Capitolul 1
- Să ştii că nu e deloc amuzant! ţipă tatăl ei.
Chiar nu era amuzant, îşi spuse Kylie Galen, aplecându-
se să ...
Kylie se uită rapid pe fereastra bucătăriei, care dădea spre
curtea interioară, unde o văzuse pe mama ei mai devreme.
Zări...
o zi ca oricare alta.
Fotografiile înrămate cu Kylie şi tatăl ei care atârnau pe
peretele de deasupra canapelei îi atraser...
— Are nevoie de mine? Faci mişto de mine? Nici măcar
nu mă vrea.
Ca şi tine.
Faptul că-şi dăduse seama de acest lucru îi t...
Însă, când fata se uită din nou, el dispăruse. Nu Nea
Soldatul, ci tatăl ei. Se întoarse spre alee şi îl văzu
îndesându-şi...
ei se făcea din ce în ce mai mică, pe măsură ce se îndepărta
în huruitul motorului. Voia să fie singură în camera ei, aşa
...
mi l-ai şters? Kylie aproape că o auzea pe bunica ei
întrebând-o.
Afectată de imagine, Kylie o privi din nou pe mama ei.
A...
grăbite. Chiar şi când murise bunica, mama mamei sale,
Kylie nu fusese îmbrăţişată de mama ei şi atunci ea chiar
avusese n...
Şi, potrivit tuturor puştilor de la liceul ei, chiar aşa era.
Jameson, un tip din clasa a douăsprezecea ai cărui părinţi
n...
Printr-o fereastră care dădea în spatele casei, Kylie o
observă pe Sara în curtea interioară şi o zbughi imediat spre
ea.
...
doar firea petrecăreaţă a Sarei sau faptul că îşi pierduse
virginitatea. OK, poate că erau şi lucrurile astea, dar părea
s...
bere.
— Visul oricărui tip, rosti vocea masculină răguşită. Îmi
cer scuze.
Recunoscu vocea lui Trey înainte să-i vadă umer...
în braţe. Nicio senzaţie nu era mai plăcută ca braţele lui
Trey cuprinzând-o. Dar atunci o văzu pe tipă, jucăria
sexuală a...
intră în secţia de poliţie. Eu pe el l-am sunat.
Când ai nevoie de mine, nu trebuie decât să pui mâna pe
telefon, scumpo! ...
Doamne sfinte! Mamă, dacă îndrăzneşti să o aduci aici, de
faţă cu toţi prietenii mei...
— Nu, nu e aici. Dar nu e vorba do...
Capitolul 3
Trei zile mai târziu, Kylie, cu valiza în mână, stătea în
parcarea de la YMCA1
, unde tinerii delincvenţi erau...
moment.
Se abţinu cu greu să nu o ia la fugă, apoi întâlni privirile
unor... O, Doamne,poţi să le spui ciudaţi?
O fată ave...
părul blond şi creţ, chiar mai blond decât al lui Kylie, dar
ochii care o priveau pe furiş erau atât de închişi la culoare...
Kylie se aşeză şi îi mai aruncă o privire blondului. Dar el
nu se uita la ea, aşa că nu văzu dacă ochii lui aveau din nou
...
spate şi rămase aşa câteva secunde.
Atunci Kylie observă că fata îşi pierduse broscoiul. Şi nu
se vedea nicio cuşcă sau ce...
— Scârbos! Tipa emo se trânti din nou pe scaunul ei. Apoi
se uită spre blond şi îndreptă un deget spre el. Era dată cu
ojă...
ochii lui era acum iar negri.
Te ia cu fiori, nu alta! Oare nimic din ce se întâmpla aici
nu i se mai părea total ieşit di...
Asta chiar că-ţi tăia tot cheful. Se întorsese acasă după
una dintre cele mai fierbinţi întâlniri cu Trey şi îşi dorea să
...
Conştientă că blondul încă se holba la ea şi temându-se că
era posibil să considere scaunul liber de lângă ea drept o
invi...
— Asta dacă nu te deranjează să vezi sânge, şopti ea.
Kylie chicoti, sperând din tot sufletul că şi Miranda avea
să facă l...
gândească la prietena ei cea mai bună. E adevărat că relaţia
lor scârţâise în ultimele luni, dar erau prietene din clasa a...
să-şi imagineze prin ce trecea acum Sara.
Kylie citi din nou mesajul, adăugă o inimioară şi apăsă pe
EXPEDIERE. În timp ce...
aromă de struguri şi se aşeză la coadă. Când simţi pe cineva
în spatele ei, se întoarse să vadă dacă nu era tot fata palid...
— Mai deschisă?
Asta chiar că o enervă. Îi acordase încredere
considerându-l normal, dar nu avea s-o mai facă dacă
începea...
întoarse capul spre casieră. Lăsă câţiva dolari pe tejghea şi
plecă fără să ia restul. Trecu pe lângă Miranda şi cealaltă
...
Capitolul 5
O oră mai târziu, autobuzul opri într-o parcare. Kylie
văzuse plăcuţa pe care scria Tabăra Shadow Falls postat...
ceva la tipul ăsta care îi inspira încredere. Tipul băgă mâna
în buzunar şi scoase nişte bani pe care îi puse în mâna lui
...
auzi un răget ciudat. Ca de leu. Se opri, aşteptând să vadă
dacă se auzea din nou, şi Derek se ciocni de ea.
— Am face bin...
spre deosebire de Sara, Kylie nu-şi dorea cu atâta ardoare să
se integreze.
Două luni. Două luni. Repetă cuvintele în mint...
se lovi de privirea cuiva. Nişte ochi reci, de un albastru
intens, care ieşea cumva în evidenţă. Desprinzându-şi
privirea ...
afară, iar Holiday continuă.
— OK, spuse ea cu voce melodioasă. Prima dată, ne
împărţim în nou-veniţi şi cei care au mai f...
— Veţi face cunoştinţă la masa de prânz, rosti o voce de
femeie.
Kylie crezu că era tot Holiday, dar nu era sigură. Toţi s...
— Haideţi. Să ne punem în mişcare, spuse din nou vocea
melodioasă. Cei care au mai fost aici, afară! Nou-veniţii,
rămâneţi...
rămăseseră erau Tipa Palidă, Tipa Emo, Derek şi tipul cu
cercei în sprâncene.
— Bun, spuse Holiday. Acum vreau ca toţi cei...
Holiday nu spuse nimic, dar nici nu era nevoie. Privirea
pe care i-o aruncă lui Kylie îi aminti de cea a mamei ei, în
stil...
Kylie rămase cu gura căscată. Era în acelaşi timp şocată şi
ofensată. Cineva să mă împuşte! Fir-aş a naibii să fiu! Din
ca...
dintre voi, căci în adâncul sufletului aţi ştiut că era ceva...
diferit. Unii o ştiţi de o viaţă, alţii doar ce v-aţi desc...
fost transformat săptămâna trecută.
— Ştiam eu că nu sunt simple vise, interveni cealaltă fată.
Lupul pe care l-am visat e...
care se întâmplaseră — revenirea acceselor de teroare
nocturnă şi... Nea Soldatul, cel care o urmărea şi pe care se
părea ...
ceva! Vampirii şi vârcolacii existau doar în cărţi, nu şi în
realitate.
Femeia scoase un mobil din buzunarul blugilor şi d...
uită la ea. Kylie, el e Perry Gomez. El e unul dintre cei care
se pot transforma în animale. E foarte talentat, unul dintr...
formă de diamante se roteau în jurul lui. Încet-încet,
scânteile căzură pe podea şi în locul unde fusese Perry
stătea acum...
ăstora era să arate vreun semn de slăbiciune. La naiba,
probabil că ciudaţii ăştia se hrăneau cu oameni slabi de
înger.
— ...
a putut Trey să-i mai acorde puţin timp? De ce se purtau toţi
ciudaţii ăştia de parcă ea ar fi fost ciudată?
Clipi de câte...
Să suport adevărul? Doar ce-am văzut un băiat care s-a
transformat într-un unicorn. Poate să fie şi mai rău de atât?
La câ...
— Crezi că aş face faţă? întrebă Kylie, temându-se de
răspuns.
— Sincer, nu te cunosc destul de bine încă, dar am
încreder...
vină de la diverse creaturi supranaturale şi aproape
întotdeauna sunt ereditare.
— Ereditare? Dar niciunul dintre părinţii...
cum a fost când am experimentat şi eu lucrul ăsta pentru
prima dată.
Kylie îşi trase mâinile de sub ale lui Holiday.
— Şi ...
Holiday spuse în timp ce mergea:
— În primul rând, e faptul că nu putem să te citim.
— Cum adică? întrebă Kylie când intra...
ăsta?
Holiday îşi trecu degetul peste toate dosarele.
— Toţi cei de aici s-au născut la miezul nopţii. Inima lui
Kylie băt...
care veniseră mai devreme.
Kylie nu putea să audă ce vorbeau, dar, oricare ar fi fost
subiectul, îşi dădu seama că nu era ...
credea una de-a lor. Poate că Nea Soldatul era doar o
fantomă
cu prea multă energie, aşa cum spusese Holiday că era
posibi...
mese, când Kylie tresărea de fiecare dată când se apropia
cineva de ea. Şi Holiday era oare sigură că în tabără nu se
afla...
Kylie începu să împartă tipurile pe care le cunoştea în
două grupuri: fiinţe supranaturale care nu considerau omul
ca făcâ...
— Îmi imaginez şi eu, răspunse el şi îl simţi puţin
dezamăgit.
Ar fi vrut ca ea să aibă încredere în el.
Succes, îşi spuse...
Dar era frică, şi Kylie nu putea să nege.
— Deci, Kylie, continuă Della şi îşi mai lăsă puţin
ochelarii în jos, spune-ne! ...
din minte de când te-am văzut la petrecere.
Kylie putea să pună pariu că nu se mai gândise la ea când
rămăsese singur cu n...
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
Nascuta la miezul noptii vol1
of 387

Nascuta la miezul noptii vol1

Nascuta la miezul noptii vol1
Published on: Mar 3, 2016
Published in: Social Media      
Source: www.slideshare.net


Transcripts - Nascuta la miezul noptii vol1

  • 1. Capitolul 1 - Să ştii că nu e deloc amuzant! ţipă tatăl ei. Chiar nu era amuzant, îşi spuse Kylie Galen, aplecându- se să caute ceva de băut în frigider. De fapt situaţia era atât de lipsită de haz, încât îi venea să se strecoare printre borcanul cu muştar şi crenvurştii mucegăiţi şi să închidă uşa în urma ei ca să nu mai audă vocile mânioase care veneau din sufragerie. Părinţii ei se certau din nou. Dar nu avea să dureze prea mult, îşi spuse ea. Aburul rece din frigider se strecură afară, pe uşa deschisă. Astăzi era ziua cea mare. Kylie simţi că i se pune un nod în gât. Înghiţi în sec, înăbuşindu-şi emoţiile brute şi încăpăţânându-se să nu plângă. Probabil că azi era cea mai proastă zi din viaţa ei. Şi în ultimul timp avusese parte din plin de zile proaste. Se alesese cu un obsedat care o urmărea, Trey hotărâse să se despartă de ea şi părinţii ei o anunţaseră că divorţează — mda, chiar că fuseseră nişte zile de rahat. Nici nu era de mirare că accesele de teroare nocturnă reveniseră în forţă. — Ce-ai făcut cu chiloţii mei? Vocea guturală a tatălui ei pătrunse în bucătărie, se strecură pe sub uşa frigiderului şi răsună pe lângă crenvurştii mucegăiţi. Chiloţii? Kylie îşi lipi de frunte o doză rece de suc dietetic. — Ce treabă am eu cu chiloţii tăi? întrebă mama ei pe tonul său atât de nonşalant. Aşa era mama ei, nepăsătoare. Rece ca gheaţa.
  • 2. Kylie se uită rapid pe fereastra bucătăriei, care dădea spre curtea interioară, unde o văzuse pe mama ei mai devreme. Zări o pereche de chiloţi albi de-ai tatălui ei atârnând pe jumătate afară din grătarul care încă fumega. Minunat, n-am ce zice! Mama ei îi prăjise chiloţii pe grătar. Până aici! Kylie nu avea să mai mănânce niciodată ceva prăjit pe grătarul ăla! Înghiţindu-şi lacrimile, Kylie îndesă doza de suc la loc pe raftul frigiderului, închise uşa şi se afişă în pragul sufrageriei. Poate dacă o vedeau, nu s-ar mai fi purtat ca nişte puşti imaturi şi ar fi lăsat-o pe ea să fie copilul. Tatăl ei stătea în mijlocul camerei. Strângea în mână o pereche de chiloţi. Mama ei era tolănită pe canapea şi sorbea calmă din ceaiul fierbinte. — Tu trebuie să te cauţi la cap! ţipă el la mama ei. Doi- zero pentru tata, îşi spuse Kylie în sinea ei. Mama ei chiar avea nevoie de ajutor. Aşa că de ce era Kylie cea care trebuia să stea pe canapeaua unui psihiatru de două ori pe săptămână? Şi de ce tatăl ei — despre care toată lumea zicea că-l avea la degetul mic — trebuia să se mute azi şi să o abandoneze? Nu-l învinovă ea că voia să o părăsească pe mama ei,ț alias Regina Gheţurilor. Dar de ce nu o lua şi pe ea cu el? I se puse iar un nod în gât. Tatăl ei se întoarse şi o văzu, apoi se duse glonţ înapoi în dormitor, evident, ca să împacheteze şi restul lucrurilor — mai puţin chiloţii, care în momentul acela fumegau pe grătarul aflat în curtea din spatele casei. Kylie rămăsese locului, holbându-se la mama ei, care studia nestingherită dosarele de serviciu, de parcă ar fi fost
  • 3. o zi ca oricare alta. Fotografiile înrămate cu Kylie şi tatăl ei care atârnau pe peretele de deasupra canapelei îi atraseră atenţia şi simţi cum o podidesc lacrimile. Pozele fuseseră făcute în excursiile anuale în care plecau amândoi, tată şi fiică. — Trebuie să faci ceva, o imploră Kylie. — Cum ar fi ce? întrebă mama ei. — Să-l faci să se răzgândească. Să-i spui că-ţi pare rău că i-ai pus chiloţii pe grătar. Că-ţi pare rău că prin vene îţi curge apă rece ca gheaţa în loc de sânge. Orice, nu-mi pasă ce, dar nu-l lăsa să plece! — Tu nu înţelegi. Şi, uite-aşa, mama ei, lipsită de orice sentiment, îşi îndreptă din nou atenţia spre dosare. Chiar atunci, tatăl ei, cu valiza în mână, traversă în grabă sufrageria. Kylie se duse după el şi îl urmă afară, în căldura înăbuşitoare a după-amiezii din Houston. — Ia-mă cu tine, imploră ea, fără să-i pese că o vedea că plânge. Poate că lacrimile aveau să o ajute. Odinioară, obţinea orice voia de la el dacă plângea. Nu mănânc mult, se smiorcăi ea, încercând să facă o glumă. El clătină din cap, dar, spre deosebire de mama ei, cel puţin în ochi i se citeau emoţiile. — Tu nu înţelegi. Tu nu înţelegi. — De ce spuneţi mereu asta? Am şaisprezece ani. Dacă nu înţeleg, atunci explicaţi-mi! Spuneţi-mi marele secret şi să terminăm odată! Tatăl ei lăsase privirea în pământ de parcă dădea un test la şcoală şi-şi scrisese răspunsurile pe bombeul pantofilor. Oftă şi ridică ochii. — Mama ta... are nevoie de tine.
