente sunt nevoite să acţioneze în conformitate cu legea şi să-i condamne la închisoare. Libertatea nu-i aduce
  • 51. 51 unui asemenea individ reintegrarea profesională, ci urmele lăsate ca semne ale dispoziţiei la readaptarea socială atrag alte categorii de soluţii.17 17 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 166-176.
  • 52. 52 Cursul al XVI-lea. Regimul individualizării pedepsei închisorii I. Individualizarea – posibil principiu mediator în aplicarea regimului penitenciar Definirea conceptului de individualizare a fost conturat de către legiuitor prin tehnica juridică şi anume la stabilirea şi aplicarea pedepselor drept instrumente de adaptare a condamnatului la mediul penitenciar. Plecându-se de la observarea comportamentului echivoc al celui aflat în detenţie cu privire la eficacitatea individualizării, va trebui să se dea acestei individualizări o interpretare abstractă în raport cu efectele executării pedepsei. Individualizarea executării pedepsei închisorii devine un regim personalizat, care însoţeşte permanent cadrul mediului penitenciar, compromisurile şi atmosfera din celule etc. II. Separaţiunea condamnaţilor – funcţie reflectorie a regimului penitenciar a) Conceptul de cauză a separaţiunii condamnaţilor Primul argument cu privire la acest concept constă în reacţia societăţii faţă de cel care a încălcat dispoziţia legii penale. În mediul penitenciar nu înregistrăm relaţii între cauzele directe şi cele univoce ca în cercetarea judecătorească din cadrul procesului penal, pentru că exigenţele mediului faţă de cel privat de libertate sunt echilibrate. b) Conceptul de scop al separaţiunii condamnaţilor Separaţiunea condamnaţilor are şansa să fie un reglator de funcţii reflectorii, şi în acelaşi timp poate impune seriozitatea metodelor şi tehnicilor de comunicare, terapie şi sprijin celor liberaţi. c) Conceptul de acţiune a separaţiunii condamnaţilor În penitenciare există stratificări pentru care nu sunt răspunzători nici personalul, nici cei aflaţi în detenţie, şi nici legea. Din această cauză operaţiunea condamnaţilor stipulează îndoielile, violenţa, agresivitatea, indisciplina etc.
  • 53. 53 d) Profilarea penitenciarelor Penitenciarele pot fi clasificate în raport de durata pedepselor şi caracteristicilor regimurilor aplicate în: 1. Penitenciare de maximă siguranţă. 2. Penitenciare închise. 3. Penitenciare semideschise. 4. Penitenciare deschise. Totodată, în funcţie de particularităţile de tratament şi regimul penitenciar, se pot organiza şi pot funcţiona, pentru unele categorii de condamnaţi, următoarele penitenciare: 1. Penitenciare pentru femei. 2. Penitenciare pentru tineri şi minori. 3. Penitenciare spital. 4. Penitenciare sanatorii. e) Separaţiunea condamnaţilor Prin această separaţiune se urmăreşte aplicarea tratamentului psihiatric, însuşirea şi desprinderea spre anumite ocupaţii şi participarea la activităţile productive. Tot prin această separaţiune, se urmăreşte favorizarea eforturilor pentru reducerea contaminării infracţionale în rândurile condamnaţilor. În separaţiunea condamnaţilor Dreptul penitenciar vede o metodă utilă de la care nu se poate renunţa pentru eficienţa ei în ţinerea evidenţei celor aflaţi în detenţie, a gradului de periculozitate a unor condamnaţi şi a categoriilor de tratament şi regim aplicate. III. „Socializarea” adaptivă sau integrativă a condamnaţilor Termenul de „socializare” este utilizat frecvent şi de foarte multe persoane în cadrul muncii socio-educative. Prin acest termen trebuie să înţelegem posibilitatea organizată de a diminua câmpul infracţional în care
