www.referat.ro
Student:Ghimbovschii Rodica C128
Naționalismul vs Democrația
Sunt cumva nationalismul si democratia două ...
organizate ca state suverane. La rândul său, E.J. Hobsbawn consideră că “problema
natională” se află undeva la intersectia...
libertatea persoanei constituie valoarea politică supremă. Nationalismul, însă, acordă
preeminentă drepturilor colective b...
Din contră, o traditie de tolerantă fată de minorităti poate fi un motiv de mândrie
natională. Diluarea substantei etnice ...
BIBLIGRAFIE:
•
Codreanu, Corneliu Zelea, “Doctrina miscarii legionare”, Ed. Lucman, Bucuresti,
2003
•
Codreanu, Corneli...
BIBLIGRAFIE:
•
Codreanu, Corneliu Zelea, “Doctrina miscarii legionare”, Ed. Lucman, Bucuresti,
2003
•
Codreanu, Corneli...
of 6

Nationalism vs democratia

Published on: Mar 3, 2016
Source: www.slideshare.net


Transcripts - Nationalism vs democratia

  • 1. www.referat.ro Student:Ghimbovschii Rodica C128 Naționalismul vs Democrația Sunt cumva nationalismul si democratia două realităti incompatibile? Sau nationalismul nu e decât o componentă a unei entităti mai complexe care este democratia liberală? Un reputat analist al fenomenului nationalist postcomunist, filosoful georgian Ghia Nodia răspunde transant: ideea de nationalism este imposibilă, chiar de neimaginat, fără ideea de democratie si implicit, nu poate exista niciodată democratie fără nationalism, “ambele sunt legate într-un soi de mariaj complicat, incapabile să existe una fără cealaltă, dar trăind laolaltă într-o permanentă stare de tensiune” Într-adevăr, nationalismul si democratia (înteleasă ca notiune distinctă de liberalism) nu se exclud reciproc, ci sunt de fapt două fete ale aceleiasi monede. În Europa Occidentală dar si în cea Centrală, nationalismul a jucat un rol crucial în iluminarea monarhiilor absolutiste din diverse tări, în secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. În 1848, Parlamentul de la Frankfurt era, în egală măsură, nationalist german si democratic, tot astfel cum ideile nationalismului francez si cele democratice fuseseră foarte bine legate în timpul Revolutiei franceze. În mod similar, nationalismul s-a constituit ca un factor major al eliberării de sub dictatura comunistă, iar prăbusirea comunismului si dezintegrarea Imperiului Sovietic confirmă si demonstrează valabilitatea acestei ipoteze. Nationalismul si democratia sunt rezultatul industrializării. Într-o lucrare clasică , Ernest Gellner sustine că natiunile si nationalismul iau nastere ca urmare a procesului de industrializare si a manipulării maselor de către elite în scopul propriilor interese. Astfel, procesul economic de industrializare a creat anumite conditii favorabile dezvoltării ideilor nationaliste. Industrializarea doboară vechile bariere dintre clase, tipic societătilor agrare, si necesită asezarea unui fundament comun lingvistic si cultural indispensabil construirii unei economii nationale. Existau etnicitatea, sentimentul apartenentei de clasă, însă nu si convingerea că grupurile omogene din punct de vedere sociolingvistic ar trebui să fie
  • 2. organizate ca state suverane. La rândul său, E.J. Hobsbawn consideră că “problema natională” se află undeva la intersectia politicului cu tehnologia si transformarea socială: “natiunile nu există doar în functie de un stat particular sau de aspiratia de a fonda unul – cum ar fi, de exemplu, statul în timpul Revolutiei franceze –, ci si în contextul unui stadiu particular al dezvoltării economice si tehnologice (…) Notiunile si fenomenele asociate lor trebuiesc analizate în termenii conditiilor si cerintelor politice, tehnice, administrative sau economice” . În mod similar, democratia izvorăste din acelasi proces istoric prin care tăranii analfabeti si imobili au fost transformati în lucrători din ce în ce mai educati si urbanizati. Nu putem vorbi, însă, despre raportul dintre nationalism si democratiei fără a face anumite distinctii conceptuale. În primul rând, desi termenii de “democratie” si “democratie liberală” sunt adesea