  • 4. — Are nevoie de mine? Faci mişto de mine? Nici măcar nu mă vrea. Ca şi tine. Faptul că-şi dăduse seama de acest lucru îi tăie respiraţia. El chiar nu o voia. Îşi şterse o lacrimă de pe obraz şi atunci îl văzu din nou. Nu pe tatăl ei, ci pe Nea Soldatul, alias tipul care o urmărea. Stătea pe trotuarul de vizavi şi era îmbrăcat cu aceleaşi ţoale de armată ca şi până atunci. Părea că doar ce ieşise dintr-unul din filmele despre Războiul din Golf care îi plăceau atât de mult mamei sale. Doar că nu trăgea cu arma şi nici nu sărea în aer, ci încremenise pe loc şi se holba la Kylie cu nişte ochi trişti, dar foarte înfricoşători. Kylie observase că o urmărea de câteva săptămâni. Nu-i adresase niciun cuvânt şi nici ea lui. Dar în ziua în care i-l arătase mamei ei, şi ea nu-l văzuse... ei bine, atunci lumea lui Kylie se răsturnase cu susul în jos. Mama ei credea că era o invenţie a ei ca să atragă atenţia sau, şi mai rău, că ea, Kylie, pierdea legătura cu realitatea. Era adevărat, accesele de teroare nocturnă care o chinuiseră când era mică reveniseră mai crunte ca niciodată. Mama ii spusese că psihiatrul putea să o ajute să le vină de hac, dar cum putea să facă asta dacă nici măcar nu şi le mai ? Ştia doar că fuseseră urâte. Suficient de urâte încât să o facă să se trezească din somn ţipând. Lui Kylie venea să ţipe şi acum. Îi venea să strige după tatăl ei să se întoarcă şi să se uite şi el, drept dovadă că nu- şi pierduse minţile. Sau, cel puţin, dacă tatăl ei îl vedea pe urmăritor, nici el şi nici mama ei nu ar mai fi obligat-o să o ducă la psihiatru. Nu era drept. Dar viaţa nu era dreaptă, aşa cum îi reamintea deseori mama ei.
  • 5. Însă, când fata se uită din nou, el dispăruse. Nu Nea Soldatul, ci tatăl ei. Se întoarse spre alee şi îl văzu îndesându-şi valiza pe bancheta din spate a maşinii lui, un Mustang roşu decapotabil. Mamei ei nu-i plăcuse niciodată maşina asta dar el era înnebunit după ea. Kylie alergă la maşină. — O s-o pun pe bunica să stea de vorbă cu mama. O să rezolve ea... Nici nu apucă să termine ce voia să spună, că îşi aminti de celalalt eveniment nefericit din viaţa ei care se abătuse asupra lor din senin. Acum nu mai putea să mai alerge la bunica să-i rezolve problemele. Pentru că bunica murise. Plecase pe lumea cealaltă. Imaginea bunicii zăcând rece în coşciug îi apăru în minte şi i se puse din nou un nod în gât. Expresia de pe chipul tatălui ei se transformă în îngrijorare părintească, aceeaşi expresie care o făcuse pe Kylie să aterizeze în cabinetul psihiatrului în urmă cu trei săptămâni. — N-am nimic. Doar că am uitat. Uitase pentru că amintirea era prea dureroasă. Simţi o lacrimă singuratică rostogolindu-i-se pe obraz. Tatăl ei veni spre ea şi o îmbrăţişa. Îmbrăţişarea dură mai mult decât de obicei, dar tot se termină prea repede. Cum să-i dea drumul? Cum putea el s-o părăsească? Braţele lui se desprinseră de ea şi o dădu pe Kylie la o parte. — Când ai nevoie de mine, nu trebuie decât să pui mâna pe telefon, scumpo! Ştergându-şi lacrimile şi urând slăbiciunea care o făcea să se smiorcăie, privi cum maşina decapotabilă roşie a tatălui
  • 6. ei se făcea din ce în ce mai mică, pe măsură ce se îndepărta în huruitul motorului. Voia să fie singură în camera ei, aşa că o luă la fugă înăuntru. Apoi îşi aduse aminte şi se uită din nou vizavi, ca să vadă dacă Nea Soldatul dispăruse aşa cum făcea de obicei, ca prin magie. Nu. Era tot acolo. O urmărea şi nu-şi dezlipea ochii de la ea. Asta o enerva şi, în acelaşi timp, o băga în sperieţi. Din cauza lui trebuia să meargă la psihiatru. Atunci doamna Baker, vecina ei mai în vârstă, ieşi din casă şi se îndreptă alene spre cutia poştală. Îi zâmbi lui Kylie, dar bătrâna bibliotecară nu aruncă nici măcar o privire către Nea Soldatul, care i se instalase pe peluză, nici măcar atunci când o despărţea de el doar o jumătate de metru. Ciudat! Era atât de ciudat, încât Kylie simţi un fior straniu străbătându-i şira spinării, aidoma celui pe care-l avusese la înmormântarea bunicii. Ce naiba se întâmpla? Capitolul 2 O oră mai târziu, Kylie cobora scările cu rucsacul şi poşeta pe umăr. Se întâlni cu mama ei la intrare. — Te simţi bine? Cum aş putea să mă simt bine? — De murit n-o să mor, răspunse Kylie. Ceea ce nu putea să spună şi despre bunica ei. Chiar atunci, îi apăru în faţa ochilor imaginea bunicii ei, machiată de cei de la casa mortuară cu un fard de pleoape albastru strident. De ce nu
  • 7. mi l-ai şters? Kylie aproape că o auzea pe bunica ei întrebând-o. Afectată de imagine, Kylie o privi din nou pe mama ei. Aceasta se uita lung la rucsacul ei şi se încruntă. — Unde pleci? întrebă ea. — Ai zis că am voie să dorm peste noapte la Sara. Sau erai prea ocupată să-i arzi chiloţii tatei ca să-ţi mai aduci aminte? Mama ei ignoră comentariul referitor la chiloţii puşi pe grătar. — Ce aveţi de gând să faceţi diseară? — Mark Jameson dă o petrecere de sfârşit de an şcolar. Kylie n-avea însă chef să sărbătorească evenimentul. Din cauză că Trey o părăsise şi părinţii ei divorţau, vara lui Kylie se cam ducea pe apa sâmbetei. Şi, judecând după cum mergeau lucrurile în continuare, avea să se tot ducă. — O să fie şi părinţii lui acasă? întrebă mama şi ridică din sprânceana ei neagră. Kylie tresări în sinea ei, dar nu lăsă să se vadă nimic. Nici măcar nu clipi. — Ca întotdeauna, nu ştii? Bun, deci minţise. În mod normal, Kylie nu se ducea la petrecerile organizate de Mark Jameson chiar din această cauză, dar, la naiba, uite unde ajunsese fiindcă fusese fată cuminte. Merita şi ea să se distreze puţin, nu? În plus, şi mama ei minţise când tatăl ei o întrebase de chiloţii lui. — Şi dacă visezi din nou urât? Mama ei o atinse pe braţ. Fusese o atingere rapidă. Asta era cam tot ce primea Kylie de la ea în ultimul timp. Fără îmbrăţişările lungi ale tatălui său. Fără excursii mamă-fiică. Doar răceală şi atingeri
  • 8. grăbite. Chiar şi când murise bunica, mama mamei sale, Kylie nu fusese îmbrăţişată de mama ei şi atunci ea chiar avusese nevoie de o îmbrăţişare. Dar tatăl ei fusese cel care o strânsese în braţe şi o lăsase să îl păteze cu rimel pe sacou. Şi acum tata plecase, cu toate sacourile lui. Trăgând o gură de aer în piept, Kylie strânse mai tare poşeta. — Am avertizat-o pe Sara că s-ar putea să mă trezesc ţipând ca din gură de şarpe şi ea a zis că o să-mi înfigă în mână o cruce de lemn şi o să mă oblige să mă întorc în pat. — Poate că ar trebui să ascunzi toate obiectele ascuţite înainte să te culci. Mama ei schiţă un zâmbet. — Aşa o să fac. Preţ de o secundă, Kylie îşi făcu griji că o lăsa singură chiar în ziua în care plecase tatăl ei. Dar pe cine credea ea că păcăleşte? Mama ei avea să fie bine-mersi. Nimic nu o mişca pe Regina Gheţurilor. Înainte să iasă pe uşă, Kylie aruncă o privire pe fereastră să se asigure că nu avea să fie atacată de un tip îmbrăcat în ţoale de militar. Văzând că în curte nu era nimeni care să o urmărească, Kylie ieşi in fugă pe uşă, sperând că petrecerea din noaptea aceea avea să o ajute să uite de problemele ei. — Poftim. Nu trebuie să şi bei, ţine-o doar în mână. — Sara Jetton îi îndesă în mână o bere şi o luă din loc. Kylie strânse sticla rece ca gheaţa. Stătea înghesuită la un loc cu cel puţin treizeci de puşti, toţi îngrămădiţi în sufragerie şi vorbind în acelaşi timp. Aruncând o privire în jur şi îşi dădu seama că pe majoritatea îi cunoştea de la şcoală. Soneria de la uşă se auzi din nou. În mod evident, aici trebuia să te afli în seara asta.
  • 9. Şi, potrivit tuturor puştilor de la liceul ei, chiar aşa era. Jameson, un tip din clasa a douăsprezecea ai cărui părinţi nu păreau să dea doi bani pe ce făcea el, organiza unele dintre cele mai nebuneşti petreceri din oraş. Zece minute mai târziu, când Sara tot nu se vedea nicăieri, petrecerea era deja în toi. Păcat că ea nu avea chef să danseze. Se încruntă la sticla de bere pe care o ţinea în mână. Cineva dădu peste ea şi berea i se vărsă pe piept şi se scurse în decolteul bluzei albe. — La naiba! — Oh, îmi cer scuze, spuse persoana în cauză. Kylie ridică privirea şi se uită în ochii căprui şi blânzi ai lui John şi încercă să zâmbească. Fireşte că nu-i venea prea greu să-i zâmbească şi să se poarte frumos cu un tip drăguţ, care întrebase de ea la şcoală. Dar nici nu putea să fie prea încântată, fiindcă John era prieten cu Trey. — Nu face nimic, spuse ea. — Îţi aduc altă bere, se oferi el şi o luă din loc, părând emoţionat. — Chiar nu e nicio problemă, strigă Kylie după el, dar băiatul nu o auzi din cauza muzicii şi a murmurului de voci din încăpere. Soneria se auzi din nou. Nişte puşti îşi schimbară poziţia şi Kylie reuşi să vadă uşa. Mai exact, îl văzu pe Trey intrând. Lângă el — sau, mai degrabă, lipită de el — păşea ţanţoş noua lui paţachină. — Minunat! Kylie se roti pe călcâie, dorindu-şi să se poată teleporta în Tahiti sau, şi mai bine, acasă — mai ales dacă ar fi fost şi tatăl ei acolo.