  • 54. 54 poate cădea victimă condamnatul liberat şi introducerea unei relaţii de ordine şi încredere în comportamentul acestuia. Socializarea condamnaţilor poate fi sortită eşecului dacă acestuia nu i se acordă atenţia cuvenită, dar poate da şi rezultate benefice dacă este realizată aşa cum trebuie şi supravegheată. a) „Socializarea” prin testare de ipoteze Testarea ipotezelor de socializare are un singur scop: acela de a fi încadrat în muncă. Munca, ca meserie, îl poate ajuta pe cel liberat dintr-un penitenciar să stea departe de fenomenul infracţional, să-si găsească sensul vieţii şi satisfacţia care-i redă adevărata libertate. b) „Socializarea” prin fructificarea şanselor găsite Persoana liberată dintr-un penitenciar trebuie ajutată să constate că şansa i-a oferit mai multe posibilităţi care îl pot umaniza, îl pot metamorfoza într-un alt individ şi îl pot face să uite de greşelile trecutului. c) „Socializarea” prin mijlocirea unui serviciu Pentru cel liberat dintr-un penitenciar, mijlocirea angajării într-un loc de muncă înseamnă satisfacerea necesităţilor pe care societatea le cere de la fiecare individ şi totodată înseamnă încadrarea în societate, în mijlocul unor oameni ce-şi desfăşoară viaţa în conformitate cu legile societăţii. IV. Regimul executării liberării condiţionate Finalizarea regimului penitenciar până la hotărârea instanţei de judecată privind beneficiul liberării condiţionate şi finalizarea operaţională a îndeplinirii duratei pedepsei închisorii, nu sunt supuse nici unor coordonate care să corespundă unor criterii explicite ale socializării adaptive. Astfel spus, finalitatea liberării condiţionate subzistă numai în: incertitudine, probabilitate şi conjunctură. Instanţa judecătorească este cea care poate decide dacă acordarea liberării condiţionate este sau nu oportună şi prudentă, dacă îndreptarea celui privat de
  • 55. 55 libertate este realizabilă şi fără executarea pedepsei în totalitate şi totodată ţine cont şi de gradul pericolului public al celui liberat condiţionat. V. Regimul întreruperii executării pedepsei pentru motive de boală De multe ori, penitenciarul poate fi locul unde condamnaţii pot contacta foarte uşor diverse boli. Unele dintre ele pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii celui aflat în detenţie. În asemenea cazuri se prevede întreruperea executării pedepsei. Insă nu oricine poate beneficia de această întrerupere a pedepsei, ci numai cei care îndeplinesc anumite condiţii: 1) boala să afecteze organismul în totalitate sau în parte şi să se manifeste prin simptome şi o evoluţie caracteristică; 2) boala să nu poată fi tratată în sistemul sanitar central al departamentului din cauza lipsei de medicamente, a aparatajului necesare etc. 3) aplicarea regimului penitenciar să pună în pericol viaţa condamnatului. VI. Clemenţa Există elemente ale realităţii influenţate de climatul politic, de ambianţa psihosocială şi care, fie prin esenţa lor, fie prin complexitatea lor şi mai ales fie prin oportunitatea lor determină iertarea parţială sau în totalitate a pedepsei închisorii. Astfel se poate acorda clemenţa, manifestată sub cele 3 aspecte: amnistia, graţierea şi prescripţia executării pedepsei. a) Amnistia Amnistia înlătură doar răspunderea penală, nu şi măsurile de siguranţă şi nu influenţează existenţa faptei ca realitate obiectivă. Se acordă prin lege şi în funcţie de aria de cuprindere sunt enumerate infracţiunile pentru care se acordă şi plafonul de pedeapsă până la care operează. b) Graţierea Graţierea este o măsură de clemenţă pe care statul o ia atunci când apreciază că nu există nici un pericol prin adoptarea acestei măsuri faţă de starea infracţională din ţară şi de nivelul conştiinţei cetăţenilor.
  • 56. 56 Prin graţiere se înţelege iertarea de pedeapsă, parţial sau în totalitate, iar această graţiere poate fi emisă doar de Parlament şi de Preşedintele ţării. c) Prescripţia executării pedepsei Prin prescripţie se sting deopotrivă dreptul statului de a-l obliga pe condamnat la pedeapsa închisorii să execute hotărârea instanţei de judecată şi obligaţia corelativă a condamnatului de a executa această pedeapsă pe durata prevăzută în actul de condamnare. Sunt situaţii când un infractor invocă prescripţia, nu pentru a scăpa de răspundere penală, ci pentru a nu mai executa pedeapsa ce i-a fost aplicată şi de la a cărei executare s-a sustras.18 18 Ion Oancea. Drept execuţional penal. Ed. All, Bucureşti, 1996, p. 135-195.