utilizati în acelasi sens, cu acelasi înteles, termenul de “democratie liberală” combină două idei distincte, cea de liberalism si cea de democratie, a căror compatibilitate nu este atât de evidentă pe cât pare ea cetăteanului mediu de azi. Între cele două idei există o diferentă, si chiar o tensiune, care conduce la atitudini foarte diferite fată de nationalism. În al doilea rând, trebuie făcută diferenta între democratiile consacrate, dezvoltate organic, bazate pe regimuri politice democratice solide, existente în state cu o traditie îndelungată si neîntreruptă a suveranitătii si democratiile liberale, si statele cuprinse recent în “valul” democratizării. Nationalismul se manifestă în mod diferit în fiecare din cele două categorii de state. Pornind de la aceste două distinctii se poate spune că proba unei democratii avansate constă în atingerea proportiei optime între principiul liberal si cel democratic, iar “zbaterile” tinerelor democratii, marchează tocmai efortul de a realiza un astfel de compromis între liberalism si democratie. O a treia distinctie semnificativă este cea între democratiile liberale a căror dezvoltare s-a produs în mod organic si cele care au importat principiile democratice. Democratia modernă ia initial nastere în Europa Occidentală si în America de Nord; apoi modelul democratic a început să se răspândeasca în întreaga lume, după prăbusirea comunismului ajungând să atingă o recunoastere aproape universală. Majoritatea denunturilor nationalismului în numele democratiei sunt, în realitate, denunturi ale nationalismului în numele liberalismului. Liberalismul este doctrina politică si economică pentru care
  • 3. libertatea persoanei constituie valoarea politică supremă. Nationalismul, însă, acordă preeminentă drepturilor colective bazate pe rasă, cultură sau altfel de trăsături comune. Liberalismul sustine dreptul individului de a alege, în vreme ce nationalismul acordă întâietate unor aspecte care nu depind de o alegere individuală. Argumentul liberal fundamental împotriva nationalismului este acela că natiunea este “ireală”, “artificială” în timp ce individul uman este în întregime “real”. Atitudinea liberalilor fată de nationalism este mediată de atitudinea lor fată de stat. Orice stat implică, în mod necesar, un anumit mod de dominatie si represiune, lucruri pe care liberalii le detestă, prin natura lor. Prin urmare, pentru liberali statul este un rău necesar, acceptabil doar pentru că absenta lui ar fi pentru individ un lucru si mai rău. În acest sens, a fost introdus contractul social pentru a legitima statul, singura fortă capabilă să împiedice “războiul tuturor împotriva tuturor” si să garanteze libertătile individuale. Dar ce fel de stat? Astăzi, este de la sine înteles că liberalii preferă statul democratic oricărui altuia. Ei au ajuns la aceasta concluzie treptat: baza socială a liberalismului fiind dintotdeauna una elitist-aristocratică, ei s-au temut tot timpul de demos, privindu-l drept o amenintare la adresa libertătii. Tirania majoritătii – deci a mediocritătii – este o primejdie inerentă a democratiei . În cele din urma însă, au fost nevoiti să accepte si să respecte, cu anumite limite, vointa majoritătii. Dar, vointa majoritătii înclină adesea spre o doză mai mare sau mai mică de nationalism. Popoarele însele încep constructia democratică, atunci când le stă în puteri, cu crearea unor state nationale independente, care în cele din urmă se pot dovedi mai mult sau mai putin atasate libertătii decât “Vechiul Regim”. Am considerat ceva mai devreme că nationalismul este întotdeauna atât politic cât si etnic, că ideea de nationalitate este o idee politică, iar substanta sa este în mod ireductibil etnică. Impulsul neliberal al etnicitătii nu poate fi negat în întregime dar poate fi modelat dacă este abordat din perspectiva nationalului. Mândria etnică pentru strămosii comuni, o istorie si o traditie glorioase, o limbă comună, un înalt grad de cultură etc, pot fi subliniate într-un sentiment de respect patriotic fată de realizările si institutiile create de acel “noi” democratic (nu doar etnic). Celebrarea patriotică a unor astfel de lucruri irită poate sensibilitătile liberale, dar nu reprezintă vreo amenintare pentru minoritătile etnice.