  • 10. Printr-o fereastră care dădea în spatele casei, Kylie o observă pe Sara în curtea interioară şi o zbughi imediat spre ea. Sara o văzu. Probabil că văzuse panica pe faţa lui Kylie, căci veni alergând în întâmpinarea ei. — Ce s-a întâmplat: — Trey şi paţachina lui sunt aici. — Şi care-i problema? Arăţi trăsnet. Du-te şi flirtează cu unul şi cu altul şi fă-l să-i pară rău. Kylie îşi dădu ochii peste cap. — Nu vreau să stau aici şi să-i văd pe Trey şi pe tipa aia cum o chema-o, giugiulindu-se. — Deja au început? întrebă Sara. — Nu încă, dar dacă-i dai o bere lui Trey, nu se gândeşte decât la cum să-i dea mai repede chiloţii jos unei fete. Am fost şi eu în situaţia asta. — Relaxează-te! Sara arătă spre masă. Gary a adus nişte cocktailuri Margarita. Bea şi tu unul şi o să te simţi mai bine. Kylie îşi muşcă buza ca să nu ţipe că nu avea cum să se simtă bine. Viaţa ei era de tot rahatul. — Hei, o înghionti Sara. Ştim amândouă că tot ce trebuie să faci ca să-l determini pe Trey să se întoarcă la tine e să-l înşfaci şi să-l duci sus, la etaj. Încă e nebun după tine. M-a căutat azi înainte să plec de la şcoală şi m-a întrebat de tine. — Ştiai că o să vină? Senzaţia că fusese trădată o făcea să-şi piardă şi fărâma de echilibru mintal care îi mai rămăsese. — Nu eram sigură. Dar calmează-te! Să se calmeze? Kylie se uită la prietena ei cea mai bună şi-şi dădu seama cât se schimbaseră în ultimele luni. Nu era
  • 11. doar firea petrecăreaţă a Sarei sau faptul că îşi pierduse virginitatea. OK, poate că erau şi lucrurile astea, dar părea să fie mai mult de atât. Cum ar fi bănuiala că Sara ardea de nerăbdare să o zorească să intre şi ea în rândul tipelor petrecăreţe care şi- au pierdut virginitatea. Dar ce putea să facă ea dacă berea i se părea că are gust de pipi de câine? Sau dacă ideea de a face sex nu o atrăgea deloc? OK, asta era o minciună, de fapt sexul o atrăgea. Când se giugiulise cu Trey, Kylie fusese tentată, cu adevărat tentată să-i cedeze, dar îşi adusese aminte de ce vorbise cu Sara, cum că prima dată trebuie să fie ceva special. Apoi îşi aminti cum Sara cedase "nevoilor" lui Brad — care era dragostea vieţii ei — şi totuşi, la două săptămâni după ce-i cedase, iubirea vieţii ei o părăsise. Deci ce era aşa de special? De atunci, Sara se întâlnise cu alţi patru tipi şi se culcase cu doi dintre ei. Acum, Sara nu mai spunea că sexul e ceva special. — Uite, ştiu că-ţi faci griji pentru părinţii tăi, spuse Sara. Şi tocmai de-asta trebuie să te relaxezi şi să te distrezi. Sara îşi dădu părul lung şi şaten după ureche. O să-ţi aduc o Margarita şi-ţi garantez că o să-ţi placă la nebunie. Sara o zbughi spre masă, trecând prin mulţime. Kylie se luă şi ea după Sara, dar dădu cu ochii de Nea Soldatul, care arăta la fel de înfricoşător şi straniu ca întotdeauna, stând lângă grupul băutorilor de Margarita. Kylie se întoarse brusc, pregătită să o ia la fugă, dar se lovi de pieptul unui tip şi, fir-ar să fie, de data asta sări şi mai multă bere din sticlă şi i se vărsă exact între sâni — Mişto de tot! Ţâţele o să-mi miroasă acum a fabrică de
  • 12. bere. — Visul oricărui tip, rosti vocea masculină răguşită. Îmi cer scuze. Recunoscu vocea lui Trey înainte să-i vadă umerii laţi sau să-i simtă mirosul masculin, unic. Pregătindu-se pentru durerea pe care avea să o simtă când îl vedea, Kylie ridică privirea. — Nu-i nimic. A făcut-o şi John înaintea ta. Încerca să nu se holbeze la părul lui de un blond nisipiu, care îi cădea pe frunte, sau la ochii verzi, care păreau să o ademenească să se apropie şi mai mult de el, sau la gura care o ispitea să se aplece şi să-şi lipească buzele de ale lui. — Deci e adevărat. Trey se încruntă. — Ce să fie? întrebă ea. — Că te-ai pus pe felie cu John. Kylie cântări dacă să-l mintă. Gândul că asta avea să-l doară o atrăgea. O atrăgea atât de mult, încât îi amintea de jocurile prosteşti pe care le jucaseră părinţii ei în ultima vreme. Nu, n-avea să se coboare la nivelul lor de "adulţi". — Nu m-am pus pe felie cu nimeni, răspunse ea şi se întoarse să plece. Trey o apucă de braţ. Atingerea lui, senzaţia pe care i-o dădea mâna lui caldă pe cotul ei, îi trimise săgeţi direct în inimă. Şi stând atât de aproape de el, mirosul lui curat, de bărbat, îi umplea nările. O, Doamne, era înnebunită după mirosul lui! — Am auzit de bunica ta, spuse el. Şi Sara mi-a povestit că părinţii tăi divorţează. Nici nu ştii ce rău îmi pare, Kylie. Plânsul îi stătea în gât. Kylie nu mai avea prea mult până să se lipească de pieptul lui cald şi să-l implore să o strângă
  • 13. în braţe. Nicio senzaţie nu era mai plăcută ca braţele lui Trey cuprinzând-o. Dar atunci o văzu pe tipă, jucăria sexuală a lui Trey, care ieşea cu două beri în mână. În mai puţin de cinci minute, Trey urma să încerce să-i dea chiloţii jos. Şi, judecând după bluza mult prea decoltată şi fusta mult prea scurtă pe care le purta fata, se părea că nu va fi nevoit să depună prea mult efort. — Mersi, mormăi Kylie şi se îndreptă spre Sara. Din fericire, Nea Soldatul pesemne nu agrea cocktailurile Margarita şi plecase. — Poftim. Sara îi luă berea din mână şi o înlocui cu o Margarita. Băutura cu gheaţă părea nefiresc de rece. Kylie se aplecă spre Sara şi îi şopti: — N-ai văzut un tip ciudat care stătea aici acum un minut? Unul care era îmbrăcat în nişte haine stranii de militar? Sara ridică mirată din sprâncene. — Câtă bere ai băut? Râsul ei umplu aerul nopţii. Kylie strânse mai tare paharul rece, îngrijorată că îşi pierdea minţile. Să mai bage şi nişte alcool în ea nu părea o idee prea bună. O oră mai târziu, când trei poliţişti intrară în curtea din spate şi îi aliniară pe toţi la poartă, Kylie încă mai ţinea în mână paharul cu Margarita, din care nici nu gustase. — Haideţi, copii! îi îndemnă unul dintre poliţişti. Cu cât vă ducem mai repede la secţie, cu atât mai repede putem să vă chemăm părinţii să vă ia. În acel moment, Kylie avu certitudinea că viaţa ei se ducea tot mai repede pe apa sâmbetei. — Unde e tata? o întrebă Kylie pe mama ei când aceasta
  • 14. intră în secţia de poliţie. Eu pe el l-am sunat. Când ai nevoie de mine, nu trebuie decât să pui mâna pe telefon, scumpo! Nu-i spusese el aşa? Aşa că de ce nu era aici ca să-şi ia scumpetea? Mama ei îşi miji ochii verzi. — Şi el m-a sunat pe mine. — Eu voiam să vină tata, insistă Kylie. Nu, de fapt, avea nevoie de tatăl ei, îşi spuse, şi ochii i se împăienjeniră din cauza lacrimilor. Avea nevoie de o îmbrăţişare, de cineva care să o înţeleagă. — Nu obţii mereu ce vrei, mai ales când... Dumnezeule, Kylie, cum ai putut să faci asta? Kylie îşi şterse lacrimile de pe obraji. — N-am făcut nimic. Nu ţi-au spus poliţiştii? Am mers în linie dreaptă, mi-am dus arătătorul la nas şi am zis chiar şi alfabetul invers. N-am făcut nimic. — Au găsit droguri acolo, rosti scurt mama ei. — Dar nu mă drogam. — Şi ştii ce nu au găsit în schimb, domnişorico? Mama ei îndreptă un deget spre ea. Nici urmă de părinţi. M-ai minţit. — Poate că semăn prea mult cu tine, izbucni Kylie. Încă nu se dezmeticise după şocul provocat de absenţa tatălui ei. Ştia doar cât de supărată fusese. De ce nu venise? — Ce vrei să spui, Kylie? — I-ai zis tatei că nu ştii ce s-a întâmplat cu chiloţii lui. Dar doar ce-i flambasei pe grătar. În ochii mamei se citi vina. Clătină din cap. — Doamna dr. Day are dreptate. — Ce legătură are psihiatra mea cu ce s-a întâmplat în seara asta? întrebă Kylie. Nu-mi spune că ai sunat-o!
  • 15. Doamne sfinte! Mamă, dacă îndrăzneşti să o aduci aici, de faţă cu toţi prietenii mei... — Nu, nu e aici. Dar nu e vorba doar despre ce s-a întâmplat în seara asta. Trase aer în piept. Nu pot s-o fac singură. — Ce să faci? întrebă Kylie şi simţi ceva ciudat în stomac. — Te înscriu la o tabără de vară. — Ce tabără? Kylie îşi strânse poşeta la piept. Nu, nu vreau să merg în nicio tabără! — Aici nu e vorba de ce vrei tu. Mama ei îi făcu semn să iasă pe uşă. E vorba de ce ai nevoie. E o tabără pentru copiii cu probleme. — Pentru copiii cu probleme? Ai luat-o razna? Eu nu am nicio problemă! insistă Kylie. Cel puţin nu genul de probleme care s-ar rezolva cu mersul într-o tabără. Cumva, Kylie bănuia că mersul în tabără nu avea să-l aducă pe tatăl ei acasă, nici să-l facă să dispară pe Nea Soldatul şi nici să i-l înapoieze pe Trey. — Zici că n-ai nicio problemă? Serios? Atunci ce caut eu la secţia de poliţie în miez de noapte, să îmi iau acasă fiica de şaisprezece ani? O să te duci în tabără. O să te înscriu mâine. Nu mai încape loc de discuţii. Eu nu mă duc nicăieri, îşi repeta Kylie încontinuu în timp ce ieşeau din secţia de poliţie. Poate că mama ei era nebună de legat, dar nu şi tatăl ei. El n-ar lăsa-o pur şi simplu pe femeia asta să o trimită într-o tabără cu o şleahtă de tineri delincvenţi. N-ar lăsa-o. Nu-i aşa?
  • 16. Capitolul 3 Trei zile mai târziu, Kylie, cu valiza în mână, stătea în parcarea de la YMCA1 , unde tinerii delincvenţi erau îmbarcaţi în câteva autobuze care urmau să-i ducă în tabără. Nu-i venea să creadă nici de-a naibii că era acolo. Mama ei chiar făcea ce-şi propusese. Şi tatăl ei o lăsa. Kylie, care nu luase niciodată mai mult de două înghiţituri de bere, care nu pusese nici măcar o ţigară în gură, ca să nu mai zică de iarbă, urma să fie trimisă într-o tabără pentru copiii-problemă. Mama ei întinse mâna şi o atinse pe braţ. — Cred că te strigă. Oare mama ei ar fi putut să se descotorosească de ea mai repede de-atât? Kylie se feri de atingerea ei. Era atât de furioasă şi rănită, încât nu mai ştia cum să reacţioneze. Implorase, venise cu argumente, plânsese, dar nimic nu funcţionase. Acum urma să plece în tabără. Nu-i convenea deloc, dar nu avea ce să facă. Fără să-i adreseze mamei niciun cuvânt şi jurându-şi că nu avea să plângă în faţa zecilor de puşti, Kylie îşi scoase pieptul în faţă şi o porni spre autobuz, luându-se după femeia care avea o pancartă pe care scria: Tabăra Shadow Falls. Iisuse! Oare în ce gaură de iad era trimisă? Când urcă în autobuz, cei opt sau nouă puşti care erau deja înăuntru ridicară capul şi se uitară lung la ea. Kylie simţi o senzaţie ciudată în piept şi o străbătură fiori stranii, în toată viaţa ei de şaisprezece ani nu simţise mai mult nevoia să se întoarcă şi să o ia la sănătoasa ca în acel 1 Asociaţia Tinerilor Creştini
  • 17. moment. Se abţinu cu greu să nu o ia la fugă, apoi întâlni privirile unor... O, Doamne,poţi să le spui ciudaţi? O fată avea părul vopsit în trei culori — roz, verde-lămâie şi negru tăciune. Alta era toată în negru — ruj negru, fard de pleoape negru, pantaloni negri şi un bluzon negru. Oare stilul emo nu se demodase? Ce sfaturi vestimentare urna fata asta? Nu citise şi ea că era din nou la modă să te îmbraci colorat? Că albastrul îi luase locul negrului? Şi mai era şi băiatul care stătea în faţă. Avea cercei în ambele sprâncene. Kylie se aplecă să se uite pe fereastră, să vadă dacă o mai putea zări pe mama ei. În mod sigur, dacă mama ei i-ar vedea pe tipii ăştia, şi-ar da seama că locul ei nu era aici. — Stai jos, spuse cineva şi păşi în spatele ei. Kylie se întoarse şi o văzu pe şoferiţă. Deşi nu observase mai devreme, acum îşi dădu seama că până şi aceasta arăta puţin ciudat. Părul ei gri cu reflexe movulii îi stătea zbârlit, ca o cască de fotbal. Kylie nu o învinovăţea că-şi mai tapase puţin părul. Femeia era scundă de înălţime. Semăna cu un spiriduş. Kylie se uită în jos, la picioarele ei, aproape aşteptându-se să o vadă încălţată cu nişte ghete verzi. Dar nu era aşa. Apoi aruncă o privire rapidă spre bord. Cum avea femeia să conducă autobuzul? — Hai, spuse femeia. Trebuie să vă duc acolo până la prânz, aşa că mişcaţi-vă. Cum toţi ceilalţi în afară de Kylie îşi ocupaseră locurile, presupuse că femeia i se adresa ei. Mai făcu un pas. Avea senzaţia că viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel. — Poţi să stai lângă mine, spuse cineva. Băiatul avea
  • 18. părul blond şi creţ, chiar mai blond decât al lui Kylie, dar ochii care o priveau pe furiş erau atât de închişi la culoare, încât păreau negri. Băiatul bătu cu palma în scaunul de lângă el. Kylie se strădui să nu se holbeze la el, dar combinaţia blond-negru i se părea stranie. Apoi tipul ridică din sprâncene, de parcă... de parcă dacă se aşeza lângă el însemna că erau şanse să se giugiulească sau ceva de genul. — Mă descurc, mersi. Kylie făcu câţiva paşi, trăgând valiza după ea. Bagajul i se înţepeni între rândurile de scaune, în dreptul blondului, şi Kylie întoarse capul să vadă unde se prinsese şi să-l deblocheze. Privirea ei o întâlni pe a lui şi i se tăie respiraţia. Băiatul blond avea acum... ochi verzi. Nişte ochi de un verde foarte intens. Cum era posibil aşa ceva? Kylie înghiţi în sec şi se uită la mâinile lui. Se gândea că poate ţinea o cutie pentru lentile de contact şi şi le schimbase. Dar nu avea nimic în mână. Băiatul ridică din nou din sprâncene şi, când Kylie realiză că rămăsese cu ochii la el, trase cu putere de valiză şi o deblocă. Cutremurându-se, înainta spre scaunul pe care şi-l alesese. Înainte să se întoarcă şi să se aşeze, mai observă un băiat în spate. Nu era nimeni lângă el. Avea părul şaten-deschis, cu cărare într-o parte, şi bretonul îi venea chiar deasupra sprâncenelor negre şi ochilor verzi. Un verde normal, doar că tricoul albastru decolorat pe care-l purta îi scotea ochii în evidenţă. O salută dând din cap. De data asta, nu era nimic ciudat, slavă Domnului! Cel puţin exista o persoană normală în tot autobuzul în afară de ea.
  • 19. Kylie se aşeză şi îi mai aruncă o privire blondului. Dar el nu se uita la ea, aşa că nu văzu dacă ochii lui aveau din nou culoarea aceea ciudată. Atunci observă şi că tipa vopsită în trei culori ţinea ceva în mână. Respiraţia i se tăie din nou. Fata avea în mână o broască râioasă. Nu o broscuţă — cu care n-ar fi avut o problemă —, ci un broscoi în toată regula. Un broscoi imens care orăcăia. Ce fel de fată îşi vopsea părul în trei culori şi căra cu ea în tabără un broscoi? Doamne sfinte, poate că era o broască-drog, una dintre cele pe care le ling unii ca să se drogheze. Aflase despre ele dintr-o porcărie de emisiune de la televizor despre infractori, dar avusese mereu impresia că inventaseră chestia asta. Nu ştia ce era mai rău: să ungi un broscoi ca să te droghezi sau să-l cari cu tine peste tot doar ca să pari un ciudat. Îşi puse valiza pe scaunul de alături, ca nimeni nu simtă nevoia să se aşeze lângă ea. Kylie oftă adânc şi se uită pe fereastră. Autobuzul se pusese în mişcare, deşi Kylie încă nu înţelegea cum ajungea şoferiţa la pedale. — Ştii cum ne spun ei? Vocea veni dinspre bancheta unde stătea fata cu broscoiul. Kylie nu credea că vorbea cu ea, dar întoarse totuşi capul în direcţia ei. Cum fata se uita fix la ea, Kylie se gândi că era posibil să se înşele. — Cine? întrebă Kylie, încercând să nu pară nici prea prietenoasă şi nici prea nesuferită. Ultimul lucru pe care voia să-l facă era să-i scoată din sărite pe ciudaţii ăştia. — Puştii care pleacă în celelalte tabere. În Fallen sunt vreo şase tabere pe o rază de cinci kilometri. Folosindu-şi ambele mâini, îşi dădu părul multicolor pe
  • 20. spate şi rămase aşa câteva secunde. Atunci Kylie observă că fata îşi pierduse broscoiul. Şi nu se vedea nicio cuşcă sau ceva asemănător unde ar fi putut să îl bage. Super! Probabil că avea să-i sară un ditamai broscoiul de drogat în poală. Nu era vorba că broscoii o speriau sau ceva de genul. Doar că nu voia să sară pe ea. — Ne spun capete seci, răspunse fata. — De ce? Kylie îşi sui picioarele pe scaun, în caz că vreo broască ar fi ţopăit pe lângă ea. — Înainte, tabăra se numea Pârâul Oaselor, răspunse fata. Din cauza oaselor de dinozauri care au fost găsite acolo. — Ha! exclamă blondul. Ne mai spun şi măciucari. Dinspre celelalte scaune răsunară hohote de râs. — De ce vi se pare amuzant? întrebă fata îmbrăcată din cap până-n picioare în negru. Avea un ton atât de sobru, încât Kylie se înfiora. — Nu ştii ce e un măciucar? întrebă Blondinul. Dacă vii lângă mine, îţi arăt eu. Când se întoarse spre ea, Kylie îi văzu din nou ochii. Măiculiţă! Acum erau aurii. Aveau lucirea aurie stridentă din ochii unei feline. Lentile de contact, îşi dădu seama Kylie. Sigur purta nişte lentile ciudate, care îi făceau ochii să se schimbe aşa. Tipa emo se ridică, de parcă ar fi avut intenţia să se ducă să se aşeze lângă blond. — Nu o face! spuse tipa cu broscoiul, care acum nu mai avea animalul în poală şi care se sculă în picioare. Ieşind pe interval, se aplecă şi îi şopti ceva la ureche tipei emo.