  • 57. 57 Cursul al XVII-lea. Conflictul între diferitele funcţiuni ale pedepsei închisorii I. Conceptul Numărul celor condamnaţi la închisoare evidenţiază care este ponderea fenomenului infracţionalităţii. Dacă vom realiza o analiză cu ajutorul unei statistici privind starea infracţională care nu a fost oprită prin formele prevenţiei (generală şi specială), atunci vom constata ineficacitatea executării pedepsei închisorii. De asemenea, trebuie accentuat că nu există nici un raport de concordanţă între cele două categorii de prevenţie. În planul teoriei, putem lua în consideraţie că executarea pedepsei închisorii are două obiective importante: prevenţia generală şi cea specială, iar conţinutul principal al acestora este de a ameninţa prin teamă pe cei înclinaţi săvârşirii de infracţiuni şi de a impune o anumită putere determinativă de schimbare a hotărârii infracţionale. Insă nu vom putea şti niciodată în ce măsură se întâmplă aceasta. II. Efectele închisorii asupra prevenţiei speciale Interacţiunea dintre cel aflat în detenţie şi închisoare, ca loc al detenţiei, face ca tendinţa constatată să arate ataşament, iar comportamentul criminal se consolidează. Închisoarea poate avea aspecte negative asupra celui privat de libertate, căci el este nevoit să se supună în perioada detenţiei unui regim strict, care are rolul de a controla toate aspectele vieţii lui. Ororile regimului penitenciar îi pot slăbi condamnatului viaţa atât de mult, astfel că, după eliberare, el nu se mai poate reintegra în societate. Din aceste motive societatea îl poate respinge, privindu-l ca pe un element negativ şi ca pe un individ care a trăit într-un mediu infect care nu mai poate fi bun de nimic. In situaţia dată, instinctele infracţionalităţii pot renaşte în fiinţa celui eliberat din penitenciar, astfel încât acesta poate deveni pericol public.
  • 58. 58 Totodată, cel eliberat din penitenciar poate înţelege eronat libertatea, tocmai pentru că închisoarea a produs în fiinţa sa unele schimbări. Acesta este şi motivul pentru care transferul persoanei condamnate din aria regimului penitenciar în aria libertăţii necesită un proces de instruire. a) Teoria deplasării scopului Această teorie pune în evidenţă modul în care birocraţia întreţine distanţa între scopurile invocate şi scopurile atinse. Aceasta deplasare poate lua forme diferite: – răsturnarea scopurilor; – punerea unui scop secundar pe treapta pe care se cuvenea să aşezăm un scop principal; – deturnarea datorită presiunilor exercitate sau sub efectul influenţelor exterioare. Scopurile pedepsei închisorii sunt efectiv diferite: cele care îl inspiră pe fiecare judecător sau personalul din penitenciar. Astfel, atât în organizarea judiciară cât şi în cea penitenciară se constată deplasarea scopurilor enunţate de lege. Între pretinsele teorii inspiratoare ale sistemului penitenciar, există unele care sunt în practică, sau sunt inexistente, sau pervertite la un nivel mai mic sau mai mare, sau înlocuite cu alte scopuri fără fundament teoretic. b) Grupurile de interes Închisoarea este sortită să fie locul privilegiilor, compromisurilor şi negocierilor. Totodată, închisoarea este locul unde se propagă subcultura, ce a fost catalogată a fi un adevărat cod de valori, care îi arată celui aflat în detenţie cum poate să-şi petreacă timpul la modul cel mai plăcut. Toate aceste compromisuri, care se fac între cei aflaţi în spatele gratiilor şi gardieni, după tehnici bine stabilite, ajută la menţinerea pe linia de plutire atât a închisorii, cât şi a condamnatului.
  • 59. 59 O analiză făcută sistemului organizaţional al închisorii demonstrează că echilibrul instabil pare a se înclina mai mult către partea echilibrului decât către partea instabilităţii.19 19 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 195-202.
  • 60. 60 Cursul al XVIII-lea. Profesionalizarea personalului din penitenciare I. Evaluarea conceptului Gardianul este pus în trei tipuri de raporturi: – să cunoască realitatea şi problemele specifice penitenciarului în care lucrează; – să evalueze prin prisma solicitărilor munca celor aflaţi în detenţie; – să facă muncă socio-educativă cu cei aflaţi în spatele gratiilor. Profesionalizarea recomandă metoda expunerii şi pe cea a exerciţiului, metode ce impun un dialog tot mai strâns cu ceea ce s-a predat, în măsură să aducă sugestii şi clarificări pentru adoptarea unor soluţii, iar prin metoda expunerii trebuie să înţelegem prezentarea orală a unei teme de pază, supraveghere şi escortare a celor privaţi de libertate, teme ce trebuie să se evidenţieze prin trei caracteristici: densitate, pregnanţă şi fluenţă, iar prin metoda exerciţiului trebuie să înţelegem complexul de procedee şi activităţi practice la care participă cursanţii. II. Formarea profesională este un drept rezultat din „jurământul de credinţă” Unităţile penitenciare sunt obligate să fie pregătite în mod continuu pentru asigurarea condiţiilor necesare cu privire la: – organizarea şi executarea serviciului de zi pe unitate în conformitate cu legea şi regulamentul de aplicare; – îndeplinirea, în scurt timp, a misiunilor specifice potrivit atribuţiilor ce le revin; – antrenarea şi verificarea etapei de pregătire a întregului personal. Personalul dintr-un penitenciar are datoria de a participa la cursurile de reciclare, organizate în scopul completării cunoştinţelor profesionale şi reîmprospătării acestora pentru a fi în conformitate cu „jurământul de credinţă” depus odată cu angajarea în penitenciar.

Related Documents