  • 4. Din contră, o traditie de tolerantă fată de minorităti poate fi un motiv de mândrie natională. Diluarea substantei etnice a nationalismului poate conduce la sovinism, nazism sau fascism. Manifestările acestui chip urât al nationalismului nu provin dintr-o excesivă mândrie etnică, ci din lipsa unei manifestări politice sănătoase a sentimentului national. Atunci când nu se poate mândri cu realizări politice sau institutionale, un popor ajunge să se laude în schimb, cu identitatea sa etnică, rasială, lingvistică sau culturală mostenită. Reflexiile acestea ne îndeamnă să ne îndreptăm atentia spre rolul diferit pe care nationalismul îl joacă atât în democratiile consacrate cât si în cele mai noi. Constructia democratică în democratiile occidentale a avut nevoie, asa cum am văzut, de un principiu după care să fie modelat si format corpul politic, nationalismul fiind cel care a favorizat acest principiu. În democratiile consolidate, institutiile specifice unei guvernări libere si legitime au luat nastere treptat, de-a lungul unor secole întregi de evolutie culturală, socială, spirituală si economică. Ideile liberale si complementele lor sociale, economice si culturale au premers democratia politică, considerată mai degrabă ca o modalitate de a limita puterea, decât ca un scop în sine. Marginalizat în timpul relativ îndelungatei “păci” postbelice, nationalismul a recidivat ca o ideologie a regimurilor comuniste intrate în criza finală, deschizând în mare parte (mai ales în fostele republici sovietice) demersul spre constructia democratică. Pe fondul noilor liberalizări, care pentru cea mai mare parte a populatiei au coincis cu o inerentă scădere a nivelului de trai, nationalismul poate răbufni în forma sa cea mai agresivă – nationalismul etnic (din păcate, am văzut ce s-a întâmplat în Kosovo) - ca miscare politică ce reclamă puterea si stoparea democratizărilor.
  • 5. BIBLIGRAFIE: • Codreanu, Corneliu Zelea, “Doctrina miscarii legionare”, Ed. Lucman, Bucuresti, 2003 • Codreanu, Corneliu Zelea, „Pentru Legionari”, ed. Scara, Bucuresti, 1999 • Lepadatu, Adrian Gabriel, „Miscarea legionara:intre mit si realitate”, ed. Cartier, Bucuresti, 2005 • Hagen Schulze, „Stat si natiune in istoria europeana”, Polirom, Iasi, 2003 • Ghia Nodia, “Nationalism si democratie”, în Polis nr.4, 1994, p.88 • O descriere cuprinzătoare a dezmembrării Imperiului Sovietic o găsim în Françoise Thom, Sfârsiturile comunismului, Iasi, Ed. Polirom, 1997 • Definitia clasică a democratiei îi apartine lui Joseph Schumpeter: “Democratia este acel aranjament institutional pentru a ajunge la deciziile politice, prin care indivizii dobândesc puterea de a decide prin mijloacele luptei competitive în scopul de a câstiga votul populatiei”, Joseph Schumpeter, Capitalism, Socialism and Democracy, New York Harper&Row, 1943, p.263.
  • 6. BIBLIGRAFIE: • Codreanu, Corneliu Zelea, “Doctrina miscarii legionare”, Ed. Lucman, Bucuresti, 2003 • Codreanu, Corneliu Zelea, „Pentru Legionari”, ed. Scara, Bucuresti, 1999 • Lepadatu, Adrian Gabriel, „Miscarea legionara:intre mit si realitate”, ed. Cartier, Bucuresti, 2005 • Hagen Schulze, „Stat si natiune in istoria europeana”, Polirom, Iasi, 2003 • Ghia Nodia, “Nationalism si democratie”, în Polis nr.4, 1994, p.88 • O descriere cuprinzătoare a dezmembrării Imperiului Sovietic o găsim în Françoise Thom, Sfârsiturile comunismului, Iasi, Ed. Polirom, 1997 • Definitia clasică a democratiei îi apartine lui Joseph Schumpeter: “Democratia este acel aranjament institutional pentru a ajunge la deciziile politice, prin care indivizii dobândesc puterea de a decide prin mijloacele luptei competitive în scopul de a câstiga votul populatiei”, Joseph Schumpeter, Capitalism, Socialism and Democracy, New York Harper&Row, 1943, p.263.

Related Documents