  • 21. — Scârbos! Tipa emo se trânti din nou pe scaunul ei. Apoi se uită spre blond şi îndreptă un deget spre el. Era dată cu ojă neagră. Nu ţi-ai dori să mă scoţi din sărite. Mănânc chestii mai mari decât tine la miezul nopţii. — A pomenit cineva ceva de miezul nopţii? se auzi o voce din spatele autobuzului. Kylie se întoarse să vadă cine vorbise. Altă fată, pe care Kylie nici nu o observase, sări de pe scaun. Avea părul negru tăciune şi purta ochelari de soare aproape la fel de întunecaţi ca părul. Însă ceea ce o făcea să arate aşa de nefiresc era tenul ei. Alb. Alb ca varul. — Ştiţi de ce-au schimbat numele taberei în Shadow Falls2 ? întrebă fata cu broscoiul. — Nu, răspunse cineva din faţa autobuzului. — Datorită legendei amerindiene care spune că, la amurg, dacă stai sub cascadă, poţi să vezi spiritele îngerilor morţii dansând. Îngerii morţii dansând? Ce au păţit tipii ăştia? Kylie se întoarse brusc. Era oare un coşmar? Poate chiar un episod dintr-un acces de teroare nocturnă care o chinuia atât de des? Se aşeză mai bine pe scaunul capitonat şi încercă să se concentreze ca să se trezească din vis, aşa cum o învăţase dr. Day. Concentrează-te! Concentrează-te! Inspiră adânc, pe nas, şi expiră pe gură — în timp ce-şi repeta cu voce monotonă: E doar un vis, nu e adevărat, nu e adevărat. Ori nu dormea, ori şi ea, şi puterea ei de concentrare o luaseră razna şi a naibii să fie dacă nu-şi dorea din tot sufletul să se fi urcat în alt autobuz. Refuzând încă să-şi creadă ochilor, se uită în jur, la ceilalţi. Blondinul o privi, şi 2 Cascada Umbrelor
  • 22. ochii lui era acum iar negri. Te ia cu fiori, nu alta! Oare nimic din ce se întâmpla aici nu i se mai părea total ieşit din comun şi altcuiva din autobuz? Se întoarse din nou şi se uită la băiatul pe care îl considera cel mai normal. Ochii lui verzi şi catifelaţi, care îi aminteau de Trey, îi întâlniră pe ai ei şi ridică din umeri. Kylie nu ştiu cum să interpreteze acest gest, dar el nu părea să fie la fel de tulburat de tot ce se întâmpla. Ceea ce, într-o mică măsură, îl făcea la fel de ciudat ca restul. Kylie se întoarse, luă telefonul mobil din geantă şi începu să-i scrie un mesaj Sarei. Ajutor! Sunt prizonieră într-un autobuz cu nişte ciudaţi! Şi când spun ciudaţi, chiar vorbesc serios!! Kylie primi răspuns aproape imediat: Ba nu, tu să mă ajuţi pe mine! Cred că sunt gravidă. Oh, la naiba! Kylie se uită din nou la mesaj, imaginându-şi că acesta avea să dispară, sau că urma să apară ca prin magie "Am glumit" la sfârşitul mesajului. Dar nici vorbă! Mesajul nici nu dispăru şi nici nu apăru nimic la sfârşitul lui. Nu era o glumă. Stai aşa! Nu era posibil ca Sara să fie gravidă. Aşa ceva nu li se întâmpla fetelor de genul lor. Fetelor deştepte... fetelor care... O, la naiba! Ce era în mintea ei ? Se întâmpla oricui şi tuturor celor care făceau sex neprotejat. Sau cu un prezervativ rupt. Cum putea să uite filmuleţul ăla de la şcoală, cel pentru care fusese nevoie de semnătura mamei? Sau broşurile pe care le adusese mama ei acasă şi i le lăsase fără niciun fel de ceremonie pe pernă, ca o gustare de dinainte de culcare.
  • 23. Asta chiar că-ţi tăia tot cheful. Se întorsese acasă după una dintre cele mai fierbinţi întâlniri cu Trey şi îşi dorea să viseze cu ochii deschişi la săruturile lui fierbinţi şi mângâierile îndrăzneţe şi, când colo, în cameră o aşteptau statisticile sarcinilor nedorite şi ale bolilor cu transmitere sexuală la fel de nedorite. Doar mama ei ştia că mereu citea câte ceva ca să adoarmă. S-a zis cu visele plăcute în noaptea aia! — Veşti proaste? întrebă cineva. Kylie ridică privirea şi o văzu pe fata cu broscoiul stând pe celalalt rând, pe locul dinspre interval. Îşi ţinea genunchii la piept şi bărbia proptită pe ei. — Aă... Da... nu. Adică... Adică voia să spună că nu era treaba ei, dar niciodată nu-i era uşor să fie aşa de directă şi nepoliticoasă. Asta dacă persoana nu forţa prea tare nota — lucru la care mama ei putea să se priceapă aşa de bine. Sara numea refuzul lui Kylie de a spune verde în faţă ce gândea "boala amabilităţii". Mama ei le-ar fi numit bune maniere, dar pentru că mama ei excela la capitolul "Să o enervăm pe Kylie", considera că fata ei avea lipsuri serioase la capitolul maniere. Kylie închise telefonul, în caz că fata cu broscoiul vedea perfect la distanţă. Presupuse apoi că persoana în privinţa căreia ar fi trebuit să-şi facă griji că ar vedea mesajul era blondul, cu ochii lui... Se uită brusc spre el şi îl văzu holbându-se la ea cu ochii lui... albaştri. Cel puţin un lucru ştia clar: situaţia nu putea să devină mai ciudată. — Nu e nimic, spuse ea, forţându-se să îşi întoarcă privirea spre fata cu broscoiul fără să se holbeze la părul ei multicolor. Autobuzul frână brusc şi valiza lui Kylie căzu pe podea.
  • 24. Conştientă că blondul încă se holba la ea şi temându-se că era posibil să considere scaunul liber de lângă ea drept o invitaţie, Kylie se mută pe el. — Numele meu e Miranda, zise fata şi zâmbi. Kylie îşi dădu seama că, exceptând părul şi broscoiul, fata arăta destul de normal. Kylie se prezentă, verificând dintr-o ocheadă podeaua, să se asigure că broscoiul nu se hotărâse să-i facă o vizită. — E prima dată când vii la Shadow Falls? întrebă Miranda. Kylie încuviinţă. — Şi la tine? întrebă ea din politeţe, apoi se uită la telefonul mobil pe care încă îl ţinea lipit de burtă. Trebuia să-i răspundă Sarei şi să-i spună... ce mama naibii avea să-i spună? Ce poţi să-i zici celei mai bune prietene, care doar ce ţi-a dezvăluit că e posibil să fie... — La mine e a doua oară. Miranda îşi ridică părul şi şi-l legă în creştetul capului. Deşi nu ştiu de ce vor să mă întorc aici, căci nu mi-a fost de niciun ajutor prima dată. Kylie renunţă să mai încerce să conceapă în minte mesajul către Sara şi se uită în ochii fetei. Avea ochii de culoarea alunei — ochi care nu-şi schimbaseră nici măcar o dată culoarea. Curiozitatea o făcu pe Kylie aproape să se bâlbâie. — Şi cum... cum e? În tabără, vreau să zic. Spune-mi că nu e foarte rău. — Nu e groaznic. Îşi desfăcu părul şi acesta căzu în valuri negre, verzi- lămâie şi roz. Apoi aruncă o privire în spatele autobuzului, unde tipa albă ca varul ţinea umerii drepţi şi se aplecase în faţă, ca şi cum asculta ce se vorbea.
  • 25. — Asta dacă nu te deranjează să vezi sânge, şopti ea. Kylie chicoti, sperând din tot sufletul că şi Miranda avea să facă la fel. Dar nici gând! Miranda nu schiţă nici măcar un zâmbet. — Glumeşti, nu? Inima lui Kylie bătea cu putere. — Nu, repetă ea foarte serioasă. Dar probabil că exagerez. Cineva îşi drese vocea şi sunetul răsună în toată maşina, Kylie se uită în faţa autobuzului, unde o văzu pe şoferiţă holbându-se în oglinda retrovizoare. Kylie avu senzaţia ciudată că aceasta le privea. — Încetează! şuieră Miranda printre dinţi şi-şi astupă urechile cu palmele. Nu te-am invitat înăuntru. — Cu ce să încetez? întrebă Kylie, dar comportamentul bizar al fetei o îndepărtă şi mai mult pe Kylie. Unde să mă inviţi? Miranda nici măcar nu răspunse; se uită încruntându-se în faţă şi se aşeză din nou pe scaun. Atunci î i dădu seama Kylie că se înşelase când crezuseș că lucrurile nu puteau să fie şi mai ciudate. Ba puteau şi uite că erau. Nu e groaznic. Asta dacă nu te deranjează să vezi sânge. Cuvintele Mirandei răsunau în capul lui Kylie ca o melodie dintr-un film de groază. Era adevărat că fata recunoscuse că era posibil să fi exagerat, dar şi să pierzi doar puţin sânge era insuportabil. Oare în ce gaură de iad o trimisese mama ei? se întrebă ea probabil pentru a suta oară de când urcase în autobuz. Chiar atunci, telefonul ei zbârnâi. Primise un mesaj. Era tot de la Sara. Te rog să nu-mi spui ...că mi-ai spus tu. Kylie îşi alungă propriile probleme din minte ca să se
  • 26. gândească la prietena ei cea mai bună. E adevărat că relaţia lor scârţâise în ultimele luni, dar erau prietene din clasa a cincea. Sara avea nevoie de ea. Kylie începu să-i scrie. OMG, n-aş spune aşa ceva. Nu ştiu c să zic. Eşti OK? Părinţii tăi ştiu? Ştii cine e tatăl? Kylie şterse ultima întrebare. Normal că Sara ştia cine era tatăl. Trebuia să fie unul dintre cei trei, nu? Doar dacă Sara nu-i spusese adevărul despre ce făcuse la întâlnirile cu ultimii doi tipi. O, Doamne! Kylie era cu inima alături de prietena ei cea mai bună. Chiar şi luând în considerare circumstanţele cumplite ale divorţului părinţilor ei, moartea bunicii ei şi faptul că fusese trimisă în "sângeroasa" tabără Shadow Falls cu nişte oameni foarte ciudaţi, tot situaţia Sarei era mai dramatică. Peste două luni, indiferent cât de rău avea să fie, Kylie urma să se întoarcă acasă. Până atunci, spera că va trece peste şocul provocat de pierderea tatălui şi a bunicii. Şi poate, peste vară, Nea Soldatul îşi va pierde interesul şi va dispărea de tot. Dar peste două luni, Sara urma să aibă o burtă cât o minge de baschet. Kylie se întrebă dacă Sara se va întoarce la şcoală. Dumnezeule, ar fi atât de jenată! Pentru Sara, să se integreze era... totul. Dacă era la modă fardul de ochi albastru, puteai să pui pariu că Sara se afişa imediat machiată cu albastru. Ce naiba, doar lipsise de la şcoală aproape o săptămână când îi ieşise un coş mare în vârful nasului. Asta nu însemna că lui Kylie îi făcea plăcere să se ducă la şcoală cu ditamai coşul, dar toată lumea mai are câte un coş din când în când. Dar nu toată lumea rămânea însărcinată. Kylie putea doar
  • 27. să-şi imagineze prin ce trecea acum Sara. Kylie citi din nou mesajul, adăugă o inimioară şi apăsă pe EXPEDIERE. În timp ce aştepta răspunsul Sarei, Kylie îşi dădu seama că nu fusese niciodată mai bucuroasă că nu-i cedase lui Trey. Zece minute pauză de mers la toaletă, anunţă şoferiţa. Kylie ridică ochii din telefon spre magazinul mic de cartier. Nu avea nevoie să meargă la baie, dar având în vedere faptul că nu ştia cât de lung avea să fie drumul, puse telefonul în geantă şi ieşi pe interval, aşezându-se în spatele celor care voiau şi ei să coboare. Făcuse doi paşi când cineva îşi trecu mâna pe după braţul ei. O mână foarte rece. Kylie tresări şi se întoarse. Fata palidă se uita fix la ea. Sau cel puţin aşa presupuse Kylie căci nu i se vedeau ochii din pricina ochelarilor cu lentile aproape negre. — Eşti caldă, spuse ea, parcă mirată. Kylie îşi trase mâna. — Şi tu eşti rece. — Nouă minute, adăugă şoferiţa pe un ton sever şi îi făcu semn lui Kylie să înainteze. Kylie se întoarse si coborî din autobuz, dar încă simţea ochii fetei palide sfredelindu-i ceafa. Nişte ciudaţi cu toţii! Urma să fie prizonieră printre ciudaţi toată vara. Nişte ciudaţi care mai erau şi reci. Îşi atinse braţul în locul în care o ţinuse fata şi ar fi putut jura că încă îi mai simţea răceala. Cinci minute mai târziu, după ce-şi golise vezica, o porni înapoi spre autobuz şi văzu câţiva puşti care cumpărau nişte sucuri. Fata emo se uită la ea din faţa cozii. Apoi băiatul cu cercei în sprâncene care stătuse pe locurile din faţă trecu pe lângă Kylie fără să scoată un cuvânt. Hotărându-se să ia nişte gumă de mestecat, Kylie găsi guma ei preferată cu
  • 28. aromă de struguri şi se aşeză la coadă. Când simţi pe cineva în spatele ei, se întoarse să vadă dacă nu era tot fata palidă. Nu era ea, ci băiatul din spatele autobuzului, cel cu ochi de un verde blând şi păr şaten. Cel care îi aducea aminte de Trey. Privirile lor se întâlniră şi se uitară lung unul la altul. Nu era sigură de ce îi amintea de Trey. Era adevărat că ochii lor semănau, dar era mai mult de atât. Poate felul cum i se aşeza cămaşa pe umeri şi un anumit aer distant. Nu-i fusese uşor să-l cunoască pe Trey. Dacă nu ar fi fost numiţi parteneri de laborator la ora de ştiinţe, Kylie nu ştia dacă ar fi ieşit vreodată împreună. Da, era ceva la tipul ăsta care nu părea prea accesibil. Mai ales că nici măcar nu vorbea. Deja Kylie voia să se întoarcă, dar el ridică din sprâncene pe post de salut anemic. Urmându-i şi ea exemplul, ridică din sprâncene şi de abia pe urmă se întoarse. Când se răsuci, le văzu pe Miranda şi pe fata palidă vorbind în uşă şi uitându-se spre ea. Acum ce făceau, se uneau împotriva ei? — Grozav! mormăi ea. — Sunt doar curioase, îi şopti o voce pătrunzătoare atât de aproape de ureche, că simţi răsuflarea caldă pe gât. Se uită la el peste umăr. Acum, că era aşa de aproape, putea să-i vadă bine ochii şi îşi dădu seama că se înşelase. Ochii lui nu semănau cu ai lui Trey. Tipul ăsta avea firişoare aurii în jurul pupilelor. — În legătură cu ce? întrebă ea, străduindu-se să nu se holbeze la el. — În legătură cu tine, sunt curioase în legătură cu tine. Poate dacă ai fi puţin mai deschisă...
  • 29. — Mai deschisă? Asta chiar că o enervă. Îi acordase încredere considerându-l normal, dar nu avea s-o mai facă dacă începea să se poarte de parcă ea era cea neprietenoasă. — Singurii care au vorbit cu mine au fost tipul blond şi Miranda şi le-am răspuns amândurora. El îşi ridică şi cealaltă sprânceană. Şi, fără să ştie nici ea de ce, asta o scoase din ţâţâni. — Suferi de vreun tic nervos sau ceva de genul? întrebă ea şi îşi muşcă limba. Poate că începea să se vindece de boala amabilităţii. Sara ar fi fost mândră de ea. Şi mama ei... ei bine, mama ei nu ar fi fost aşa de mândră. Mama ei. Dintr-o dată, îi veni în minte imaginea mamei ei în parcare când o condusese la autobuz. — Tu nu ştii... nu-i aşa? întrebă băiatul şi făcu ochii mari. Firişoarele aurii din ei păreau să scânteieze. — Ce să ştiu? întrebă ea, gândindu-se în continuare la mama ei. La faptul că nici măcar nu o îmbrăţişase când îşi luaseră la revedere. De ce-i făcuse asta? De ce se hotărâseră părinţii ei să se despartă? De ce trebuiau să se întâmple lucrurile astea? Senzaţia atât de familiară de nod în gât care o încerca atunci când îi venea să plângă se făcu din nou simţită. Tipul se uită spre uşă şi, când Kylie îi urmări privirea, observă că Miranda şi Palida erau tot acolo. Oare mai fuseseră toţi trei în tabără şi se împrieteniseră, iar ea era nouă în peisaj? Tipa nou-venită de care hotărâseră să se ia? Doamna din spatele tejghelei spuse: — Ai de gând să plăteşti guma aia de mestecat? Kylie
  • 30. întoarse capul spre casieră. Lăsă câţiva dolari pe tejghea şi plecă fără să ia restul. Trecu pe lângă Miranda şi cealaltă fată cu bărbia ridicată, fără să clipească. Nu îndrăzni să clipească de teamă că, dacă ar fi făcut-o, i-ar fi curs lacrimile. Nu-i venea să plângă din cauza atitudinii lor impertinente. De vină erau mama ei, tatăl ei, bunica, Trey, Nea Soldatul şi acum, şi grija pentru Sara. Kylie nu se sinchisea dacă ciudaţii o plăceau sau nu.
  • 31. Capitolul 5 O oră mai târziu, autobuzul opri într-o parcare. Kylie văzuse plăcuţa pe care scria Tabăra Shadow Falls postată în faţă. Un fior rece îi trecu prin stomac. Se uită în jur, aproape mirată că nu vedea niciun gard înalt sau vreo poartă încuiată. La urma urmei, ei erau consideraţi adolescenţi cu probleme de comportament. Kylie auzi cum se stinge huruitul motorului. Şoferiţa sări de pe scaun şi-şi întinse braţele mici şi dolofane deasupra capului. Kylie încă nu-şi dăduse seama cum ajungea la pedale. — Noi am sosit ultimii, puştilor, spuse ea. Toată lumea aşteaptă la popotă. Lăsaţi-vă bagajele aici. Cineva o să vi le aducă în camere mai târziu. Kylie se uită la valiza ei. Nu-i pusese nicio etichetă. De unde aveau să ştie că era a ei? Răspunsul era simplu: n-aveau de unde. Grozav! Putea să-şi ia bagajul cu ea şi să rişte să aibă probleme pentru că nu se supusese regulilor, sau să-l lase aici şi să rişte să-şi piardă toate hainele. Dar n-avea de gând să-şi piardă hainele. Întinse mâna spre valiză. — O să ţi-o aducă mai târziu, spuse Miranda. — Dar n-are niciun nume pe ea, răspunse Kylie, încercând să nu o rostească pe un ton tăios. — O să-şi dea ei seama. Îţi dau cuvântul meu, zise ea, încercând parcă să fie amabilă. Dar avea Kylie de gând să o creadă? Nu. Brusc, tipul cu ochi verzi care semăna cu Trey ieşi pe interval. — Să o crezi, o sfătui el. Kylie se uită la el. În Miranda nu avea încredere, dar era
  • 32. ceva la tipul ăsta care îi inspira încredere. Tipul băgă mâna în buzunar şi scoase nişte bani pe care îi puse în mâna lui Kylie. — Scuzaţi-mă, rosti tipa emo şi se strecură pe lângă Miranda. Kylie se uită la banii pe care îi avea în mână: un dolar şi câţiva cenţi. — E restul de la magazin. Băiatul îi făcu semn să iasă pe interval. Kylie băgă banii în geantă şi se puse în mişcare. Paşii lui îi secondau pe ai ei. Îl simţea în spatele ei. Îl simţi aplecându-se spre ea, atingându-i spatele cu umărul. — Apropo, pe mine mă cheamă Derek. Concentrată să-i asculte vocea pătrunzătoare şi să-l simtă în spatele ei, nu-l văzu pe Blondin ieşind pe interval. În plină mişcare, Kylie avea doar două opţiuni: să intre în Blondin sau să cadă peste Derek. Nu i-a fost greu să aleagă. Derek o prinse de braţe. Îi simţi degetele pe pielea goală, chiar sub mânecile tricoului. Kylie se uită peste umăr şi privirile li se întâlniră. El zâmbi. — Ai păţit ceva? Avea un zâmbet minunat. Ca al lui Trey. Inima îi sări în piept. Doamne, ce dor îi era de Trey! — Nu. Se desprinse de el, dar nu înainte de a observa ce mâini calde avea Derek. Nu ştia ce importanţă avea lucrul ăsta dar răceala tipei palide îi lăsase o senzaţie la fel de ciudată. Coborâră din autobuz şi înaintară spre o construcţie care semăna cu o cabană. Chiar înainte să intre pe uşă, Kylie
  • 33. auzi un răget ciudat. Ca de leu. Se opri, aşteptând să vadă dacă se auzea din nou, şi Derek se ciocni de ea. — Am face bine să intrăm, şopti el. Kylie simţea fluturi în stomac de teamă. Când păşi peste prag, simţi cumva că viaţa ei avea să se schimbe pe vecie. Cam vreo cincizeci-şaizeci de oameni umpleau sala de mese imensă, cu mese mari de picnic aşezate paralel. Mirosea a fasole cu carne de porc şi hamburgeri pe grătar. Unii puşti stăteau jos, alţii în picioare. Era ceva ciudat acolo. Lui Kylie îi luă puţin să-şi dea seama ce anume. Era tăcere. Nimeni nu vorbea. Dacă ar fi fost cantina de la şcoală, probabil că nu şi-ar mai fi auzit acum nici gândurile. Or asta păreau toţi să facă acum. Să se gândească. O privire fugitivă o făcu pe Kylie să simtă din nou că locul ei nu era aici. Se vedeau ceea ce mama ei ar fi numit "dovezi ale rebeliunii". Bineînţeles, şi ea era o rebelă. Dar ea considera că nu era atât de evidentă, cel puţin nu atât în hainele purtate, ci mai degrabă în ceea ce era în jurul ei. Ca atunci când ea şi Sara zugrăviseră camera ei în mov fără să ceară voie. Mama ei se crizase rău de tot. Dar puştii ăştia nu se limitau la a zugrăvi pereţii camerei, îşi afişau răzvrătirea cu îndrăzneală. Ca de exemplu părul Mirandei sau celălalt tip din autobuz care avea cercei în nas şi în sprâncene. Când se uită în jur, Kylie observă câţiva puşti cu tatuaje şi raşi în cap. Şi mai erau şi o mulţime de tipi îmbrăcaţi ca nişte adepţi ai curentului emo. Era evident că negrul nu se demodase printre cei cu probleme de comportament. O cuprinse neliniştea. Poate că petrecuse prea mult timp cu Sara, dar era evident că nu se integra în grupul lor. Însă,
  • 34. spre deosebire de Sara, Kylie nu-şi dorea cu atâta ardoare să se integreze. Două luni. Două luni. Repetă cuvintele în minte ca o litanie. Peste două luni, avea să scape de aici. Kylie îl urmă pe Blondin spre o masă liberă din spate. Când ajunse acolo, îşi dădu seama că toţi tovarăşii ei de drum stăteau laolaltă. Nu era vorba că simţea că locul ei era lângă ei, nici măcar nu se uitase la unii dintre ei, dar, trebuia să recunoască, era de preferat compania unui ciudat pe care îl cunoşteai decât cea a unuia necunoscut. Deodată, Kylie simţi că cei dinăuntru întorceau capul şi se uitau la ea. Sau oare se uitau la toţi? Puştii nou-veniţi erau ca la expoziţie. Privirile mulţimii deveniră un colaj de căutături reci, divers colorate, dar cu expresii asemănătoare şi cu ridicări din sprânceană. Băgată în sperieţi, Kylie se uită la Derek, apoi la Miranda şi chiar şi la Tipa Palidă şi la Blondin. Să fie a naibii dacă nu făceau şi ei acelaşi lucru. Ridicau din sprânceană. Nu era ca în desenele animate şi nici la fel de evident ca gesturile Sarei, care îşi dădea ochii peste cap şi încreţea din sprâncene, ci doar o zvâcnire slabă. Aşa cum făcuse Derek la magazinul de cartier unde opriseră. Care era chestia cu sprâncenele? Se uită din nou la mulţime, luptându-se cu impulsul de a lăsa ochii în pământ, şi se forţă să le susţină privirea. Adevărul era că nu voia să fie ea fricoasa grupului. Cea de care lua toată lumea. Şi dacă asta o făcea să fie ca Sara, atunci asta era. — Se pare că suntem toţi, rosti o voce de femeie din faţă. Kylie încercă să descopere şi chipul din spatele vocii, dar
  • 35. se lovi de privirea cuiva. Nişte ochi reci, de un albastru intens, care ieşea cumva în evidenţă. Desprinzându-şi privirea din ochii lui, Kylie observă părul negru tăciune al băiatului. Şi îşi aminti pe dată. Îşi aminti de el. Îşi aminti de... pisica ei. Nu se poate, îngăimă ea în barbă. — Ce nu se poate? întrebă Derek. — Nimic. Kylie se forţă să se uite în faţă, unde femeia le vorbea pe un ton melodios: — Bine aţi venit în Tabăra Shadow Falls. Suntem... Femeia avea în jur de douăzeci şi cinci de ani. Avea părul roşcat şi lung până la mijloc. Era îmbrăcată cu blugi şi un tricou galben-aprins. Lângă ea stătea altă femeie, cam de aceeaşi vârstă, dar, Dumnezeule mare, aceasta era îmbrăcată în stil emo. Era toată în negru. Până şi ochii ei păreau negri. Se vedea clar că nu i-ar fi stricat să se aboneze la câteva reviste de modă. Kylie se uită la Tipa Emo care călătorise cu ea în autobuz. Fata se holba la femeie cu admiraţie. — Numele meu e Holiday Brandon, şi ea este Sky Peacemaker. Chiar atunci uşa cabanei se deschise şi intrară doi bărbaţi. Semănau cu nişte avocaţi sau păreau a avea orice altă profesie serioasă care le cerea să poarte costume negre identice. Kylie le văzu pe cele două femei din faţă uitându-se la ei şi încruntându-se. Avea senzaţia că vizita celor doi nu era aşteptată. Ba mai mult, că nu erau bineveniţi. Sky, directoarea emo, se îndreptă spre ei şi îi conduse
  • 36. afară, iar Holiday continuă. — OK, spuse ea cu voce melodioasă. Prima dată, ne împărţim în nou-veniţi şi cei care au mai fost aici. Toţi cei care aţi mai fost aici veţi ieşi afară. Acolo veţi găsi pe cineva care să vă ajute cu orarul şi cu repartiţia camerelor. Ca întotdeauna, regulamentul pe care trebuie să îl respectaţi aici este afişat în camere. Avem pretenţia să îl citiţi. Şi să fim bine înţeleşi de pe acum, n-avem de gând să modificăm repartiţiile în camere. Sunteţi aici ca să vă înţelegeţi unii cu alţii şi aşa veţi face. Dacă apare vreo problemă serioasă, să ne-o aduceţi la cunoştinţă, fie mie, fie lui Sky, şi o vom discuta, dar nu mai devreme de douăzeci şi patru de ore. Aveţi vreo întrebare? Cineva din faţă ridică mâna. — Da. O voce feminină răsună în încăpere. Am eu o întrebare. Kylie se aplecă spre dreapta să o vadă. Fata, altă tipă îmbrăcată în negru, se întoarse. — Nu are nicio legătură cu regulamentul, dar... Vreau să ştiu cine naiba mai e şi ea? Fata arătă cu degetul chiar spre masa unde stătea Kylie. Sau arăta chiar spre Kylie? Nu, nu era posibil. Oh, la naiba! Ba da. Tipa arăta chiar spre Kylie. — Rahat, mormăi ea când vreo şaizeci de perechi de ochi se întoarseră şi o ţintuiră cu privirea. Capitolul 6 Relaxează-te, îi şopti Derek atât de încet, încât era sigură că nu-l mai auzise altcineva. Şi ea de-abia îl auzise din cauza inimii care îi bubuia în piept.
  • 37. — Veţi face cunoştinţă la masa de prânz, rosti o voce de femeie. Kylie crezu că era tot Holiday, dar nu era sigură. Toţi se holbau în continuare la ea. Mintea ei lucra febril şi inima îi bătea nebuneşte. Manifestări de efuziune îi răsunau în urechi. Smulgându-şi privirea de la ei, Kylie dădu cu ochii de uşă şi se împotrivi impulsului de a o lua la goană. Îi venea să fugă mâncând pământul. Dar trebuia să recunoască faptul că nu fusese niciodată o alergătoare bună şi erau prea mulţi ciudaţi între ea şi uşă. Atunci, în mod bizar, îşi aduse aminte ceva ce învăţase despre animalele sălbatice. Dacă o rupi la fugă, acestea te iau drept gustarea lor şi vin după tine. O, fir-ar să fie! Bun, respiră adânc! Încă o dată. Plămânii i se umplură de aer. Dar ei nu erau animale sălbatice, ci doar nişte adolescenţi ciudaţi de-a binelea. Chiar în acel moment, telefonul lui Kylie bipăi. Primise un mesaj nou. Era probabil de la Sara. Kylie nu se uită. Şi, pentru prima dată, Kylie hotărî că era posibil să se înşele când crezuse că situaţia în care se afla Sara era mai dificilă decât a ei. Nu era sigură sută la sută, dar undeva în adâncul ei intuia că nu era vorba doar despre faptul că mersese la petrecerea lui Mark Jameson. Dar despre ce altceva putea să fie vorba? Ş i de ce? De ce, dintre toţi ciudaţii ăştia, doar ea ieşise în evidenţă? Oare din cauză că nu ridicase din sprâncene aşa cum făcuseră ceilalţi? Dar putea s-o facă la fel de bine ca ei. Şi să fie a naibii dacă nu avea să exerseze mişcarea de îndată ce rămânea singură. Problema era că nu înţelegea ce era cu mişcarea aia. Oare aşa se făcea aici, în tabăra Shadow Falls, în loc să dai noroc?
  • 38. — Haideţi. Să ne punem în mişcare, spuse din nou vocea melodioasă. Cei care au mai fost aici, afară! Nou-veniţii, rămâneţi pe loc. Kylie se simţi uşurată când ceilalţi nu se mai holbară la ea şi începură să se mişte de colo-colo, luându-şi genţile şi rucsacurile. Sau, cel puţin, cei mai mulţi dintre ei nu se mai holbau la ea. Kylie se uită în dreapta şi îl văzu pe tipul brunet, cu ochii de un albastru strident, care nu se clintise din loc şi nu-şi luase privirea de la ea. Lucas Parker. Îi reveni în minte numele lui, deşi trecuse mult timp de când îl văzuse ultima oară. Mă bucur că au plecat, îşi amintea ea că zisese tatăl ei. Crede-mă pe cuvânt, puştiul ăsta o să ajungă un criminal în serie. Kylie simţi cum i se strânge inima. Chiar era în tabără cu un potenţial criminal în serie? Chiar era el? Bineînţeles, se putea să se înşele. Trecuseră, Doamne Dumnezeule, mai bine de zece ani. Simţi fiori reci pe şira spinării. Apoi tipul se întoarse şi se alătură şirului care se îndrepta spre uşă. Kylie o văzu pe Miranda făcând câţiva paşi. Aceasta se opri în faţa lui Kylie şi îi ură succes. Kylie nu-şi dădu seama dacă tipa era ironică sau vorbea serios, aşa că doar dădu din cap. Blondul păşi în spatele Mirandei şi rânji la Kylie. — N-aş vrea să fiu în pielea ta, spuse el ca în glumă, apoi ieşi afară, după Miranda. Încordându-şi muşchii picioarelor ca să nu se prăbuşească, Kylie îşi veni în fire destul cât să-şi dea seama că cel puţin jumătate dintre cei adunaţi în încăpere plecaseră. Şi, dintre tovarăşii ei de drum, singurii care
  • 39. rămăseseră erau Tipa Palidă, Tipa Emo, Derek şi tipul cu cercei în sprâncene. — Bun, spuse Holiday. Acum vreau ca toţi cei care ştiţi pentru ce vă aflaţi aici să vă aşezaţi în stânga. Cei care nu ştiţi, treceţi în dreapta. Kylie îşi aminti senzaţia care îi spunea că venirea ei aici nu avea drept cauză doar faptul că fusese luată la secţia de poliţie şi dădu s-o ia spre dreapta, dar observă că toţi ceilalţi se duceau spre stânga. Fiindcă nu mai voia să iasă în evidenţă şi mai mult decât o făcuse, i se alătură lui Derek. Acesta îi aruncă o privire mirată. Hotărând să exerseze mişcarea din sprânceană, Kylie îşi încreţi fruntea. Când se uită în jur, doar patru tipi stăteau în partea dreaptă a camerei. Printre ei se număra şi tipul cu cercei din autobuz. Holiday se uită la ambele grupuri şi Sky intră şi i se alătură şefei roşcate. — Bun. Cei din stânga, veniţi cu mine! Cu restul va sta de vorbă Sky. Holiday o luă din loc, apoi se opri şi aruncă o privire peste umăr. Dădu cu ochii chiar de Kylie. Vino cu noi, Kylie. Şocată că femeia ştia cum o chema, Kylie clătină din cap. — Ştiu de ce sunt aici, minţi ea. — Serios? întrebă Holiday. Hotărându-se că nu strica să- şi încerce norocul, Kylie spuse: — Am fost prinsă la o petrecere unde s-au găsit droguri. Kylie auzi câteva chicote. Holiday se încruntă la cei care chicotiseră şi îi făcu semn lui Kylie să o ia înainte. — Sau din cauză că părinţii mei divorţează? întrebă ea, disperată.
  • 40. Holiday nu spuse nimic, dar nici nu era nevoie. Privirea pe care i-o aruncă lui Kylie îi aminti de cea a mamei ei, în stilul "să nu care cumva să începi". Şi singura dată când întrecuse măsura, Kylie fusese pedepsită o lună de zile. Aşa că îi urmă pe Holiday şi pe ceilalţi patru şi ieşiră toţi din sala de mese. Când trecură pe lângă mulţimea care stătea afară, Kylie simţi toţi ochii întorcându-se spre ea. Miranda dădu din cap şi îi ură un "succes" mut. Nu ştia nici ea de ce, dar Kylie bănui că intenţiile fetei erau sincere. Apoi Kylie îl observă pe Lucas Parker stând lângă Tipa Emo care ridicase mâna şi întrebase despre Kylie la marea întrunire. Stăteau cap în cap, şopteau şi se holbau amândoi la Kylie de parcă nu avea ce căuta acolo. Şi să fie a naibii Kylie dacă nu era de acord cu ei. Atunci îşi dădu seama Kylie că şi Lucas era îmbrăcat tot ca un adept al curentului emo. Sau, cel puţin, avea un tricou negru. Bineînţeles, îi stătea foarte bine. Îi venea mulat ca o mănuşă pe pieptul lui slab, dar musculos. E atât de nedrept! Tipii nu trebuie să urmeze niciun sfat de modă ca să arate bine. Dându-şi seama că se holba la muşchii abdominali ai tipului şi că gagica emo îi zâmbea dispreţuitor, Kylie se uită în altă parte şi pretinse că nu observase expresia nepoliticoasă de pe chipul fetei. Dacă ar fi putut să pretindă că nu se întâmplase nimic din toate astea! Chiar atunci, tipul cu cercei în sprâncene veni lângă Kylie. Ea îi aruncă o privire şi încercă să zâmbească. Or fi fost ei străini, dar cel puţin merseseră cu acelaşi autobuz, şi el părea la fel de debusolat ca şi ea. Tipul se aplecă spre ea. — N-ai adus din întâmplare nişte droguri cu tine, nu?
  • 41. Kylie rămase cu gura căscată. Era în acelaşi timp şocată şi ofensată. Cineva să mă împuşte! Fir-aş a naibii să fiu! Din cauza micii ei scăpări din sala de mese, acum toată lumea o credea o drogată. Holiday, directoarea cu părul roşu care acum îi cădea pe spate, îi conduse într-o cabană mai mică, având acoperiş de tablă şi aflată chiar în spatele sălii de mese. De veranda din scânduri atârna o plăcuţă pe care scria BIROU. Kylie şi ceilalţi patru o urmară într-o cameră din spate, care semăna cu o sală de clasă. — Luaţi loc. Holiday se sprijini de banca din faţă, aşteptând să se aşeze toată lumea. Kylie simţea privirea femeii urmărind-o aproape tot timpul, de parcă s-ar fi aşteptat ca fata să încerce să fugă. Şi nu se înşelase, căci ideea îi trecuse prin minte lui Kylie, şi nu numai o dată. De unde şi motivul pentru care alesese cea mai apropiată bancă de uşă. Şi totuşi ceva o împiedica pe Kylie să o rupă la fugă, în afară de faptului că nu excelase niciodată la proba de viteză de la orele de sport. Era ceva mai mult decât frica de a fi prinsă când încerca să evadeze. Era curiozitatea. Dintr-un motiv pe care nu-l ştia nici ea, Kylie simţea că orice avea Holiday să le spună urma să lămurească lucrurile. Şi Kylie îşi dorea cu disperare o explicaţie. — Bun, spuse Holiday şi le oferi ceea ce părea a fi un zâmbet în genul "relaxaţi-vă, totul e în regulă". Dar era nevoie de mai mult decât un zâmbet ca să o convingă pe Kylie. — Ceea ce vă voi spune o să fie o uşurare pentru mulţi
  • 42. dintre voi, căci în adâncul sufletului aţi ştiut că era ceva... diferit. Unii o ştiţi de o viaţă, alţii doar ce v-aţi descoperit destinul, dar, în orice caz, veţi fi şocaţi de ce veţi auzi. Holiday îşi îndreptă privirea spre Kylie. Voi sunteţi aici pentru că sunteţi deosebiţi. Înzestraţi. Holiday făcu o pauză şi Kylie aşteptă să pună cineva întrebarea, dar, când văzu că nu îndrăzneşte nimeni, nu se putu abţine. — În ce sens deosebiţi? — Cu toţii am citit despre fiinţe supranaturale, cele din legende, şi încă din copilărie ni s-a spus că acestea nu există. Adevărul este că există. Nu toţi oamenii sunt la fel. Şi unii sunt mult mai diferiţi decât alţii. Unii ne-am născut aşa, alţii am suferit o transformare. Dar, indiferent care e cazul vostru, sunteţi aici pentru că ăsta e destinul vostru. Aşa v-a fost scris. — Staţi puţin! rosti Kylie, luând-o gura pe dinainte. Ce vreţi să... vreţi să spuneţi că... există cu adevărat... — Vampiri? întrebă Tipul cu cercei. Oh, la naiba! Ştiam eu că nu-s nebun. De-asta m-am îmbolnăvit. Kylie fu nevoită să înghită în sec ca să nu izbucnească în râs. Voise să spună îngeri, dar ce propusese el era... stupid de-a binelea. Era clar că tipul se drogase prea mult. Toată lumea ştia că... vampirii şi alte porcării de genul ăsta nu există. Aşteptă ca Holiday să-l corecteze. Aşteptă şi iar aşteptă. Atunci îşi aduse aminte ce rece era atingerea Tipei Palide, îşi aminti cum ochii Blondinului îşi schimbau mereu culoarea şi de broscoiul Mirandei, care se făcuse nevăzut. Nu. Refuza să înceapă să... — Aşa e, Jonathon, confirmă Holiday. Există. Şi da, tu ai
  • 43. fost transformat săptămâna trecută. — Ştiam eu că nu sunt simple vise, interveni cealaltă fată. Lupul pe care l-am visat era adevărat. Holiday dădu aprobator din cap. — Nu. Kylie ridică mâna şi clătină din cap cu atâta putere, încât părul ei blond îi zbură peste faţă. N-am de gând să cred aşa ceva. Holiday îi întâlni privirea. — Nu mă mir că ţie ţi se pare cel mai greu de crezut, Kylie. — Eu ce sunt? izbucni cealaltă fată cu părul de un blond nisipiu. Ce sunt? Întrebarea fetei îi răsună în cap. Nu că ar fi avut nici cea mai mică dorinţă să întrebe şi ea. Nu credea în porcăriile astea. Nu cred în aşa ceva. Holiday îi zâmbi fetei şi îi aruncă o privire blândă, de acceptare. Mama ta biologică a fost zână. Tu ai harul de a vindeca. Şi ştiu că ai bănuit ceva. Fata făcu ochii mari. Părea uşurată. — Mi-am vindecat sora mai mică, nu? Părinţii au crezut că am înnebunit, spuse ea. Dar ştiam că eu o făcusem. Am simţit când s-a întâmplat. Holiday o privea, compătimitoare. — Asta e uneori partea cea mai grea. Ştiind ce ştim noi şi să nu putem să le-o împărtăşim şi celorlalţi. Foarte puţini muritori de rând pot să ne accepte aşa cum suntem. De-asta vă aflaţi aici. Sau, cel puţin, unul dintre motive. Ca să învăţaţi cum să vă folosiţi harurile pe care le-aţi primit şi cum să trăiţi în lumea normală. Creierul lui Kylie lucra febril. Îşi aminti lucrurile ciudate
  • 44. care se întâmplaseră — revenirea acceselor de teroare nocturnă şi... Nea Soldatul, cel care o urmărea şi pe care se părea că doar ea putea să-l vadă. Panica începu să-i întunece raţiunea. Închise ochii şi încercă din răsputeri să se trezească. În mod sigur, era doar un vis. — Kylie? Vocea lui Holiday o făcu să deschidă ochii. Ştiu că ţi-e greu să accepţi. — Greu e puţin spus. E imposibil. Nu cred... — Dar ţi-e teamă să întrebi, nu-i aşa? Ţi-e teamă să întrebi de ce eşti aici pentru că, în adâncul sufletului, ştii că locul tău e aici. Ce ştiu e că nici mama şi nici tata nu mă vor. De-asta sunt aici. — N-ar trebui să fiu aici, rosti Kylie scurt. Eu n-am avut vise cu lupi. Eu am accese de teroare nocturnă. Nici nu-mi amintesc prea bine visele. N-am fost muşcată de niciun liliac şi nici n-am vindecat pe nimeni. — Vampirii şi vârcolacii nu sunt singurele creaturi supranaturale care există. Holiday făcu o pauză şi îşi împreună palmele în faţă. Ce vrei, Kylie? O dovadă? Capitolul 7 Da, o dovadă n-ar strica, spuse Kylie, fără să reuşească să-şi ascundă sarcasmul din voce. Dar acum o să-mi zici că nu poţi să-mi dai nicio dovadă, nu? O să-mi ţii un mic discurs despre cum ar trebui să cred fără să cer dovezi, nu? — Nu. De fapt, m-am gândit să-ţi ofer o dovadă. Vocea lui Holiday era de un calm ciudat, care o făcu pe Kylie să respire adânc, dar şi să i se ridice părul măciucă. Şi dacă Holiday spunea adevărul? Dacă... îşi aminti cât de rece era fata palidă din autobuz. Nici vorbă! Nu avea să creadă aşa
  • 45. ceva! Vampirii şi vârcolacii existau doar în cărţi, nu şi în realitate. Femeia scoase un mobil din buzunarul blugilor şi dădu un telefon. Poţi să-l trimiţi pe Perry în sala de clasă din clădirea administrativă? Mersi. Puse mobilul la loc în buzunar. Sunteţi cu toţii bineveniţi să rămâneţi şi să vedeţi. Sau dacă vreţi să plecaţi, fiecare dintre voi are un mentor care îl aşteaptă în faţă. Aceştia sunt aici ca să vă răspundă la întrebări. Kylie îi observă cum făcură schimb de priviri şi hotărâră cu toţii să rămână. Se simţea mai bine acum, când vedea că nu era singura care se îndoia de toată povestea asta. Câteva minute mai târziu, nişte minute care păreau lungi şi în care tăcerea aproape cuprinse încăperea, se auzi zgomot de paşi în faţa cabanei. Uşa se deschise şi tipul blond din autobuz, cel cu ochii ciudaţi, intră în încăpere. — Bună, Perry. Mă bucur să te revăd, spuse Holiday cu sinceritate în glas. — Şi eu mă bucur că sunt iar aici. Privirea lui Kylie o întâlni pe a lui şi respiraţia i se tăie când îi văzu ochii atât de negri, încât nu păreau umani. În acel moment, i se păru deodată şi mai ciudat. — Aş fi foarte fericită dacă ne-ai face onoarea să ne arăţi harul tău special. Ochii aceia care parcă nu erau umani nu se dezlipeau de Kylie. Perry rânji. — Să înţeleg că aveţi nişte necredincioşi, nu? Întoarse capul şi se concentra asupra lui Holiday. Ce aţi vrea să vedeţi? — Ce-ar fi să o lăsăm pe Kylie să hotărască? Holiday se
  • 46. uită la ea. Kylie, el e Perry Gomez. El e unul dintre cei care se pot transforma în animale. E foarte talentat, unul dintre cei mai puternici. Probabil că poate să se transforme în orice îţi trece prin cap. Aşa că ce-ar fi să-i spui în ce ai vrea să-l vezi transformându-se? Kylie se uita când la Holiday, când la Perry. Dându-şi seama că aşteptau să audă ceva de la ea, se forţă să vorbească. — Într-un... unicorn. — Unicornii nu există, spuse Perry şi, judecând după expresia de pe chipul lui, părea ofensat de alegerea ei. — Dar au existat cândva, adăugă Holiday, ca şi cum ar fi venit apărarea lui Kylie. — Să mori tu? întrebă Perry. Chiar au existat? — Să mor eu, repetă Holiday. Dar ar trebui să mai lucrăm la limbaj. Zâmbi. Gândeşte-te la un cal cu un corn în frunte. Ştiu că poţi s-o faci. Perry încuviinţă, apoi îşi împreună palmele şi Kylie văzu cum îşi dă ochii negri peste cap. Aerul din încăpere deveni deodată mai sărac, ca şi cum cineva ar fi supt oxigenul din el. Kylie se holbă la Perry chiar şi când toată fiinţa ei o îndemna să nu o facă. În acel moment, curiozitatea şi dorinţa de a şti se evaporară în aerul care devenise şi mai puţin respirabil. Nu înţelesese până atunci zicala "Fericiţi cei săraci cu duhul". Îşi dorea să rămână ignorantă. Nu voia să vadă, nu voia să creadă. Dar văzu. Văzu scântei care apărură în jurul trupului său — ca şi cum cineva vărsase o găleată de sclipici care acum plutea în aer. Parcă mii de lumini se aprinseseră şi se reflectau în fiecare bucăţică minusculă de sclipici. Sutele de scântei în
  • 47. formă de diamante se roteau în jurul lui. Încet-încet, scânteile căzură pe podea şi în locul unde fusese Perry stătea acum un unicorn alb imens, care necheza şi care avea un corn roz în mijlocul frunţii. Capitolul 8 Unicornul, alias Perry, îşi flutură coada de parcă ar fi vrut să se laude cu ce putea să facă, apoi se întoarse spre Kylie. Animalul făcu doi paşi spre ea. Era atât de aproape, încât fata ar fi putut să-l atingă dacă şi-ar fi dorit. Dar ea nu-şi dorea aşa ceva. Animalul îşi dădu capul pe spate şi necheză, apoi îi făcu cu ochiul. Avea ochii negrii tăciune. — La naiba! — Să fiu al naibii! — O, Doamne Sfinte! — Sfinte Sisoe! — Să-mi bag... Kylie nu era sigură cine ce anume spusese, era posibil ca o exclamaţie să-i fi scăpat chiar ei, căci toate cele cinci îi trecuseră prin mintea confuză. Trăgând în piept o altă gură de aer lipsit de oxigen, Kylie se uită la Holiday, care o privea fix cu ochii ei verzi şi blânzi. — Gata, spuse Holiday. Perry, acum poţi să te schimbi la loc. Kylie îşi lăsă fruntea să-i cadă pe suprafaţa rece şi plată a băncii şi se concentra la respiraţie, fără să se mai gândească la nimic. Dacă îşi lăsa mintea să lucreze, ar fi izbucnit în plâns şi ultimul lucru pe care voia să-l facă în faţa tipilor
  • 48. ăstora era să arate vreun semn de slăbiciune. La naiba, probabil că ciudaţii ăştia se hrăneau cu oameni slabi de înger. — Ar trebui să plecaţi, rosti Holiday pe un ton autoritar, şi vocea ei părea să răsune în încăpere, ca şi în capul lui Kylie. Kylie numără până la zece şi reuşi, nici ea nu ştia cum, să ridice capul de pe bancă. Băncile din jurul ei erau goale. Perry, care acum revenise la forma umană, şi ceilalţi ieşeau din încăpere. Perry îi aruncă o ocheadă peste umăr. Ochii lui căprui, care de data asta arătau normal, păreau aproape că-şi cereau scuze. Aducându-şi aminte de ordinul lui Holiday de a părăsi sala de clasă, Kylie se forţă să se scoale în picioare. Dacă ar fi putut să iasă de aici, poate că ar fi găsit un loc izolat unde să se crizeze în intimitate. Unde ar fi putut să plângă şi să încerce să se împace cu... Nu. Nu-ţi lăsa mintea să lucreze deocamdată. Nu încă. Înghiţi lacrimile care îi stăteau în gât şi simţi că o înţeapă sinusurile. — Tu unde pleci? întrebă Holiday. Kylie întoarse privirea spre ea. Îi era greu să vorbească, sugrumată de emoţie, cu nodul care i se pusese între amigdale. — Aţi spus să plecăm. — M-am referit la ei. Tu trebuie să rămâi. — De ce? Privirea i se împăienjeni şi Kylie îşi dădu seama, neputincioasă, că nu reuşea să se mai abţină. Îi dăduseră lacrimile. De ce? întrebarea îi sfredeli mintea confuză şi dădu naştere la o mulţime de alte întrebări. De ce se întâmplau lucrurile astea? De ce o alesese din nou pe ea? De ce nu o iubea mama ei? De ce tatăl ei îi întorsese spatele? De ce nu
  • 49. a putut Trey să-i mai acorde puţin timp? De ce se purtau toţi ciudaţii ăştia de parcă ea ar fi fost ciudată? Clipi de câteva ori ca să-şi ascundă lacrimile şi se aşeză din nou pe scaun. — De ce? întrebă ea din nou. De ce mă aflu aici? Holiday se aşeză în bancă, lângă ea. — Tu ai un har, Kylie. Ea clătină din cap. — Nu vreau să fiu deosebită. Nu vreau decât să fiu eu — aşa cum sunt, normală. Şi... şi, ca să fiu pe deplin sinceră cu tine, cred că s-a făcut o greşeală imensă. Vezi tu, eu nu sunt... înzestrată cu niciun har. Eu... sigur nu pot să mă transform în nicio creatură. Nu sunt groaznică la nimic, poate doar la algebră. Dar nici nu am excelat în nimic. Sportul nu-mi place deloc şi nici nu sunt super talentată sau o tipă foarte deşteaptă. Şi, fie că mă credeţi sau nu, nu mă deranjează asta. Nu mă deranjează să fiu doar mediocră... sau normală. Holiday râse. — Nu s-a făcut nicio greşeală, Kylie. Totuşi, ştiu exact cum te simţi. Aşa mă simţeam şi eu când eram de vârsta ta şi, mai ales, când mi-am dat seama care era adevărul. Kylie îşi şterse obrajii ca să înlăture dovada faptului că plângea şi se forţă să pună întrebarea la care încercase să nu se gândească de când începuse toată tărăşenia asta. — Eu ce sunt? Capitolul 9 Eşti în stare să faci faţă adevărului? întrebă Holiday pe un ton blând. În ochii ei se citea faptul că o înţelegea perfect.
  • 50. Să suport adevărul? Doar ce-am văzut un băiat care s-a transformat într-un unicorn. Poate să fie şi mai rău de atât? La câteva secunde după ce Kylie îşi puse această întrebare, o străbătu un fior rece. Şi dacă se putea să fie mai rău de atât? Îşi aminti că Holiday spusese că existau şi alte tipuri de fiinţe supranaturale în afară de vampiri şi vârcolaci, ceea ce Kylie îşi imaginase că ar fi cele mai rele asemenea fiinţe, nu că ar fi avut cunoştinţe de specialitate în domeniu. Şi dacă Holiday îi spusese asta doar ca să o liniştească? Ar minţi ea oare? — Da, pot să fac faţă adevărului, spuse Kylie, părând mai curajoasă decât se simţea. Dar când Holiday deschise gura să-i spună, Kylie izbucni: — Ba nu. Îşi luă faţa în palme, apoi lăsă mâinile jos şi se uită din nou la directoarea cu părul roşcat. Nu ştiu dacă pot să-i fac faţă. Cum ar fi putut, când totul era mult prea mult pentru ea? Kylie îşi muşcă buza de jos atât de tare, încât o duru. — Dacă ai de gând să-mi spui ceva de genul că sunt moartă, că trebuie să înceapă să-mi placă să beau sânge când eu nici măcar sushi nu pot să mănânc, n-o să fac faţă adevărului. Sau dacă o să-mi spui că o să încep să urlu la lună, să mănânc pisicile oamenilor şi că o să petrec tot restul vieţii nevoită să mă epilez din greu dacă vreau să mă îmbrac în costum de baie, nici atunci nu cred că o să fac faţă adevărului. Îmi plac pisicile şi am încercat o dată să mă epilez cu ceară şi m-a durut al naibii de tare. Îşi duse o mână între picioare, amintindu-şi episodul. Holiday râse, dar Kylie era serioasă nevoie mare. Chiar o duruse când se epilase şi de atunci nu se mai lăsase convinsă de Sara să facă nimic de genul acela.
  • 51. — Crezi că aş face faţă? întrebă Kylie, temându-se de răspuns. — Sincer, nu te cunosc destul de bine încă, dar am încredere în evaluarea făcută de doamna dr. Day. Kylie clipi. — Ce legătură are psihiatra mea cu asta? — Psihiatra ta e cea care ni te-a recomandat. Ea a văzut harurile pe care le ai. Şi ea e pe jumătate zână. Kylie încercă să proceseze informaţia. — Eu am ajuns aici din cauza ei? Femeia aia e... Kylie se aplecă mai aproape de Holiday, de parcă dacă o spunea în şoaptă, nu mai părea chiar o insultă. Nu prea o duce capul. Kylie îşi lăsă mâinile să cadă pe bancă. Nu te-aş minţi. N- are toate ţiglele pe casă. Holiday se încruntă. — Din păcate, toate fiinţele supranaturale par puţin ciudate când sunt privite din perspectiva unui om normal. Ea a vorbit foarte frumos despre tine. Kylie se simţi puţin vinovată şi bănui că asta fusese şi intenţia directoarei de tabără. Holiday îşi puse palmele peste mâinile lui Kylie. — Dar nici n-am de gând să te mint, Kylie. Adevărul... adevarul e că nu ştim ce eşti. Kylie se îndreptă puţin de spate, digerând informaţia pe care i-o oferise Holiday. Aceasta din urmă rămase tăcută, ca şi cum îi dădea timp lui Kylie să se familiarizeze cu ideea. Dar Kylie nici vorbă să facă aşa ceva. Se străduia să găsească partea bună a poveştii. — Păi, nu înţelegi? Asta pentru că nu sunt nimic. Sunt doar eu. Un omnormal. Femeia clătină din cap. — Tu eşti înzestrată cu haruri, Kylie. Aceste haruri pot să
  • 52. vină de la diverse creaturi supranaturale şi aproape întotdeauna sunt ereditare. — Ereditare? Dar niciunul dintre părinţii mei nu are puteri... supranaturale. Holiday nu părea convinsă. — În cazuri rare, e posibil ca harul să sară o generaţie. E posibil să fii zână, e posibil să fii o descendentă a vreunui zeu. Sau posibil să fii... — Zei? Haruri? Ce haruri? Holiday îşi drese glasul şi se uită compătimitor în ochii lui Kylie. — Poţi să vorbeşti cu morţii — uneori în vis. Alteori, când eşti trează. Kylie simţi cum mâinile i se încălzesc, dar inima i se răci. — Cu morţii? Mintea ei începu să deruleze imagini, toate cu Nea Soldatul, căci din accesele de teroare nocturnă nu-şi mai aducea aminte nimic. — Nu, te înşeli. N-am vorbit niciodată cu morţii. Niciodată în viaţa mea. N-am schimbat niciun cuvânt cu ei. Mama m-a învăţat să nu vorbesc cu străinii şi am respectat regula. — Dar i-ai văzut, nu-i aşa? Lui Kylie îi dădură din nou lacrimile. — Doar unul singur, atât. Şi nu sunt sigură că e fantomă. Bineînţeles, mama nu l-a văzut, dar ea... ea trăieşte mereu într-o lume numai a ei. Dar mai era şi vecina ei, care trecuse pe lângă Nea Soldatul fără să-i arunce nici măcar o privire. Oh, la naiba! Fir-ar să fie! — E înfricoşător, ştiu, spuse Holiday. Îmi aduc aminte
  • 53. cum a fost când am experimentat şi eu lucrul ăsta pentru prima dată. Kylie îşi trase mâinile de sub ale lui Holiday. — Şi tu ai... acelaşi har? Holiday încuviinţă şi se uită în stânga. Kylie mătură încăperea cu privirea. — Dar acum nu e nimeni aici, nu? Deodată, Kylie îl simţi. Frigul... răceala stranie care îţi pătrundea în oase şi pe care o simţea atât de des în ultima vreme. — Sunt mereu în jurul nostru, Kylie. Doar că îţi blochezi mintea astfel încât să nu le vezi. — Pot să fac asta? întrebă Kylie. Pot să-mi blochez mintea definitiv? Holiday ezită. — Da, unii pot să o facă, dar acesta e un har, Kylie. E o pierdere să nu-l foloseşti. — O pierdere? O, nu, n-am cerut eu să mi se dea harul asta. Cuvintele îi răsunară în minte şi îşi dădu seama că, practic, recunoştea că totul era real. Nu voia să fie adevărat. Nu voia să accepte sau să creadă. Eu nu sunt sigură că am harul ăsta. Aud tot timpul despre oameni normali care văd fantome. Holiday dădu din cap. — E adevărat. Unele fantome acumulează destulă energie încât şi un om normal poate să le vadă. Atunci, asta se întâmplă şi cu mine. Am de-a face cu o fantomă supraîncărcată cu energie. Atâta tot. Căci sunt normală. — Dovezile spun altceva. L ui Kylie i se tăie răsuflarea. — Ce dovezi? Holiday se ridică în picioare şi îi făcu semn lui Kylie să o urmeze. Îşi simţi genunchii moi când se ridică, dar o urmă.
  • 54. Holiday spuse în timp ce mergea: — În primul rând, e faptul că nu putem să te citim. — Cum adică? întrebă Kylie când intrară într-un birou mic. — Toate fiinţele supranaturale au abilitatea de a citi tiparul mintal al celorlalţi. Când citim mintea unei fiinţe umane, vedem un tipar asemănător. Când citim mintea unei fiinţe supranaturale, simţim în general ce sunt. Asta dacă ei nu ne blochează accesul în mod voit. Dar cei mai mulţi nu fac asta, din curtoazie faţă de ceilalţi. — Asta e treaba cu ridicatul din sprânceană? întrebă Kylie. — Nu prea-ţi scapă nimic, nu? Holiday zâmbi. Şi chestia e că cei care sunt înzestraţi cu harul de a vorbi cu morţii sunt de obicei înceţi când e vorba să citească mintea altora şi e foarte greu să le citească cineva gândurile. Nu suntem nepoliticoşi, dar minţile noastre funcţionează pe alt plan decât al celorlalţi. Totuşi, cu antrenament, putem să ne deschidem destul încât să nu părem îngâmfaţi. Tiparul tău mintal şi faptul că nu poţi fi citită îmi spun că eşti mai mult decât o muritoare. Şi mai e şi dovada asta. Directoarea trase un sertar cu dosare. Scoase o foaie dintr- un dosar pe care era scris numele lui Kylie şi i-o înmâna. Fata se uită la copia după certificatul ei de naştere. Nicăieri pe document nu scria nimic despre faptul că era o fiinţă supranaturală sau că vedea fantome. Ridică ochii spre Holiday. Diverse întrebări îi alergau prin minte. Holiday fie îi citise gândurile, fie expresia de pe chip, căci îi răspunse. — Te-ai născut la miezul nopţii, Kylie. — Şi ce dacă? De ce ar trebui să însemne ceva lucrul
  • 55. ăsta? Holiday îşi trecu degetul peste toate dosarele. — Toţi cei de aici s-au născut la miezul nopţii. Inima lui Kylie bătu puţin mai tare. Se uită la unghia dată cu ojă roşie a lui Holiday, care se mişca peste cotoarele dosarelor unde erau scrise numele lor, cu litere îngroşate. Niciun nume nu-i spuse nimic lui Kylie până când ochii îi căzură peste unul cunoscut. Lucas Parker. Nu că ar fi avut o însemnătate prea mare. Numele lui îi sări în ochi doar pentru că era unul dintre puţinele lucruri familiare de aici. Alţi fiori reci îi străbătură şira spinării. Kylie se întoarse şi i se tăie respiraţia când îl văzu. Nu pe Lucas, ci pe Nea Soldatul. Stătea acolo, mai aproape ca niciodată, şi o fixa cu ochii lui reci, de mort. Peste nici zece minute, Kylie stătea la masă. Singură. Doar ea, Holiday, directoarea şi cei doi bărbaţi erau în sala de mese. La fiecare câteva minte, mintea lui Kylie încerca din nou să disece tot ce se întâmplase — de la unicorn la faptul că era o fiinţă supranaturală. Dar nu era în dispoziţia necesară pentru a prelucra datele. Neagă! Neagă! Cuvintele îi sunau în cap ca o melodie. mai multe voci care răzbăteau din partea din faţă a sălii de mese o făcură pe Kylie să ridice privirea. Holiday primise un telefon de la Sky şi, pentru că era oricum aproape ora prânzului, Holiday îi spusese lui Kylie să vină cu ea şi că avea să o conducă în camera ei după masă. Holiday se uită spre Kylie. Kylie se holba la telefon, prefăcându-se că nu se simţea stingherită. Holiday şi colega ei, Sky, stăteau în faţă, cu cei doi bărbaţi în costume negre
  • 56. care veniseră mai devreme. Kylie nu putea să audă ce vorbeau, dar, oricare ar fi fost subiectul, îşi dădu seama că nu era de bine. Se uită la ei printre gene. Holiday şi Sky erau încruntate. Holiday părea cea mai agitată dintre ele, bătând din picior şi răsucindu-şi părul. Apoi unul dintre bărbaţi ridică braţele şi rosti mânios: — Nu arăt cu degetul la nimeni, ci doar vă spun cum stă treaba. Daţi-i de cap şi puneţi-i punct, că, dacă nu, jur că mai marii o să închidă tabăra. Să închidă tabăra? Kylie lăsă ochii în jos, prefăcându-se că nu auzise, dar nu putea să se abţină să nu nutrească o speranţă. De când Holiday o lăsase singură la masă, Kylie fusese tentată să-şi sune părinţii şi să-i implore să vină să o ia. Ah, dar ce avea să le spună? "Bună, mami, tati! Ştiţi ceva? M-aţi trimis în tabără cu nişte ciudaţi în toată regula, o adunătură de vampiri şi ucigaşi de pisici. Ah, da, şi eu sunt o ciudată, dar încă nu ştiu ce fel de creatură." Stomacul i se strânse când se gândi care aveau să fie urmările acelei conversaţii. Erau şanse ca mama ei să o ia de acolo şi să o interneze într-un spital de nebuni. Nu că ar fi fost mai rău decât locul unde era acum. Coborând ochii în pământ, Kylie îşi aminti ce spusese Holiday despre harul ei, cum că era ereditar. Oare părinţii văzuseră şi ei fantome? Mama ei sigur nu văzuse, căci altfel ar fi implicat un psihiatru în ecuaţie de cum Kylie adusese vorba de Nea Soldatul. Şi tatăl ei i-ar fi spus dacă deţinea vreo abilitate deosebită, nu? Kylie nu acceptase că avea vreun har. Exista încă o probabilitate destul de mare ca Holiday să se înşele când o
  • 57. credea una de-a lor. Poate că Nea Soldatul era doar o fantomă cu prea multă energie, aşa cum spusese Holiday că era posibil. Şi cu siguranţă existau şi oameni normali care se născuseră la miezul nopţii, nu? Şi totuşi, ideea de a încerca să le spună părinţilor ceva din toate astea i se părea absurdă. Absurdă? Pe cine credea ea că păcălea? Era o idee complet nebunească şi, dacă nu l-ar fi văzut pe Perry transformându-se într-un unicorn, nu ar fi crezut nici ea. Cei patru începură să vorbească mai tare, dar nu la fel de tare ca înainte, nu destul de tare încât să poată să distingă cuvintele. Aşa că ea se uită în continuare la telefonul mobil, prefăcându-se că citea ultimul mesaj de la Sara, pe care, de fapt, deja îl parcursese. Prietena ei nu le spusese părinţilor că nu-i venise ciclul şi imediat ce mama Sarei urma să plece la întâlnirea de la prânz, Sara avea să se ducă la magazin să cumpere un test de sarcină. Cândva în acea după-amiază, Sara avea să afle dacă era însărcinată. Kylie nu o întrebase pe Sara cine era tatăl, nu o întrebase nici măcar dacă lua în considerare un avort. Nu ştia nici ea exact de ce, dar nu o vedea pe Sara făcând aşa ceva. Încă cu şase luni în urmă, Kylie ar fi jurat şi că Sara nu o să rămână niciodată gravidă din întâmplare. Kylie se mai preocupă câteva minute de soarta Sarei înainte de a reveni la problemele ei. Ca de exemplu, cum avea să supravieţuiască în următoarele două luni. Şi, când se gândea la supravieţuire, nu se referea doar la cea mintală. Vampirii şi vârcolacii omorau oameni. Doar cei răi, îi explicase Holiday în drum spre sala de
  • 58. mese, când Kylie tresărea de fiecare dată când se apropia cineva de ea. Şi Holiday era oare sigură că în tabără nu se afla niciunul rău? Unii dintre ei i se păruseră destul de fioroşi lui Kylie. Nu că s-ar fi considerat vreo expertă în a distinge fiinţele supranaturale bune de cele rele. Dar, într-un fel, se asemăna cu atitudinea ei vizavi de şerpi şi păianjeni — erau şi buni, şi răi. Din motive de siguranţă, se ţinea departe şi de unii, şi de alţii. Dumnezeule, Kylie spera că nu avea să fie colegă de cameră cu niciunul dintre aceştia. Bineînţeles, doar Holiday nu ar avea pretenţia ca ea să doarmă într-o cabană cu cineva care... care ar putea fi tentat să o omoare în somn. Şi... Grozav, asta însemna probabil că urma să doarmă iepureşte două luni întregi. Conversaţia dintre cei doi tipi în costume negre şi directoarea taberei se încheie şi cei doi bărbaţi dădură să plece. Însă unul dintre ei, cel mai înalt, se întoarse şi se uită direct la Kylie. Apoi făcu gestul. Ridică din sprânceană spre ea. Kylie se uită în altă parte, dar îşi dădea seama că nu se clintise din loc şi încă se holba la ea şi făcea acea mişcare din sprânceană. Simţi cum îi ard obrajii. Uşa de la sala de mese se închise, dar apoi auzi cum se deschide din nou. Kylie ridică privirea şi îi văzu pe ceilalţi tineri, care începură să se strecoare înăuntru pentru masa de prânz. Pe măsură ce intrau, Kylie se trezi făcând presupuneri: asta trebuie să fie zână, aia vrăjitoare, vârcolac, vampir sau unul dintre cei care se transformă în animale. Mai existau şi alte creaturi supranaturale? Trebuia să o întrebe pe Holiday despre tipurile diferite de fiinţe supranaturale, dar şi ce însemna "descendent al zeilor".
  • 59. Kylie începu să împartă tipurile pe care le cunoştea în două grupuri: fiinţe supranaturale care nu considerau omul ca făcând parte din lanţul trofic şi cele care îl considerau. Derek intră şi Kylie se trezi că se întreba oare ce tip de fiinţă supranaturală era el. Înaintă câţiva paşi şi se opri, uitându-se în jur. În clipa în care ochii lui luciră întâlnindu- se cu ai ei, Kylie îşi dădu seama că băiatul găsise ce căuta. Pe ea o căuta. Chiar şi fără să ştie ce creatură era sau cărui grup anume îi aparţinea, gândul că el o plăcea destul încât să o caute o făcea să se simtă mai puţin singură. Când se îndreptă spre ea, pe chip îi apăru un zâmbet vag şi Kylie se gândi din nou cât de mult îi amintea de Trey. Oare din cauza asta îl plăcea sau, mă rog, îl plăcea mai mult decât pe ceilalţi? Din cauză că semăna puţin cu Trey? Trebuia să aibă grijă, îşi spuse în sinea ei, să nu confunde asta cu ce simţea de fapt. — Salut, spuse el şi se aşeză lângă ea. Când se uită la el, Kylie îşi dădu seama că de-abia îi ajungea cu umărul la jumătatea braţului. Ceea ce însemna că tipul era mai înalt decât Trey — probabil cu mai mulţi centimetri. Kylie dădu din cap şi băgă telefonul în geantă. — Deci... ? întrebă el. Kylie îi întâlni ochii verzi, cu firişoare aurii. Ştia exact ce însemna întrebarea lui. Voia să afle ce era. Dădu să-i răspundă, să-i spună că nu ştia ce era, doar că avea harul ăsta, dar se trezi deodată că nu era în stare să o rostească. Dacă o anunţa în gura mare, însemna că şi credea. Şi, deocamdată, nu credea. — A fost o dimineaţă nebună, spuse ea în schimb.
  • 60. — Îmi imaginez şi eu, răspunse el şi îl simţi puţin dezamăgit. Ar fi vrut ca ea să aibă încredere în el. Succes, îşi spuse Kylie în sinea ei. Luând în considerare oamenii care muriseră — bunica, mai precis —, care divorţau — adică părinţii ei — şi oamenii care o părăsiseră pentru că nu voia să se culce cu ei — adică Trey —, capacitatea ei de a se încrede în alţii se prăbuşise dramatic şi aterizase pe fundul unei râpe, făcută bucăţi, chiar lângă inima ei. Miranda se aşeză pe scaunul de lângă Derek. — Salut! Se aplecă şi se uită la Kylie. Suntem colege de cameră. Aşa-i că-i mişto? — Mda. Kylie încercă rapid să-şi imagineze ce creatură ar putea fi Miranda. Îşi aduse aminte de broscoi şi, fără să ştie de ce, îşi dădu cu părerea că era vrăjitoare. — Şi eu stau cu voi, se auzi o voce şi cineva se aşeză de cealaltă parte a lui Kylie. Kylie se întoarse şi se trezi holbându-se la propria reflexie în lentilele întunecate ale ochelarilor Tipei Palide. Simţi fiori pe şira spinării. Kylie nu ştia dacă tipa era vârcolac sau vampir, dar ceva îi spunea că era una din două. Ceea ce însemna că intra în grupul celor care considerau oamenii ca făcând parte din lanţul trofic. Fata îşi lăsă ochelarii mai jos pe nas, iar Kylie îi văzu ochii pentru prima dată. Erau negri şi uşor oblici, exotici, de parcă ar fi avut rădăcini asiatice. — Eu sunt Della... Della Hanks. — Ăă... Kylie Galen, reuşi ea să îngăime, sperând din tot sufletul că ezitarea ei nu avea să fie interpretată drept frică.
  • 61. Dar era frică, şi Kylie nu putea să nege. — Deci, Kylie, continuă Della şi îşi mai lăsă puţin ochelarii în jos, spune-ne! Ce eşti tu de fapt? I se părea ei sau cel puţin o duzină de adolescenţi se întoarseră spre masa la care stăteau ei? Oare aveau un auz atât de fin? Mobilul lui Kylie sună. — Ăă, ar trebui să... răspund. Îşi scoase telefonul din geantă, se ridică în picioare şi se retrase într-un colţ, departe de toţi. Când se uită la ecran să vadă cui trebuia să-i înalţe osanale pentru că o sunase exact la ţanc, inima îi sări din piept. Se aşteptase să fie Sara, sau poate părinţii ei. Nu se aşteptase însă să fie Trey. Capitolul 10 — Alo? răspunse ea pe un ton ezitant şi inima i se umplu de dor, senzaţia aceea dureroasă care aproape că dispăruse până în seara în care îl văzuse la petrecere. Aproape. — Kylie? Vocea lui pătrunzătoare o emoţiona din nou. Înghiţi nodul care i se pusese în gât şi şi-l imagină cum se uita fix la ea cu ochii lui verzi, aşa cum făcea când se giugiuleau. — Da? — Sunt eu, Trey. — Ştiu, răspunse ea şi închise ochii. De ce m-ai sunat? — Am nevoie de un motiv ca să te sun? De vreme ce te culci cu altă tipă, da. — Nu mai suntem împreună, Trey. — Şi poate că e o greşeală, spuse el. Nu pot să mi te scot
  • 62. din minte de când te-am văzut la petrecere. Kylie putea să pună pariu că nu se mai gândise la ea când rămăsese singur cu noua lui jucărie sexuală în seara aceea. Spre norocul lor, plecaseră cam cu un sfert de oră înainte să vină poliţia. Aşa că, atunci când Kylie era la secţie Trey fusese probabil şi mai norocos şi avusese parte de noua lui iubită. — Sara mi-a spus că eşti într-o tabără în Fallen, continuă el când văzu că ea tăcea. A spus că mama ta te-a trimis acolo din cauza petrecerii. — Da, răspunse ea, deşi îşi dădea seama că nu-i dezvăluise întregul adevăr. Dar nu putea să i-l spună lui Trey. Nici măcar o parte din el. Atunci înţelese câte minciuni avea să fie nevoită să le îndruge tuturor celor pe care-i cunoştea. Şi mai înţelese ceva. Mama ei nu minţise când susţinuse că dr. Day o convinsese că fata ei trebuia să vină aici. Poate că mama ei nu voise să se descotorosească de Kylie aşa de mult cum crezuse ea. Asta ar fi trebuit să o facă să se simtă mai bine, dar durerea din piept se înteţi. Îi era dor de mama ei. Şi de tatăl ei. Voia să plece acasă. I se puse un nod în gât şi înghiţi în sec. — Ai voie să primeşti telefoane? întrebă Trey, şi vocea lui o aduse din nou în prezent, departe de gândurile ei. Dacă am voie? Kylie nu se gândise la asta. — Cred că da. Nimeni nu mi-a spus că nu aş avea voie. Dar nici nu citise regulile care trebuia să fi fost afişate în cameră. Însă nu era vina ei. Nici măcar nu i se permisese deocamdată să meargă în cameră. Ridică privirea şi se uită să vadă dacă mai vorbea cineva la telefon. Observă doi oameni vorbind şi doi care scriau

Related Documents